Domnul IC din NY (cred ca este vorba de New York), un foarte activ forumist la GdS, se declara partizanul votului uninominal si doreste limitarea numarului de mandate ale parlamentarilor la doua, exact ca si in cazul presedintelui.
Despre votul uninominal am tot vorbit. Sistemul proportional, pe liste de partid, care in mod natural favorizeaza centrul partidelor, a contribuit esential la consolidarea scenei politice a tarii dupa ce românii au revolutionat sistemul. Din cele 240 de partide intregistrate la un moment dat au ramas sase, destul de clar conturate doctrinar si politic. Chiar daca doctrinele nu joaca un rol foarte mare in politica româneasca de astazi. Avem prin urmare un partid de stânga (Partidul Social Democrat), unul de extrema stânga (Partidul România Mare), unul de dreapta (Partidul National Liberal) si unul de centru-dreapta (UDMR, care este si partid etnic). Partidul Democrat, format prin spargerea aripii Roman din FSN, a fost primul partid de stânga din România recunoscut international (PD a intrat in Internationala Socialista mult inaintea PSD, care nu a reusit acest lucru decât dupa ce a asimilat micutul Partid Social Democrat, parte a Conventiei Democrate). Dar PD a facut un lucru care a uimit pe toata lumea civilizata. Intr-o buna zi, printr-un vot unanim, fara nici o opozitie, conducerea PD a decis trecerea de la stânga la dreapta. PD a iesit din Internationala Socialista si a intrat in Partidul Popularilor Europeni, o colectie eclectica de partide si grupuscule politice de dreapta, pragmatici si fara nici o linie ideologica.
In Parlament mai sunt astazi Partidul Conservator – care a devenit partid parlamentar in 2000 si in 2004 prin asociere cu PSD – si Partidul Liberal Democrat, o noua disidenta din Partidul National Liberal. Mai exista tot felul de persoane care se declara membre ale unor partide inca neconfirmate de electorat, PIN, Partidul Ecologist, PNG – partidul cumparat de Gigi Becali, magnatul imobiliar cu legaturi directe cu Cel de Sus, de parca s-ar fi nascut la Maglavit.
Cineva se poate numi politician daca este ales prin vot universal. Pe lista sau nominal, nu are importanta. Daca ai fost ales, esti politician. România are in total 45.108 politicieni: 3.172 de primari, 1.436 de consilieri judeteni, 40.031 de consilieri locali, 331 de deputati, 137 de senatori si un presedinte. Numarul primarilor creste incet, pe masura ce comunele se sparg in comune mai mici. La fel, numarul consilierilor locali. Dar numarul consilierilor judeteni, al deputatilor si senatorilor scade mereu, pe masura ce scade populatia tarii.
Cei 45 de mii de politicieni sunt multi, sunt putini? Sunt foarte putini proportional cu populatia si comparativ cu activistii partidului comunist de dinainte de 1989. Am putea sa-i reducem cu 10-15%. Nu s-ar face mare economie la buget, dar mii de oameni care astazi aspira la un loc de politician local sau national ar fi indepartati de politica.
Dintre toti, numai 331 de deputati si 137 de senatori pun probleme majore celor care gândesc despre sistemul politic românesc. Urmarea este ca parlamentarii români au cele mai multe restrictii din toata Europa. Daca devii parlamentar, trebuie sa-ti parasesti meseria (cu exceptia doctorilor, a avocatilor, notarilor si a cadrelor didactice, probabil din aceasta cauza sunt atâtia parlamentari juristi, doctori, profesori si notari). Daca devii parlamentar român, nu ai voie sa faci emisiuni radio sau tv. Daca devii parlamentar român, nu ai voie sa fii consultant independent pentru lumea de afaceri. Parlamentarii români, care asigura legislatia României (si numai in mandatul 2000-2004 au fost 4.600 de acte normative aprobate de Parlament) si gestioneaza anual 35 de miliarde de euro (respectiv bugetul consolidat), sunt cauza tuturor relelor societatii românesti. Sa mai adaug ca din cei 468 de parlamentari actuali, numai 40 (mai putin de 10%) au mai mult de doua mandate in Parlament? Selectia determinata de sistemul proportional pe liste de partid opereaza necrutator: daca nu esti un soldat disciplinat al partidului, dispari de pe liste cât ai zice lustratie.
A fi politician inseamna sa stii legislatie, campanii electorale, structura institutionala a Europei si NATO, sondaje de opinie, raporturile dintre puterile statului, macroeconomie si câte altele. Altfel, te poti trezi in situatia de a spune ca apa are doi atomi de hidrogen pentru ca guvernul Vacaroiu nu se ocupa de problemele cetatenilor, ca Norvegia este republica si membra UE sau ca dl Rasdaq trebuie arestat daca a facut ceva ilegal.
Problema nu este de a limita mandatele parlamentarilor – deci de a le creste restrictiile la care sunt supusi, ci de a profesionaliza clasa politica. Pentru aceasta ai nevoie de oameni care fac din politica destinul si meseria lor. Nu supusi vicleni ai conducerii de partid, care sa demonstreze azi ca albul e negru si mâine ca negrul e alb. Nu combinatori de afaceri cetoase, gata sa vânda ce nu au si sa cumpere fara plata, cum sunt inca destui. Ai nevoie de profesionisti care sa dea seama in fata electoratului, care sa-si asume individual deciziile politice si de care electoratul sa fie mândru ca il reprezinta. Acesti profesionisti se creeaza.
Actualul sistem politic din România nu permite sa spui ca esti de meserie politician. Sistemul actual nu-ti permite sa-ti proiectezi cariera ca politician. Sistemul actual te trimite ori catre spiritul de turma, ori catre iresponsabilitate. Aceste doua caracteristici le vedem zilnic pe scena politica româneasca.
Nimeni nu are solutii-minune. Este necesara o analiza profunda a sistemului politic actual pentru a putea sugera solutii. Este necesara o dezbatere publica mai intensa pentru ca oamenii sa adere la solutiile propuse.
Astazi nu este nimeni care sa poata incepe si coordona asa ceva. Presedintele se cearta cu premierul, premierul se cearta cu ministrii, societatea civila devine militanta ideologic, iar presa nu poate decât sa informeze.
Cu alte cuvinte, suntem in situatia cea mai proasta. E nevoie de o schimbare, dar nu are cine sa o faca. Asa a fost si in Italia inaintea venirii lui Berlusconi. România pare ca il asteapta pe mântuitorul providential. Doamne, fereste!
