O viaţă îmbrăcată în negru

Priveşte în gol… Vorbele mele pline de compasiune se lovesc de el ca de un zid nesimţitor. Mă simt frustrat că nu-mi pot ajuta vechiul prieten. Îmi arată şerpii încolăciţi pe soarele inelului său argintat. „Vezi tu, ca soarele ăsta mă simt şi eu: o tinichea lucitoare sufocată de şerpi“. Vântul se izbeşte cu violenţă de uşa cârciumii în care ne aflăm, suflând praf în pletele bărbatului ce-mi vorbeşte. „Ce viaţă îmbrăcată în negru avem!“, îmi şopteşte şi dispare în mijlocul mulţimii din stradă. Pe masă, între cele două halbe neterminate de bere, prietenul meu a uitat fotografia pătată a unei femei. Aş striga după el, dar muţenia mi-a înconjurat fiinţa în secunda în care şi-a terminat povestea.  
Ovidiu are 28 de ani. Este un om blând, această trăsătură făcându-l potrivit pentru meseria pe care o practică, medicina. Prietenia dintre noi a început cu aproape zece ani în urmă, în timpul unui concert de metal simfonic din Germania, unde ne-am descoperit cu uimire: doi fani români într-o mare de pletoşi teutoni. Ovidiu era atunci însoţit de o tânără cu siluetă felină şi privire cenuşie. Iubirea vieţii lui avea nişte ochi atât de mari şi de trişti. Aceiaşi ochi mă privesc acum prin aerul dens de celuloid al fotografiei uitate pe masă. În urma lui Ovidiu tristeţea s-a solidificat şi apasă scaunul lăsat liber al cărui trosnet mă înfioară.
Povestea lui Ovidiu, tânăr medic, este simplă: iubita lui a rămas însărcinată într-un moment în care salariul de rezident şi lipsa unor părinţi înstăriţi i-ar fi împiedicat să-şi crească decent copilul. Decizia „firească“ a fost avortul, decizie luată fără remuşcări într-o epocă a destinelor programate. Fata cu ochii cenuşii a murit însă, în urma unei hemoragii masive apărute consecutiv chiuretajului. E puţin probabil, se întâmplă foarte rar, l-au liniştit colegii pe Ovidiu în clipa debutului primelor semne. Iubitei lui i s-a întâmplat însă o singură dată.
Micile tragedii, crimele mărunte ne înnegresc vieţile. Cine poartă vina deceselor intraspitaliceşti cauzate de sărăcia în care se zbate sistemul sanitar românesc? Cine poartă vina tristeţii milioanelor de copii părăsiţi de părinţii obligaţi să muncească în celălalt colţ de Europă? Cine e vinovat de sărăcia dramatică a pensionarilor postdecembrişti? Mulţi alţi demoni bântuie lumea noastră de prea mult timp pentru a mai putea căuta vinovaţii doar în trecutul comunist. Vinovaţii sunt aici printre noi, nu se ascund, nu le e ruşine şi vor rămâne nepedepsiţi.
Tragediile nu se vindecă, ci doar se pansează. De ceva vreme, există printre noi şi oameni care nu ne oferă tragedii, ci şi pansamente. Celebri creatori de artă, muzică sau teatru vizitează în acest an România, ca oaspeţi ai unei adevărate furtuni de festivaluri. Organizatorii acestora sunt şi ei printre noi, dar de obicei se ascund din bun-simţ şi rămân nerăsplătiţi. Pentru oameni ca Ovidiu, evenimentele organizate de ei nu sunt doar nişte simple concerte, ci o ocazie de supravieţuire prin artă.
În acest sfârşit de săptămână, la Sibiu, are loc festivalul de muzică rock Artmania. Muzicieni excelenţi se vor înfăţişa spectatorilor într-o succesiune unică: Within Temptation, Haggard şi mulţi alţii. Este acel gen de întâmplare care ne va face să uităm pentru câteva ore că trăim o viaţă îmbrăcată în negru. Şi ne va aduce speranţa că dacă lumea noastră nu poate fi salvată prin frumuseţe va putea fi salvată poate prin artă.