România pe stilul lui Putin

Când eram copil şi pierdeam un joc, trebuia uneori să stau cu ochii într-un bec strălucitor. Odată cu desprinderea de incandescenţa filamentului, o lume neclară de steluţe mi se înfăţişa dinainte. Până ce efectul trecea, eram ca orb.
Când România a pierdut un joc mult mai puţin copilăresc, a fost silită de „prietenul“ de la est să stea cu privirea aţintită în lumina ideologiei comuniste. Ce a urmat se ştie: ani buni am văzut lumea printre steluţe roşii, cât despre consecutivul efect al orbirii, pare că el încă nu a trecut. Doar ochiul vestic al României mai funcţionează normal. Deşi Sibiul este situat la jumătatea distanţei dintre Veneţia şi cel mai apropiat oraş rusesc, ochiul nostru estic refuză să se deschidă. Dacă ar face-o, multe am putea învăţa.
Despre Putin se vorbeşte în mediile occidentale cu respect şi admiraţie. În anul 2000, proaspătul preşedinte rus era descris de Madeleine Albright ca fiind un bărbat „ager, sigur pe sine, muncitor, patriot şi linguşitor“. Aceeaşi doamnă, fost secretar de stat american, adaugă în 2008 că Putin a devenit cu timpul şi mai încrezător, dar mult mai puţin linguşitor cu occidentalii. Altă personalitate americană, Henry Kissinger, spune despre Rusia lui Putin că nu este un stat dictatorial, dar că, în acelaşi timp, acest stat nu este condus de un democrat. Tot Kissinger avertiza în 1994 că, dacă SUA îşi va duce la îndeplinire programul de ajutorare a Rusiei, perdantă a Războiului Rece, se va ajunge la o situaţie similară cu cea de după primul război mondial, când Germania învinsă şi-a recăpătat puterea şi apetitul revanşard cu sprijinul financiar al învingătorilor. Astăzi se pare că Rusia şi-a revenit economic şi, pentru a nu reedita greşelile trecutului, SUA este obligată să strângă legăturile cu Rusia, indiferent de conduita neoţarului Putin.
Pentru ruşi, filamentul becului este însă fixat în dreptul pupilelor. Poveşti cutremurătoare despre o justiţie ghidată de Kremlin, despre amirali răspunzători de flotila nucleară rusă care trăiesc cu 200$/lună sau despre corupţia birocraţilor care zdrobeşte demnitatea oamenilor, putem afla din faimoasa carte „Rusia lui Putin“. Autoarea, Anna Politkovskaia, unul dintre puţinii ziarişti critici la adresa lui Putin, a fost împuşcată în cap, în 2006. De la venirea la putere a lui Putin, alţi 20 de jurnalişti au fost ucişi în stil mafiot, cei mai mulţi dintre ei fiind cunoscuţi drept opozanţi ai lui Putin. Până în prezent, nici una dintre aceste crime nu a fost rezolvată.
De ce Putin pare a avea totuşi o susţinere consistentă din partea populaţiei? Trocul oferit de fostul ofiţer KGB, acum ţar pe stil nou, este stabilitatea în schimbul libertăţii şi mândria patriotică colectivă în schimbul demnităţii individuale. Rusia a acceptat acest troc, însă adevăratele gânduri ale oamenilor pot fi descoperite în bancuri, vechi mijloace de defulare în vremuri autoritare: „Putin îi cere fantomei lui Stalin un sfat despre cum să conducă mai bine ţara. «Strânge-i pe toţi democraţii şi împuşcă-i, apoi vopseşte Kremlinul în albastru». «De ce în albastru?», întreabă Putin. Stalin răspunde: «Aha, eram sigur că nu vei avea întrebări despre prima parte»“.
Aflaţi şi mental, şi geografic la jumătatea distanţei dintre Roma şi Moscova, acei români scârbiţi de instabilitatea democraţiei dâmboviţene şi cu organul patriotic umilit pot fi ispitiţi de modelul unei Românii pe stilul lui Putin. În lipsa lucidităţii, o terapie intensă cu bancuri amare din epoca de aur ne poate vindeca de o aşa ispită.