4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024

Hrana zeilor

În anii imediat următori revoluţiei am vizitat un centru pentru copiii infectaţi cu HIV. Una dintre cele mai profund şocante experienţe prin care mi-a fost dat să trec. Dar nu despre întunericul fizic şi psihic în care erau menţinuţi aceşti copii vreau să vă povestesc, ci despre „theobroma“: hrana zeilor.

Unuia dintre copiii căminului i-a fost dăruit un pacheţel dreptunghiular şi lucios. Copilul, o fetiţă cu piele catifelată, l-a analizat cu atenţie sclipind a raţiune, apoi l-a adulmecat. Din acel moment, orice urmă de umanitate a dispărut brusc şi din ochii ei mari a ţâşnit animalul. Cu dinţii, a început să sfâşie rapace ambalajul lucios, mârâind către oricine îndrăznea să se apropie de ea. În clipa în care una dintre îngrijitoare a încercat să o liniştească, din adâncul gâtlejului de fetiţă au ţâşnit nişte strigăte tăioase. Lăsată în pace, fetiţa a înlăturat gâfâind învelişurile consecutive de hârtie, ajungând la obiectul dorinţei ei arzătoare: „theobroma“ – hrana zeilor. Fremătând de plăcere din întregul corp, micul om şi-a îndesat în gură bucăţi mari emiţând în acelaşi timp icnete satisfăcute. Era împreunarea ei cu „theobroma“, actul suprem de plăcere al copilăriei, prin care am trecut cu toţii. Bucuria ei era fantastică, ungându-se pe faţă cu „theobroma“ cum se ung credincioşii cu mir. Râdea ameţită de gustul perfect şi unic, era o fetiţă bolnavă şi murdară, dar, Doamne, cât de fericită era! La sfârşit, a adormit liniştită. Ceea ce mâncase nu era altceva decât o bucată mare de ciocolată.

„Theobroma“ este, de fapt, numele latinesc al arborelui de cacao. Din fructele acestui arbore, care rodeşte doar când se întrunesc anumite condiţii speciale, porneşte miracolul ciocolatei. Procesul prin care o sămânţă de cacao se transformă într-o delicioasă bucată este impresionant prin cantitatea de muncă fizică şi intelectuală investită. În spatele fiecărei tablete stau copiii culegători (munca minorilor, deşi ilegală, este larg practicată pe plantaţiile de cacao), hamalii ce transportă în spate saci de 60 kg, muncitorii din fabricile de ciocolată, inginerii ce au inventat cele câteva zeci de aparate care procesează lichidul minunat şi creatorii de arome, adevărate genii ale gustului. Preţul ciocolatei a fost fixat între limite stricte, marile firme producătoare recuperându-şi pierderile nu din buzunarul consumatorilor, ci pe spatele (la propriu) a zeci de mii de culegători. Ca întotdeauna, fericirea momentană a unor privilegiaţi se sprijină pe sudoarea neîntreruptă a unor nefericiţi.

În acest caz însă, noi facem parte dintre privilegiaţi. Lecţia fericirii gustate pe spinarea altor destine triste nu este o lecţie a renunţării, ci o lecţie a smereniei. Pentru cei mai mulţi dintre noi, a gusta o ciocolată ţine de domeniul banalităţii. Dar preţul plătit pentru plăcerea acestui gust depăşeşte cu mult graniţele normalului. E un preţ pe care nu-l achităm noi, ci copiii plantaţiilor de cacao.

Am aflat de la îngrijitoare că fetiţa bolnavă gusta pentru a doua oară în viaţă ciocolată. Fascinaţia gustului i se întipărise atât de bine în memorie, încât doar mirosul a fost suficient să o înnebunească. Pentru ea, ciocolata era o experienţă aproape mistică. Nouă însă accesul cotidian şi facil la astfel de miracole ne răpeşte capacitatea de a ne minuna. Cine pierde şi cine câştigă?

Lecţia ciocolatei spune aşa: fericirea se poate trăi doar prin smerenie. Căci doar smerindu-ne vom redescoperi în ciocolată gustul hranei zeilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

19 COMENTARII