Perfecţiune. Sfinţenie. Bun. Rău. Există anumite cuvinte, care nu desemnează fapte sau obiecte reale, ci idealuri irealizabile. Copiii sunt marii maeştri ai mânuirii acestor cuvinte, pentru că ei citesc cele mai multe basme. Noi, oamenii mari, le folosim de obicei ca pe un sistem de referinţă pentru realitate. Aţi întâlnit vreun sfânt sau poate vreo femeie perfectă, care să fie şi în viaţă? Cu toate acestea, ne închinăm la aceste cuvinte ca la nişte icoane. Credem şi sperăm în ele. Printre aceste cuvinte-icoane se numără şi cel numit Obiectivitate. La icoana astfel numită s-au închinat în ultima lună electorală mulţi politicieni, mulţi soldaţi de partid şi mulţi indivizi cu un simţ civic supraponderal. Cu toţii au făcut asta în timp ce citeau ziare.
Se cere cu vehemenţă în România ca ziarele să fie obiective. Şi asta se cere în ritm de campanie electorală. Să vedem însă ce se cere ziarelor mari din ţări mai îmbătrânite în relele democraţiei decât noi. În Franţa, catolicul cumpără La Croix, iar comunistul, L’Humanité. Şi unul, şi altul au credinţe ferme şi nu citesc alte fiţuici. Cei care suferă însă de ideologii stângiste lecturează din convingere Libération. Conservatorii de dreapta îşi transmit din generaţie în generaţie abonamentele la Figaro, iar incolorii moderaţi iubesc Le Monde. Astfel, ca şi în gastronomie, când comandă un ziar, francezii ştiu cu certitudine ce gust vor primi. Iar „bucătarii“ acestor faimoase publicaţii nu au rezerve în a-şi clama cu fermitate preferinţele, fie ele politice, fie culinare.
Jurnaliştii perfizi din Albion predică imparţialitatea, dar practică şi ei omeneasca subiectivitate. Iar cititorii, ca şi confraţii lor de peste Canal, ştiu prea bine ce cumpără. Eşti laburist, primeşti la poartă The Guardian. Eşti conservator şi te irită emigranţii sau europenii, primeşti The Daily Mail. Pentru relativişti şi intelectuali blazaţi, există stilatul The Economist, care nu se ruşinează să-i susţină când pe conservatori, când pe laburişti, în funcţie de variaţiile de program electoral ale acestora. Iar dacă îţi permiţi să fii proprietarul celui mai vândut ziar de limbă engleză din lume, impui fără rezerve şi eschive linia editorială preferată. A făcut-o Rupert Murdoch cu al său The Sun. Dar Rupert trăieşte în ţara care a inventat fairplay-ul.
În ultima lună, prin România s-au apucat să înjure nu doar şoferii sau suporterii. Au intrat cu aplomb în arenă şi Pixălăii. Pixălăii înjură îndeobşte jurnaliştii, o fac pe internet, la forumuri şi comentarii, şi bat mătănii invocând sfânta Obiectivitate. Pixălăii sunt vigilenţi şi nu lasă să treacă prin sita „imparţialităţii“ lor nici o opinie editorială, nici un articol cu subiect nominalizat. Pixălăii iubesc moliciunea „neutralităţii“ pentru că înjurătura proliferează în astfel de medii indecise. Iar politicienii adoră corul Pixălăilor, pentru că în lumea lor ideală jurnaliştii ar fi dactilografe cu fustă scurtă.
Cu cine votează ziarele româneşti? Nimeni nu ştie, dar toată lumea bănuieşte. Iar în acele rare cazuri în care un ziar anume găzduieşte editorialişti din ambele tabere şi anchete bazate pe fapte nu pe preferinţe, corul Pixălăilor înjură cu promptitudine. În rest, jucăm o baba-oarba a imparţialităţii, în care nimeni nu ţine cu nimeni, dar toţi ştim exact cu cine ţine celălalt. Cu toţii ne dorim să trăim basmul obiectivităţii, însă doar copiii mai citesc basme în România. Cât despre vecinii noştri de la vest…ei sunt nişte realişti. Părtinitori, e drept. Dar cititori ai celor mai profesioniste ziare de pe continent.
Cu cine votează ziarele?
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei