O lecţie de la Valeriu Stoica

Era prin 2004, după ce PD şi PNL anunţaseră că vor forma o alianţă electorală. PSD sub Năstase părea atotputernic şi abuza de situaţie. Abia formată Alianţa D.A. şi cu perspective electorale slabe la orizont, Valeriu Stoica a ieşit public şi le-a propus celor două partide să fuzioneze. Asta nu a făcut decât să agite apele pe lângă barca abia lansată la apă.
Am participat atunci cu Valeriu Stoica la o emisiune. Ne-am cam iritat reciproc. El spunea că PD şi PNL trebuie să se unească, pentru că dacă vor rămâne în structuri separate sub umbrela unei alianţe se va întâmpla exact ca în cazul CDR, iar la primul moment de relaxare vor începe scandalurile şi fragmentarea. Eu spuneam că nu sunt motive să se forţeze nota şi să se unească pentru că obiectivul comun era limpede: înfrângerea PSD şi guvernarea. În plus, protocolul foarte bine pus la punct de Stolojan şi Băsescu părea a fi un instrument bun pentru a rezolva neînţelegerile. În fine, ultimul meu argument spunea că nu are rost să aglomerezi într-o structură unică formaţiuni cu identităţi doctrinare diferite. Nu că aş fi dintre cei care pun mare preţ pe discursurile partidelor despre doctrine. În România nu se face politică de doctrină şi nici nu se guvernează după doctrine. Guvernul de stânga Năstase a luat măsuri de austeritate care de obicei sunt luate de dreapta. Guvernul de dreapta Tăriceanu este iresponsabil fiscal şi dublează pensiile, riscând să falimenteze sistemul de pensii. Doar două motive să nu dăm doi bani pe orientările doctrinare în politica românească. Doctrinele au însă un rol intern în partide. Oamenii ăştia chiar se iau în serios când se bat cu pumnul în piept că sunt liberali sau social-democraţi sau populari, deşi cei mai mulţi dintre ei sunt analfabeţi la nivel de cultură politică şi înţeleg doar vag ce înseamnă fiecare dintre aceşti termeni (altfel, nu s-ar spune în aceste zile că liberalismul de dreapta este incompatibil cu curentul popular).
Ca să revin la disputa mea cu Valeriu Stoica, e limpede că el a avut dreptate. Cunoştea mai bine viaţa de zi cu zi a partidelor. Alianţa D.A. a funcţionat pe post de contrapondere la PSD, dar mai departe a clacat. Stoica avea experienţă. A fost o lecţie pentru mine, am subevaluat faptul că partidele noastre funcţionează în primul rând ca grupuri identitare. Aceşti oameni bolnavi de politică, fără univers psiho-cultural personal, socializaţi în grup şi autoeducaţi în spirit gregar funcţionează pe logica: suntem noi şi ai noştri, cei care luăm decizii în această cameră, oricine din afară e un străin şi duşman. Această logică bate orice: interese strategice, doctrine, calcule electorale. Dacă desparţi aleator un grup mai mare de politicieni români în două şi îi încui în două camere, peste o săptămână, grupurile se vor urî de moarte. Gândiţi-vă doar la Teodor Meleşcanu. Fost fesenist, fost susţinător al lui Ion Iliescu. A rămas în PNL şi e ministru. În acel PNL care nu îl scoate pe Stolojan din fesenist. Mai gândiţi-vă cât de mult se urăsc PNL şi PLD, deşi sunt oameni care acum trei ani erau în acelaşi partid.
În unirea dintre PD şi PLD simt ceva din logica de fier a lui Valeriu Stoica. Deja existau animozităţi între conducerile celor două partide. Lăsate să funcţioneze separat, logica „noi şi ai noştri“ ar fi funcţionat implacabil. Obligându-i să se unească, îi obligi să discute într-un grup mai mare. Vor fi tensiuni, vor fi certuri, dar vor fi la comun. După ce m-am fript în disputa mea cu Stoica din 2004, le dau acum dreptate lui şi celor care au pus la cale strategia-fulger de unificare.