Gustul de rumeguş fals

Gustul ăla de rumeguş fals insinuându-se printre gânduri. Îl mai ţineţi minte? Acolo, în banca de liceu în care aţi petrecut rău şi bine patru ani. Gustul ăla de dispreţ tăcut şi neputincios în faţa elogiilor aduse de comentariile profei de română, căzută în comatoasă admiraţie faţă de vreunul, oricare, dintre clasicii înlemniţi între pagini. Şi saliva brusc ruginită inundând gura atunci când colegul mai nebun din clasă îndrăzneşte să conteste vocal opera Eternului. Mai ţineţi minte privirea îngustată de furie a colegului dat afară din clasă pentru îndrăzneala sa? Şi „băga-mi-aş în ….escu!“ chinuit în pauzele când toceaţi inepţiile numite comentarii literare, îl mai ţineţi minte? Discursul unidirecţionat al paltoanelor cu blană profesorală versus mirarea cu care l-am privit ca pe un extraterestru pe unicul prof din liceu, unul mai tânăr, care ne-a provocat la dialog… un contrapunct de neuitat! Mai ţineţi minte?
Dacă aţi uitat, este suficient să citiţi următorul paragraf dintr-o carte numită „Despre idei & blocaje“: „Faţă de talentul decretat excepţional, mediul nostru cultural face fixaţie fie în negaţie, fie în adoraţie. Manualele noastre (…) nu izbutesc să scape de tentaţia să identifice cultura cu o galerie a statuilor de ceară a valorilor naţionale (căci) unde nu există dezbatere nu există loc decât pentru decrete“. În fapt, această ultimă carte a lui H.R. Patapievici, care deja a început să stârnească unele controverse, vorbeşte despre lipsa dezbaterii în mediul cultural românesc. Cu astuţia unui chirurg, Patapievici investighează, identifică şi taie pentru a tenta o soluţie de vindecare finală. Întrebarea primă a cărţii clamează mirarea în faţa absenţei filozofiei româneşti pe piaţa ideilor europene. Această absenţă se regăseşte nu doar în filozofie, ci şi în oricare dintre celelalte ramuri speciale ale mediului academic românesc. Suntem, se pare, înţepeniţi într-un „paradis al culturii generale“, în care nimic nu respiră fără ventilaţie asistată dinspre centrul european. Rămas în ţară, afirmă Patapievici, Brâncuşi s-ar fi pierdut într-un anonimat parohial, căci „pe valori mediul cultural românesc le creează, dar nu le cultivă“.   
Cauzele inabilităţii spaţiului public românesc de a întreţine un schimb de idei viu sunt de găsit în ceea ce Patapievici numeşte tripla absenţă a culturii române. O triplă absenţă care poate fi însă uşor extrapolată şi în alte domenii de activitate. Tocmai de aceea, „Despre idei & blocaje“ este o carte care trebuie să ne intereseze pe toţi. Originală ar fi însă abandonarea obsesiei centrului, obsesie reprodusă în discursul celor mai multe minţi luminate de la noi. Repoziţionarea românească în cadrul noului imperiu economic unional ne obligă în prezent nu la urmărirea visului de a fi recunoscuţi ca parte a buricului european, ci realist, la aplicarea şi mimarea modelului periferiilor de succes ale Europei. Problema noastră nu este absenţa rigorilor centrului, ci prezenţa scăderilor mahalalei. Or, până la a atinge centrul e necesar să devenim o periferie respectabilă.
Dincolo de suferinţele impuse de această obsesie a centrului, cartea domnului Patapievici oferă o radiografie dură şi cinstită a spaţiului public dintr-o ţară în care totul se permanentizează, paradoxal, în zădărnicie. Textul meu nu doreşte decât să trezească interesul oricui pentru a intra sub acest duş rece, dar elegant, oferit de autor. Adaug însă, la final, că un astfel de duş rece este recomandat doar acelora care au simţit măcar o dată gustul ăla de rumeguş fals…