1.4 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiStrăbunicul şmecherului

Străbunicul şmecherului

Şmecher: ce drag îi e olteanului acest cuvânt. Mândria lui se pârguieşte frumos la auzul acestei vorbe. Să fii şmecher în Oltenia nu e o simplă însuşire, ci un concept, o filozofie de viaţă, o stare de spirit. Şmecherul strânge în el întregul buchet de calităţi al savurosului oltean: isteţ, îndrăzneţ, şiret şi chefliu. Dacă prin alte părţi din ţară îndrăzneala înseamnă lipsă de înţelepciune, iar şiretenia e păcat greu de iertat, în sud, aceste ingrediente nu pot lipsi din amestecul ce duce la cel mai de ispravă soi oltenesc: şmecherul.
E înalt şi are sprâncene blonde. Nu doar sprâncenele, ci şi părul, şi barba îi îmblonzesc chipul alb şi îndelung surâzător. Singura lui pată de culoare o reprezintă ochii, de un albastru ascetic, teuton. Uneori, pe stradă, brunetele cu pielea închisă de soarele Băniei întorc uimite ochii după silueta lui decolorată. Numele îi sună imperial: Friedrich Josef. Are 25 de ani şi e olteanul ce se trage direct din primul şmecher ce a păşit în ţinuturile prazului.
În vremea în care stăpânii Olteniei erau habsburgi, negustorii saxoni au poftit să cumpere din vigurosul vin al regiunii. Însă, localnicii au început să adauge apă în vinul vândut neamţului, ai cărui clienţi şi-au manifestat nemulţumirea. De aceea, negustorul s-a însoţit în drumul său spre inima Valahiei cu un degustător de vinuri, un „Schmecker“ al cărui simţ nu putea fi înşelat nici de cel mai vajnic oltean. Aşa a apărut în lumea sudului şmecherul, cunoscut ca fiind acela care nu poate fi păcălit. Un astfel de Schmecker este strămoşul tânărului oltean cu sprâncene blonde, care se numără printre cei 260 de membri ai actualei comunităţi germane din Craiova.
Departe de a putea egala numărul şi consistenţa comunităţilor din Transilvania, nemţii craioveni sunt prezenţi în Bănie de câteva sute de ani. Aduşi aici ca meseriaşi şi învăţători pentru boierimea bogată a locului, minoritatea de limbă germană a prins cheag atât de mult, încât în 1885, la Craiova exista un consul special al Împăratului German, iar podul Brestei, o importantă cale comercială de acces, era dat în grija unei influente nemţoaice, doamna Reinhardt.
Pentru Friedrich Josef, blondul descendent al vechilor germani aşezaţi în Oltenia, nu au mai rămas în Craiova prea multe urme ale strămoşilor săi. „Cu excepţia porţii forjate a Palatului Mihail, făcută de bunicul meu, care era un artist vestit“, îmi spune tânărul, care astăzi nu mai este doar un oltean cu nume imperial, ci şi cetăţean al aceleiaşi Europe din care fac parte rudele sale îndepărtate de limbă germană. „Intrarea în UE nu a schimbat nimic pentru mine, ca oltean prin venele căruia curge şi sânge german. Pentru mine, Germania rămâne ca şi ieri, doar o poveste de familie“.
Deşi membri ai aceleiaşi Uniuni Europene, Germania rămâne pentru olteni doar o poveste cu maşini şi drumuri bune. O poveste care are însă şi trecut, un trecut din care vine cel mai îndrăgit cuvânt oltenesc: şmecherul. Acelaşi cuvânt care acolo înseamnă degustător rafinat aici desemnează mai curând rolul unui supravieţuitor inteligent. Căci, fiind de secole o graniţă de imperiu, Oltenia se defineşte şi astăzi pentru cei mai mulţi ca un spaţiu în care tihna necesară degustării unui vin bun rămâne un lux. Oltenia europeană rămâne în continuare un loc în care burghezul este nevoit să se transforme în supravieţuitor, un loc în care un „Schmecker“ devine întotdeauna şmecher.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII