Probabil că evenimenul cel mai mare trăit de olteni, de la câştigarea campionatului în 1991 de echipa Universităţii, va fi deschiderea unui mall adevărat în Cetatea Băniei. Când se va întâmpla fericitul eveniment, nimeni nu ştie, dar în sinea noastră fiecare visăm la acel magazin uriaş cu arteziană, cinema multiplex şi curele Dolce&Gabana.
Până atunci însă, rămâne să ne mulţumim cu „mall Mercur“ şi „complexul comercial Bănie“. Hainele de pe rafturi par croite de o turcoaică născută din spuma rămasă de la rufele unei mahalagioaice. Sclipiciul este atotputernic, pantalonii chinuiţi şi făcuţi ferfeniţă. De pe tricouri urlă culorile rutiere. Hegemonia gustului prost e ameţitoare. Spectacolul adevărat se vede pe stradă, unde haimanalele vestimentare sunt mai expresive pe trup omenesc decât pe rafturile magazinelor. Cărnuri-cărnuri ţâşnesc de sub blugi: burice, buci şi burţi într-o sarabandă pe stilul lui Rubens. Dacă merge pe pereţi de muzee, merge şi pe caldarâmuri oltene. Merge troncănind pe toace uriaşe, în pantofi scâlciaţi în vârf precum cei ai bătrânei vrăjitoare Ha-Hapţi. Toţi prietenii din străinătate jubilează în primele zile de România la vederea acestui vivariu de forme şi rotunjimi lasciv descoperite de haine. La plecare constată libidinos şi superior: „Româncele se îmbracă precum curvele noastre“. Pentru că la noi scopul de acoperământ al hainei este întors pe dos.
Dar nu româncele sunt de vină. Căci pus în faţa unei oferte vestimentare care excelează în urâţenie şi prostie, consumatorul român nu se poate îmbrăca decât cel mult mediocru. Poveştile cu epopei pornite nu în căutarea lânii de aur, ci în scormonirea după o bluză decentă nu sunt deloc rare. Şi măcar de ar fi preţurile pe măsura „calităţii“. Dar cei care îşi permit sesiuni regulate de „shopping“ peste hotare pun sare pe rană prezentându-şi bilanţul.
Din ce în ce mai mulţi tineri din vestul României descoperă binefacerile celebrului „outlet“ Parndorf de lângă Viena. Un outlet este un centru comercial situat în afara oraşelor, în care sunt prezente magazine ale marilor branduri vestimentare. Aceste firme renumite au sedii pe toate bulevardele importante ale capitalelor europene, dar nu îşi permit „luxul“ aglomeraţiei în perioadele de reducere. Tocmai de aceea, în outlet se aduc fie colecţiile nevândute de anul trecut, fie stocurile care trebuie lichidate. Pentru clasa mijlocie, astfel de centre comerciale echivalează cu o mană cerească. Haine de calitate, cu un design de bungust, la preţuri accesibile. Dacă veţi merge la Parndorf, veţi auzi limba română vorbită aproape la fel de frecvent precum germana. Nu acelaşi lucru este valabil pentru vedeta outlet-urilor europene, care poate fi găsită în Olanda, la Roermond. Nemţii, francezii şi belgienii pleacă în pelerinaj în acest mic orăşel de unde poţi achiziţiona costume Armani sau pulovere Tommy Hilfiger la preţuri de fabrică. Un rai pentru orice om care doreşte să fie bine îmbrăcat fără să cheltuiască o avere în acest scop. Să arunce cu piatra acela care nu are o asemenea dorinţă…
Comparând însă preţurile dintr-un obişnuit magazin vest-european şi unul românesc, vom simţi nisipul necazului între dinţi: preţurile sunt sensibil echivalente, dar calitatea incomparabil în defavoarea produselor din Carpaţi. Magazinele româneşti nu sunt nimic mai mult decât nişte dughene în care se varsă toate rebuturile modei europene. Victimele unor comercianţi fără simţul măsurii şi al unor legi care trag spuza pe turta afaceristului veros, româncele sunt condamnate, fără drept de apel, la a purta hainele prostului gust.
Condamnaţi la hainele prostului gust
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei