Ramân trasnit. Când manânc o prajitura obisnuiesc sa las la sfârsit cea mai buna imbucatura. Aceea in care echilibrul dintre crema si blat se implineste perfect sub semnul ciresei din vârf. Dar s-a intâmplat ca cireasa din vârf sa aiba gust de plastic. Si atunci ramân trasnit. Blocat de lipsa de sens a lumii in care ma trezesc, o lume in care ciresele din vârf au gust plastifiat. Trasneala pe care o acuz in astfel de prilejuri taie cu totul suflul sperantei. Oricât de optimist ma recomand, recunosc ca cireasa-plastilina din vârf imi poate distruge o zi intreaga.
Senzatia de mai sus am resimtit-o chiar zilele trecute, desi gura mea nu era gazda vreunei prajituri. Am ramas trasnit atunci când am auzit cine este noul presedinte al celei mai importante organizatii PSD din tara. Domnul primar de sector Vanghelie, de data asta, s-a ajuns. Cum nu pricep de ce cofetarul trânteste in vârf de prajitura una bucata plastilina edulcorata, tot asa nu inteleg rostul tactic al mirabilei pozitionari in vârful celui mai mare partid din România a acestui legendar personaj. Desigur, caricatura domnului Vanghelie paleste in fata aparitiei umoristice a personajului real. Desigur, celebritatea Domniei sale a patruns demult in panteonul monstrilor sacri din categoria Bula. Desigur ca interpretarea originala atribuita de dânsul conjugarii verbului „a fi“ este fobia suprema a gramaticilor (fiinte destul de nesuferite). Avantajele sunt asadar precumpanitoare. Si cu toate acestea, eu nu inteleg. In fata acestui fenomen ma declar, cu sinceritate si umilinta, totalmente prostit.
De un deceniu, preocuparea principala a tuturor partidelor, fara deosebire, a fost prostirea poporului. Insa aceasta ultima nazbâtie pare a atinge Everestul prostelilor. La asa fapte asa scenarii. Ascultati asadar: lupta pornita de Marinar impotriva tuturor e insotita de o neintrerupta anatemizare a politicienilor. Ca si cum el, prezidentul, incearca sa-si separe fiinta de grupul entitatilor diabolice astfel denumite. Complexul de superioritate fata de politicieni este deja prezent la multi dintre oamenii cu bun-simt. Cum poate fi el mai bine intretinut decât printr-o infuzie de becalism sau printr-o alegere a unui primar ca presedinte cu darul dar fara harul vorbirii? Astfel, vor ramâne sa voteze doar aceia care se identifica si cu personagiile amintite. Acestia sunt insa si cei mai manipulabili. Scenariu demn de crezare in zilele noastre, dar tot de neinteles. Caragiale ar fi mândru de noi.
Când sunt totalmente prostit imi intorc putina intelegere catre locul asupra caruia presedintele PSD Bucuresti nu se apleaca niciodata. Catre carte. Si am aflat intr-una câteva lamuriri legate de acest fenomen al plastifierii sociale. Cartea cu pricina a fost un best-seller al secolului 16. Se numeste „Elogiul Nebuniei sau discurs spre lauda prostiei“ si actualitatea ei ne demonstreaza ca lumea autorului, Erasmus din Rotterdam, nu este atât de diferita de lumea noastra. Pamântul este plin de prosti si, de când Cicero a spus-o, nimeni nu a reusit sa-l contrazica. Aceasta constatare universala ma consoleaza si ma face sa-mi aduc aminte ca, nu cu multi ani in urma, un barbat care nu reusise sa invete vorbirea corecta dorea sa ne predea o forma de vietuire perfecta. Omul a murit impuscat…
Cer iertare pentru fapta de a ramâne trasnit tuturor acelora care se declara admiratori ai stilului intruchipat de noul presedinte PSD Bucuresti. Si, folosindu-ma de cuvintele Domniei sale, „am sa inchei acest speech pe care-l am“.
