Povestea Cenuşăresei e revoltător de adevărată. Când ai în casă o făptură al cărei farmec îţi poate aduce în prag nobleţea unui prinţ, o acoperi cu zdrenţe. Când ai alături o fiinţă al cărei caracter rafinat îţi poate deschide uşile celor mai alese societăţi, o ignori neruşinat. Când frumuseţea neasemuită a uneia dintre fiicele tale vrăjeşte chiar şi zânele, tu etalezi cum numai ştiinţa prostiei poate urâţenia sulemenită a celorlalte. Da, povestea Cenuşăresei e revoltător de adevărată şi se derulează într-un anonimat patetic chiar pe străzile Cetăţii Banilor. Cenuşăresele Craiovei: trecem zilnic pe lângă ele şi prin ignara noastră atitudine trimitem o flegmă groasă drept în ochii frumuseţii.
Prima dintre Cenuşărese: de mai bine de 155 de ani păzeşte un colţ de stradă, vizavi de Facultatea de Medicină, numele ei fiind casa Vrăbiescu. Nu ştiu câţi dintre cei care trec zilnic prin faţă au observat frumuseţea impresionantă a acestei clădiri. De altfel, nici nu e uşor să recunoşti stilul arhitectural de provenienţă franceză a unei faţade mâncate de cariile neglijenţei locatarilor. La numărul 100 de pe Calea Unirii această clădire-cenuşăreasă împrăştie în jur valuri de aristocraţie care zboară nefericit peste creştetele trecătorilor. Eleganţa nu este molipsitoare, dovadă fiind şi monstrul de dată mai recentă ridicat chiar peste drum.
Altă clădire-cenuşăreasă este situată pe strada Amaradiei – casa Ghizdăvescu de la numărul 23. Deşi dantelăria faţadei stă să cadă, farmecul arhitectural nu a pierit, însă ai nevoie de o doză puternică de imaginaţie pentru a intui frumuseţea ce-ţi stă în faţa ochilor. Mai în centru, chiar peste drum de Universitate, clădirea care găzduieşte la parter un faimos bar studenţesc are aspectul unei domniţe al cărei chip îngeresc a început să fie mâncat de lepră. Buboaie mari şi uscate de tencuială stau atârnate de pereţii exteriori, feroneria balcoanelor suferind din pricina cancerului oxidant. În acest timp, la parter, comerţul craiovean îşi vede nestingherit de treabă, muncind pentru doi bani într-o clădire care, dacă ar fi renovată, ar aduce o avere.
În prezent, în Craiova există peste 250 de case trecute pe lista monumentelor istorice, peste trei sferturi dintre ele fiind lăsate să putrezească în mâna timpului. Fie că sunt situate pe străduţe mai mărginaşe ori chiar în centrul oraşului, clădirile-cenuşărese ale Craiovei dau mărturie prin frumuseţea lor ignorată de istoria decadentă a unui oraş care se încăpăţânează să trăiască doar din legende fotbalistice. Fiecare clădire-cenuşăreasă are nu doar o mică poveste inedită, ci şi un imens potenţial financiar, care ar putea fi exploatat după modelul turistic al Sibiului. Însă procedurile de renovare a unor monumente istorice sunt nu doar foarte scumpe, ci şi foarte solicitante din punct de vedere birocratic. Astfel, iniţiativele individuale au puţine şanse de succes în a salva din mâna timpului comorile arhitecturale craiovene.
Există şi câteva excepţii, în care prinţi metamorfozaţi sub masca unor instituţii bancare au preluat vechile clădiri-cenuşărese, dezvăluindu-le frumuseţea de altădată. E cazul casei Vălimărescu de pe Unirii sau al casei Mirică de pe strada Al. Macedonski. Însă principalul rol salvator în această tristă poveste rămâne să fie jucat de autorităţile locale, care nu par să dea deocamdată nici un semn în această direcţie.
Până atunci, nouă ne rămâne să ne ducem viaţa printre blocuri, monotone personaje într-un fantomatic oraş plin de cenuşărese.
