Deunazi, am auzit la radio o informatie despre o descoperire interesanta. Un cercetator american (cu doua decenii in urma, toti cercetatorii de care auzeam la radio erau sovietici, astazi toti sunt americani) a stabilit dupa studii sisifice ca 23 ianuarie este cea mai depresiva zi din an. Desigur, cercetatorul cu pricina nu a mai avut timp sa descopere si antidotul celei mai depresive zile din an, lasând tratamentul pe seama capriciilor imaginatiei noastre. Si cum in firea acestei zile sta lipsa de idei si creativitate, nu ne ramâne decât fie sa o dormim toata, fie sa o decapitam printr-un salt impulsiv. Sau sa cautam sfaturi pe la prietenii emigrati pe meleaguri unde fusul orar amâna venirea odioasei si depresivei zile.
Am primit felurite indemnuri: amesteca mustar cu votca si bea pe nerasuflate, munceste ca un bou uituc, priveste toate „Surprizele“ din ultimii opt ani, patineaza nud in toiul zilei… Numai indemnuri jackass-iene ce m-au facut sa cred ca emigrarea hipertrofiaza organul sadismului. Un singur si prea cinstit amic mi-a dat un sfat cu minte, care initial mirosea a plictis rascopt. „Du-te la un film, dar nu la orice film, mergi la un desen animat, cu muzica zglobie si culori bogat amestecate“. Desi amprenta dezamagirii mele s-a lipit de buzele amicului, acesta, soi insistent de oltean, imi indica „Happy Feet“, dându-mi lovitura de gratie cu un „Du-te, ma, nu fii prost, a depasit in box office pâna si pe «Borat»“. „Borat“, celebra si mult dezbatuta parodie a lui Sasha Cohen, intrecuta de un film animat cu si despre pinguini.
Pinguini! In copilarie adoram pinguinii, imi doream unul, iar mai târziu am fost fermecat de câstigatorul unui Oscar in 2005, documentarul „La Marche de l’empereur“, povestea magic filmata a pinguinilor imperiali din Antarctica. Acum nu era vorba insa de un documentar ingenios, de o frumusete de necomentat, ci de un desen animat muzical despre un pinguin care stie sa bata „tap“. Imaginea perfecta, imbracata de o coloana sonora limpede, transforma primele minute ale lui „Happy Feet“ (26 ianuarie – 1 februarie, cinema Patria) intr-un hap clasic si revigorant de zâmbete. Frumosii pinguini imperiali, in frac alb-negru, cu pelerina gri-albastrui si irizari aurii pe gât, palavragesc pe vocile lui Robin Williams, Nicole Kidman, Hugh Jackman si Elijah Wood. Muzica este o perfuzie de ritmuri, aranjamentele lui J. Powell imbinând fericit jazz-ul de la Brand New Heavies cu R&B-ul si pop-ul marca Pink sau The Beach Boys. Sfârsitul, ca orice poveste recomandata intre cinci si 99 de ani, are un miez ecologic-moralizator cam prea serios, dar compensat de un cântat si fericit final.
Americanul cercetator de care vorbeam la inceput pune tristetea celei mai depresive zile din an pe seama buzunarelor golite dupa febra sarbatorilor, pe seama revederii fetei „iubitului conducator“ de la serviciu si, nu in ultimul rând, pe vremea netrebnica. Insa cu pinguinul saltaret si fratii lui cântareti scapam si de ultimele urme fine de sperante pecuniare (din pacate, intrarea nu e gratuita) si de amintirea antipaticului de la birou. In plus, „Happy Feet“ ne aduce z-a-p-a-d-a de care nefericita iarna prin care trecem ne lipseste. Insa depresia va disparea atunci când din gura pustiului insotitor se va auzi irezistibila dorinta: „Cred ca vreau si eu un pinguin“. Dupa amintitele filme, va veti dori si dumneavoastra un cârd de pinguini, numai bun sa râdeti in fata nasului american al unui anumit cercetator.
