Craioveni, în sfârşit vom putea fi fericiţi! Prosperitatea, dragi concetăţeni, va demara prin venele noastre, spre braţele noastre, spre muşchii noştri, pentru a rula în final lin şi stabil pe autostrăzile intestinelor noastre. Căci da, dragi concetăţeni, în faţa urmaşilor noştri se deschide o Nouă Eră: epoca salariilor extatice şi a asfaltului veşnic, epoca roiurilor de lubeniţe crescute în palmierii lui Mihai Viteazul şi a vacilor cu patru ugere. Căci, în sfârşit, ne-am lipit sticker-ul fericirii pe viaţă. Basmul Ford este pe cale să înceapă în inima Olteniei.
Evenimentul semnării contractului final de preluare a companiei craiovene de către Ford are darul de a mai lumina viitorul economic al regiunii, dar aduce şi o neaşteptată limpezire a adevăratei stări sufleteşti a oltenilor. Căci actul final al epopeei Ford a fost prefaţat de o serie de declaraţii de un optimism, pe de o parte, normal, dar, pe de altă parte, exagerat, chiar hipertrofiat. Gestul solicitării de un consilier local a schimbării denumirii unei importante străzi craiovene, în strada Henry Ford, aşa… ca semn de prietenie faţă de americani, poate fi interpretat doar ca o reminiscenţă a vremurilor predecembriste. Iată însă cum sună o compilaţie a declaraţiilor făcute în mai multe împrejurări de primarul Antonie Solomon: „Venirea Ford este mană cerească pentru Bănie. Îi aşteptăm de peste 60 de ani pe americani. Bunicii noştri au murit, părinţii au îmbătrânit, iar americanii abia acum au ajuns la noi. Aceasta este şansa Craiovei“. Entuziasmul primarului este susţinut şi de adversarul său politic, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, care afirma într-o conferinţă de presă: „Vom face absolut orice efort pentru ca aceia de la Ford să aibă toate condiţiile, deoarece venirea americanilor înseamnă startul pentru o nouă lume, o nouă civilizaţie la Craiova“.
Aşadar, în Bănie, debutul unei noi epoci de prosperitate este satisfăcut de deschiderea unei singure fabrici de automobile. Venirea Ford la Craiova echivalează pentru noi, oltenii, cu o adevărată epifanie a capitalismului. Mitul fordismului, care susţine că o companie este cu atât mai profitabilă cu cât salariile angajaţiilor sunt mai mari, capătă valenţe de legendă într-o populaţie demoralizată de promisiunile goale ale politicienilor şi sărăcită de impotenţa justiţiei în faţa corupţiei la vârf. Entuziasmul enorm al autorităţilor şi al populaţiei nu face altceva decât să dezvăluie un împărat a cărui goliciune desăvârşită puţini o intuiau.
Accentele aproape mistice ale primirii companiei Ford în Bănie nu sunt defel justificate. Americanii vin la Craiova să facă profit, nu să ridice din noroi un oraş întreg. Fabricile Ford din Mexic, Brazilia sau Rusia nu au transformat oraşele lor de rezidenţă în cetăţi ale civilizaţiei şi prosperităţii. Ford vine la Craiova pentru că vânzările în Europa au crescut, iar forţa de muncă din Bănie este calificată şi ieftină. Când aceste două condiţii nu vor mai fi îndeplinite, vor închide şi vor pleca.
Mana cerească a Craiovei, noua ei lume, nu este defel venirea Ford. Prosperitatea va fi adusă de stârpirea corupţiei violente din administraţie şi a violenţei corupte de pe străzi. Prosperitatea va apărea atunci când oamenii de afaceri olteni nu vor creşte peste noapte preţul la terenurile din vecinătatea Craiovei, trimiţându-i pe directorii Ford la Filiaşi sau Caracal. Pe fruntea unui oraş civilizat nu este înscrisă marca Ford, ci munca aceea cinstită. Care se face, nu se vorbeşte.
Divinitatea se pogoară la Craiova!
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei