Ce facem cu Chişinăul?

Boc şi ai lui vor guverna în acest an cu pumnul crizei şi al acordului FMI în gură. Loc de întors nu prea este pentru că, ne e limpede tuturor, statul atârnă pe buza prăpastiei. Există totuşi un domeniu în care spaţiul de manevră al guvernului a rămas la fel de larg şi unde Traian Băsescu are alături un partener de încredere.
Spre deosebire de ultimii săi predecesori, noul ministrul de externe, Teodor Baconschi, se numără printre apropiaţii lui Traian Băsescu, iar viziunile celor doi sunt similare. Dovadă este şi oraşul ales de Baconschi pentru prima sa vizită peste hotare în calitate de şef al diplomaţiei române: Chişinăul. Un gest care prefaţează vizita preşedintelui Băsescu în Republica Moldova şi un semnal univoc al priorităţii zero pe care România o va acorda relaţiilor cu vecinul din est, despre a căror istorie recentă putem spune că este mai îngheţată decât banchiza arctică.  
În 2009, diplomaţia românească a eşuat în efortul de a păstra intacte relaţiile cu vecinii de peste Prut. Urmarea cea mai vizibilă este absenţa în prezent a unui ambasador român la Chişinău şi a omologului moldovean la Bucureşti. Dar dezgheţarea naturală şi binevenită a relaţiilor cu Chişinăul va modifica – inevitabil – chimia dintre Bucureşti şi un partener de un cu totul alt calibru.
Este imposibil să priveşti astăzi înspre Bucureşti şi Chişinău fără să observi lunga umbră a Moscovei. Republica Moldova este în ochii Kremlinului un teritoriu din „imediata vecinătate“ sau, cu alte cuvinte, o zonă care trebuie să rămână sub influenţa Rusiei. Discursurile care vorbeau despre integrarea Rusiei în familia Europei democrate s-au dovedit naive. Rusia sistemului Putin-Medvedev a adoptat în ultimii ani o strategie revanşardă şi chiar agresivă. Intervenţia Moscovei în Georgia a arătat că pumnul rusesc nu este gata să se deschidă, ci stă strâns într-o mănuşă de catifea. Kremlinul nu vede cu ochi buni apariţia la Chişinău a unui guvern pro- european, în timp ce Transnistria rămâne un avanpost preţios al armatei ruseşti în faţa extinderii NATO. Moscova nu doreşte rezolvarea conflictului transnistrean pentru că s-ar lipsi astfel de cel mai eficient antidot împotriva apetenţei europene a Chişinăului. Iată aşadar dilema diplomaţilor: fără rezolvarea conflictului transnistrean orice vis european este caduc pentru moldoveni. Pe de altă parte, orice tentativă de dizolvare a problemei va deranja Rusia, căreia îi convine de minune statu-quo-ul prezent.
Teodor Baconschi pare decis să transforme România într-o locomotivă pentru trenul aspiraţiilor europene de la Chişinău. Dar dacă Chişinăul, tractat de Bucureşti, se va îndepărta de gara moscovită, Kremlinul nu va întârzia să reacţioneze. O reacţie a cărei intensitate va depinde în mare măsură de poziţia Statelor Unite, partenerul favorit în strategia de politică externă asumată de Traian Băsescu şi, implicit, susţinută de Baconschi.   
Ronald Asmus, un fost înalt oficial american, povestea într-un articol din Washington Post cum, în timpul unei cine din 1999, a încercat să-i explice adjunctului ministrului de externe al Rusiei strategia americană în Europa. Oficialul rus a trasat o linie prin harta Europei desenată de american spunând: „Asta este jumătatea noastră şi asta este a voastră. Problema este că jumătatea voastră se face din ce în ce mai mare“. Iată aşadar evidenţa: atât Bucureştiul, cât şi Chişinăul sunt doar doi pioni în şahul celor două mari puteri. Dar o atitudine activă a României în problema moldovenească poate gripa treptat motorul mecanismului în care Repu-blica Moldova este blocată astăzi.
Diplomaţia românească începe anul cu o certitudine: la Chişinău este nevoie de un dezgheţ, chiar cu riscul înteţirii crivăţului rusesc. Un risc pe care actuala guvernare pare dispusă să şi-l asume.