Moţiunea „prostănacului“

Încă din vremea voievodatelor, boierii au fost cea mai importantă clasă socială în Moldova şi Muntenia. Dacă în Franţa sau Anglia dinastiile domnitoare au reuşit să impună regula transmiterii automate a sceptrului către fiul cel mare al defunctului rege, la noi, boierii deţineau cheia puterii, căci ei îl alegeau pe domnul ţării. De aici au pornit nenumăratele rivalităţi dintre marile familii boiereşti, acest sistem dăunând mult stabilităţii principatelor dunărene. De altfel, aceste certuri infinite au fost unul dintre motivele pentru care străluciţii politicieni de la 1866 au propus unui străin să devină domnul României. A fost momentul în care se părea că „boiero-craţiei“ i s-a pus cruce şi că se construia o nouă aristocraţie politică.
Astăzi, în parlamentul României moderne se dezbate o moţiune de cenzură la adresa unui guvern minoritar, împotriva căruia populaţia s-a exprimat indirect, dar tranşant acum 5 luni. Autorul moral al moţiunii, preşedintele Mircea Geoană, este „prostănacul“ pe care îl apostrofa nu cu multă vreme în urmă Ion Iliescu, semnatarul şi în acelaşi timp contestatarul acestei moţiuni. Un maestru al paradoxului, sau mai bine zis al duplicităţii, domnul Iliescu oferă în aceste zile sfaturi părinteşti celui ce este, cel puţin doctrinar, cel mai mare duşman politic al său: premierul liberal. „Fii bărbat, Căline“, a spus, zâmbind specific, fostul băutor de sânge liberal.
Fără să ţină seama de dorinţa alegătorilor, PSD şi-a dat largul concurs la menţinerea acestui guvern, practicând fără eleganţă ambiguitatea. Lucru care s-a resimţit imediat în rândul populaţiei care nu simpatizează cu ceaţa în care navighează un partid socialist ce susţine (uimitor!) un guvern de dreapta. Acum reintră în scenă „prostănacul“, a cărui moţiune contestată chiar în interiorul propriului partid pare a fi o iscusită manevră. Politicianul Geoană se poziţionează pe tabla de şah într-un rol din care nu poate avea decât de câştigat. Dacă moţiunea cade, ea va cădea din vina indezirabililor din propriul partid, oferindu-i lovitura de graţie îndelung aşteptată. Mai mult, Domnia sa va putea invoca, în viitoarea rundă electorală, dârza sa luptă împotriva dreptei, spălându-şi astfel în faţa alegătorilor păcatele ultimelor 5 luni. Dacă moţiunea trece, atunci domnul Geoană, din postura de preşedinte de partid, se va trezi în rolul de jocker, orice guvern având nevoie de acordul său.
Altfel, moţiunea PSD este condimentată din plin cu sloganuri sforăitoare şi fraze pamfletare. Mai mult, toate acuzele aduse guvernului Tăriceanu erau la fel de actuale şi la sfârşitul ultimei guvernări socialiste. Pe de altă parte, limbajul moţiunii mitraliază consistent miniştrii liberali, referindu-se doar vag la cei democraţi (excepţie face inamicul public numărul 1, Monica Macovei). Domnul Geoană lasă astfel o portiţă de comunicare cu felina ai cărei ochi sclipesc deja de plăcerea viitorului război: preşedintele Băsescu. Se pare că „prostănacul“ a ales măiestrit forma şi momentul lansării moţiunii.          
Iată-ne aşadar în faţa unei complexe partide de şah politic în care toţi combatanţii, fără excepţie, fac abstracţie de voinţa pionilor. Cuvântul democraţie înseamnă, pe greceşte, puterea poporului. Politicienii români contemporani îşi fac însă jocul indiferenţi la dorinţele populare. Parlamentul unei ţări în care democraţia sclipeşte ca un bliţ doar o dată la 4 ani nu poate fi decât un parlament al boierilor. Pe când, domnilor politicieni, veţi deveni în sfârşit nişte aristocraţi?