Sunete de iasomie pentru funcţionari

Îmi pare rău. Îmi pare rău, dar nu pot suferi doamnele cu coc. În special dacă sunt şi roşcate, în cazul în care cocul este clădit în ritm de zgârie-nori şi dacă vântul mai puternic îl face să se clatine suav. Ştiu că vina este a mea, dar nu îmi pot reprima o asociere traumatică între cocul roşcat şi funcţionara de la ghişeu. Ghişeul cu geamul pătat şi solid ridicat între noi, rasa inferioară a plătitorilor, şi ei… Ei, capetele cu coc ale masivului monstru, ei, ochii hâdului monstru, ei, miile de degete neînduplecate ale colosalului monstru. Monstrul în faţa căruia până şi zmeii zilelor noastre nu sunt altceva decât nişte politicieni neputincioşi. Monstrul cu frate mai mare la Bruxelles îşi cere lunar tributul, plătit cu nervi şi cu obidă de noi, simpli muritori pierduţi în absurdul birocraţiei.
Stau şi aştept de 15 minute cu banii în mână în faţa ghişeului. Priveliştea cocului mi se oferă în toată splendoarea, pot număra firele arhitecturii lui. Ochii de sub el nu mă bagă încă în seamă. Cocul se mişcă deasupra unui registru foarte important, mult mai important decât orice „ăla“ grăbit să-şi plătească dările. Stau şi-mi rod furia de 15 minute în faţa unui coc imperturbabil. „Nu vă supăraţi, doamnă, îmi luaţi şi mie banii?“… Cocul e deja supărat foc, roşcat de supărare şi prin urmare se face că nu aude. Insist din nou, punând accentul pe galantul cuvânt „doamnă“. „Nu vezi, dom'le, că lucrez? Ai şi tu puţină răbdare“. Cocul mă cunoaşte, mă tutuieşte şi mă repede. Cocul mă stăpâneşte prin nepoliteţe, prin lehamite şi ineficienţă, printr-un vid de bun-simţ. În clipa premergătoare eliberării furiei mă întreb de ce cocul se poartă aşa cu mine. Nu am făcut altceva decât să mă ofer lui drept ofrandă pe altarul monstrului birocratic.
Peste cinci minute părăsesc instituţia asudat, împroşcat din cap până în picioare de tot dispreţul funcţionăresc, cu banii luaţi şi învins. În urma mea, un pensionar suportă cu stoicism şi zâmbete liniştitoare ultimele rafale ale furtunii stârnite de mine. La ieşire dau peste o domnişoară cu două căşti înfipte solid în urechi. Îmi şopteşte complice „cu asta le omor“ şi se îndreaptă zvelt către vizuina cocului roşcat. În urma ei adie un vânt aromat de muzică ucigător de bună.
E imposibilă şi macină nervii lupta cu funcţionărimea indolentă a birocraţiei româneşti. Strategiile aici nu urmăresc victoria, ci supravieţuirea. Supravieţuirea care are grad de artă în teritoriile fostei Dacii Felix. Şi dacă de la pensionari am învăţat arta răbdării zâmbitoare, de la domnişoare învăţ arta ieşirii din realitate prin melodie. Tratat cu muzică, orice coc rudimentar comunist se poate transforma într-o tunsoare elegantă, care te abordează cu surâsuri civilizatoare.
Rog, aşadar, întreaga armată de cocuri funcţionăreşti să migreze la Sibiu măcar pentru o seară în săptămâna ce vine. La Sibiu, unde între 7 şi 13 mai se desfăşoară unul dintre cele mai prestigioase evenimente ale Capitalei Culturale Europene, Sibiu Jazz Festival. Dee Dee Bridgewater, Vienna Art Orchestra, Archie Shepp şi alte nume importante ale jazz-ului mondial îşi vor fredona viziunile pe străzile cetăţii medievale.
Jazz vine de la „jass“, parfumul de iasomie folosit de curtezanele New Orleans-ului. De astăzi, voi merge în faţa ghişeelor înarmat cu sunete de iasomie şi zâmbete. Şi poate că într-o binecuvântată zi, un coc roşcat mă va întreba politicos „ce fel de muzică ascultaţi, domnule?“.
[email protected]