Pila poporului român

Fălcile lui Mircea Badea ţopăie pe micul ecran mai fericite ca niciodată. Adrian Ursu are mai multă muniţie antiguvern decât poate duce. E vremea lor, vremea comentatorilor. De mult timp aceştia nu au mai deţinut un potenţial cu efect practic atât de important ca în această săptămână. Suntem puşi în faţa unor măsuri de austeritate fără precedent în ultimul deceniu şi de reacţia noastră, a celor care privim din scaune, depinde în întregime capacitatea guvernului de a pune în aplicare programul de reduceri bugetare.  
Importanţa jocului politic şi a poziţiei adoptate de partidele parlamentare păleşte în prezent, simptomatică fiind şi nepăsarea cu care preşedintele Traian Băsescu a tratat neprezentarea partidelor de opoziţie la discuţiile convocate marţi. Influenţa liderilor sindicali şi-a atins şi ea limita de când, săptămâna trecută, manifestaţia sindicatelor din întreaga ţară nu a reuşit să adune la Bucureşti mai mult de 40.000 de protestatari. O cifră neconvingătoare şi cu siguranţă insuficientă pentru a pune cu adevărat sub presiune guvernul. Chiar şi anunţata grevă generală ce se întrevede la orizont nu va mişca prea mult scaunele ministeriale, existând chiar posibilitatea de manipulare pe direcţia adversităţii angajaţi privaţi – grevişti care incomodează buna funcţionare a societăţii.
Cheia acestei situaţii este consistenţa fluxului de încredere existent între popor şi preşedintele Traian Băsescu, politicianul care îşi asumă deocamdată solitar riscurile de imagine care decurg din măsurile anunţate. Se pare că importanţa acestei relaţii a fost perfect înţeleasă de preşedintele României, al cărui discurs de marţi seară s-a concentrat pe întărirea legăturii sale cu populaţia. Traian Băsescu nu mai este unul dintre politicieni, ci pila poporului în universul complicat şi hapsân al însetaţilor de putere.
Preşedintele Băsescu a cerut transparenţa totală a veniturilor angajaţilor din ministere şi agenţiile de stat, a solicitat restructurarea ministerelor pe criterii de competenţă, nu de clientelism politic, a vorbit despre şpăgile funcţionarilor, avertizând apocaliptic deopotrivă politicienii şi liderii sindicali că „nu mai merge cu minciuna“. Solicitările lui Traian Băsescu sunt solicitările fiecăruia dintre cetăţenii cinstiţi ai României.
Eficienţa strategiei de imagine aplicate de Traian Băsescu este însă precară, vulnerabilitate remarcată deja cu promptitudine de câţiva comentatori politici. Discursul preşedintelui este corect, dar tardiv. Traian Băsescu conduce România de şase ani şi este liderul de facto al PD-L de aproape un deceniu. În toţi aceşti ani minciuna a alergat foarte bine şi în rândul democrat-liberalilor, şi în domeniul lărgit al funcţionărimii de stat. De ce liderul care cere astăzi încrederea populaţiei asumându-şi rolul de deratizator al haznalei politice nu a reuşit prea mare lucru în ultimul deceniu? Este o întrebare naturală, care persistă în mintea multora, chiar şi atunci când persoane apropiate lui Traian Băsescu, precum Monica Macovei sau Elena Udrea, întăresc mesajul prezidenţial acuzând corupţia din interiorul propriului partid.      
Pe fondul acestei întrebări cad perseverent seminţele comentariilor politice din presa scrisă şi de pe micul ecran. Este un teren fertil pentru subminarea încrederii populare în liderul politic Traian Băsescu. Dacă analiştii politici vor reuşi să crească suficient temperatura frustrărilor populare, atunci cazanul revoltei ar putea începe să fiarbă. Doar o mobilizare masivă, în stradă, al acelor segmente din populaţie neimplicate politic sau sindical ar putea scutura fructele putrezite din copacul politic, zădărnicind în acelaşi timp aplicarea unui plan de austeritate necesar, dar prea din topor cioplit. E vremea lor, a comentatorilor care îndeamnă justificat la protest fără a-şi pune ulterior o întrebare de bun-simţ: „Am ieşit în stradă, dar acum ce urmează?“.