O naţiune comodă

În aceste zile, viruşii moţiunii celor o mie de zile înroşesc buzele şi ecranele tuturor. Noi însă suntem cu toţii sătui de şmenurile politice de canal, suntem sătui de rozătoarele perseverente ale bună-stării noastre, suntem sătui cu toţii de acest original tip de „democraţie fanariotă“ ale cărei Înalte Porţi se găsesc în faţa vilelor demnitarilor.
Tocmai de aceea vă propun astăzi o poveste care nu are nimic de-a face cu Balcanul nostru contorsionist, o poveste zguduitoare care se petrece într-o ţară atât de departe de noi încât cei mai mulţi nici nu am şti să o localizăm pe hartă. O poveste în contrapunct cu văicărelile îmbăloşate ale conflictelor de pe scena noastră politică.
Zeci de mii de călugări budişti mărşăluiesc la celălalt capăt al pământului, în ceea ce este cea mai mare revoluţie paşnică a ultimului deceniu. Revoluţia hainelor stacojii pe al căror fond picăturile grele de sânge nevinovat nu pot fi deosebite de ţesătura aspră a ascetismului. Myanmar, una dintre ţările sud-estului Asiei, este teatrul represaliilor violente ale guvernului militar împotriva zecilor de mii de călugări protestatari. Centrul iniţial al demonstraţiilor a fost pagoda Shwedagon, simbolul spiritual al ţării, în jurul căreia s-au coagulat călugării budişti, revoluţionarii mâinilor goale. Iniţial, trupele guvernamentale au atacat clădirea, relatează trimisul agenţiei DPA, dar călugării au început să lovească în farfuriile lor de metal, zgomotul atrăgând mulţimea care le-a sărit în ajutor. Militarii s-au retras momentan, revenind în timpul nopţii spre a înfăptui o represiune sângeroasă. Gaze lacrimogene şi gloanţe s-au revărsat asupra capetelor rase şi asupra ochilor închişi într-un suprem gest de abandonare. Deşi guvernul a susţinut că au existat doar 20 de victime, recent ştirea uciderii a mii de călugări a reuşit să treacă dincolo de gardul de sârmă ghimpată construit de autorităţi în jurul pagodei. Fără rezultate notabile însă, căci reacţia internaţională rămâne deocamdată la nivelul unui cor ineficient, prost dirijat de tigrii de mucava ai Asiei.
Trăim într-o ţară aflată atât de departe de revoluţia călugărilor budişti. Atât de departe nu doar în spaţiu şi timp, dar mai ales în spirit. Veţi spune: ce ne interesează pe noi ce se întâmplă acolo printre oamenii cu ochii oblici? Dar noi nu trebuie să uităm că trăim într-o ţară în care preoţii morţi prin puşcăriile comuniste nu au fost protejaţi decât de nuclee din populaţie, în timp ce mulţi dintre colegii lor de clericat au tăcut „colegial“. Nu trebuie să uităm că în perioada comunistă, spre deosebire de vecinii noştri de la vest aflaţi şi ei sub imperiul sovietic, revoltele contra dictaturii au fost ocazionale sau individuale. Nu trebuie mai ales să uităm că la Timişoara s-a murit câteva zile, până să se pornească şi restul ţării. Nu trebuie să uităm că suntem o naţie mult prea comodă pentru a face din sacrificiu un titlu de onoare.
Multora nu le place să audă astfel de lucruri. Preferă comoditatea „democraţiei fanariote“. Preferă tămâia televizată zilnic şi strategia capului plecat netăiat de sabie, unei lucidităţi autocritice. În această ţară trăiesc mulţi oameni deosebiţi, dar cu toţii ne-am obişnuit să ne clădim excepţionalitatea pe fundaţia comodităţii. În astfel de condiţii vom rămâne un popor comod, format din oameni excepţionali. Exemplul sacrificiului extraordinar vine iată dinspre obscurul Myanmar, iar exemplul autocriticii lucide vine din mult mai apropiata Germanie. Dar despre asta, săptămâna viitoare…