Palatul pentru pozat miri şi mirese

Ieri, o poftă irezistibilă mi-a cuprins ochii şi mintea. Trebuia să o văd. M-am îndreptat către Palatul „Jean Mihail“, gazda unuia dintre cele mai bune muzee de artă din ţară. Biletul costă trei lei şi alături primeşti şi câteva cărţi poştale. Artă de calitate la preţ de trei parale: unul din fericitele paradoxuri româneşti. Intru în celebrul Cabinet „Brâncuşi“, unde mă aşteaptă domnişoara de bronz cu care am întâlnire: mademoiselle Pogany. Sunt fermecat de eleganţa ei, dar şi uimit de gândul că pentru doar un euro am privilegiul de a privi în ochii domnişoarei Pogany.
Potolindu-mi pofta de frumos, mă îndrept spre ieşire, însă nimeresc deodată în buricul unei gureşe mulţimi. Cu greu îmi fac loc, înfigându-mi coatele în pulpane de sacouri albe, călcând peste vârfuri lăcuite de pantofi sau strănutând în urma unei pene violacee ce mi s-a înfipt funebru în nări. Ajung la baza marii scări a palatului când aud în spate strigăt de cucoană înjunghiată: „Dă-te, dom’le, la o parte că strici poza copiilor!“. Precipitat, ridic ochelarii de miop şi pe albeaţa de Carrara a treptelor văd „copiii“: o pereche, mire şi mireasă, pregătiţi pentru clasica fotografie de nuntă.
Mă refugiez în capul scărilor, lăsând în urma mea un val de icnete indignate: în zburătăceala mea am smuls de la locul lor vreo trei flori de nuntaşi. Din colţul în care mă aflu pot degusta admirabila împletire dintre decoraţiunile interioare ale palatului şi oceanul de rochii bombate, curbate, plisate, scurtate, în culori liliachii, fistichii sau rozalii. Alături de mine, un june cu părul retezat pe ceafă se odihneşte zâmbitor pe piciorul uneia dintre cele trei graţii sculptate într-o marmură perfect asortată cu sacoul său imaculat. În ochii mei zace mustrarea care provoacă o replică grăbită: „Şed şi eu niţel, că ştiţi cum e la nuntă; şi oricum nu stric io statuile astea, poate le mai şterg niţel de praf“.
Zâmbesc strâmb şi mă îndrept către bustul boierului Mihail, vechiul proprietar al palatului. Acolo mă aşteaptă spre limpezire o doamnă de la care aflu că în sezon, într-o sâmbătă, sunt cam şase nunţi. Costă 50 de euro să-ţi faci fotografii de nuntă la Muzeul de Artă. Vin şi mulţi vizitatori, în special străini, dar tot nu se primesc îndeajuns de mulţi bani, de la guvern; prin urmare, se mai rotunjeşte bugetul cu nunţile.
Astăzi, la un secol de la inaugurarea sa, Palatul „Jean Mihail“ devine sezonier poligon de tragere pentru fotografii de nunţi. Adăpostind lucrările celui mai scump sculptor din lume, Muzeul de Artă din Craiova este nevoit să-şi rotunjească veniturile cu cei 50 de euro pomană, primiţi de la fiecare alai pătruns între zidurile sale. Viol cultural, s-ar grăbi poate unii să strige. Bătrânul boier Mihail, fiind însă mai mizantrop, nu iubeşte strigăturile. Ci şopteşte din buzele bustului său de piatră: Ruşine! Când un muzeu de talia celui craiovean nu ştie să-şi promoveze aurul artistic al cărui stăpân este, boierul Mihail şopteşte: Ruşine. Când, alături de „Sărutul“ lui Brâncuşi, se odihnesc pe socluri de statui nuntaşii obosiţi, boierul Mihail şopteşte: Ruşine! Când minunatele oglinzi veneţiene din holul vechiului palat sunt aburite de răsuflarea unui alai de nuntă, boierul Mihail şopteşte: Ruşine!
Vara, în Craiova, ai putea privi în linişte ochii uneia dintre cele mai frumoase domnişoare din lume. Însă, din când în când, alaiurile de nuntaşi se îngrămădesc zgomotos în interiorul palatului pentru pozat miri şi mirese. Între timp, un bătrân se plimbă în tăcere pe stradă. Şi nimeni nu strigă: Ruşine!