6.2 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiNuţu şi ai lui fură inima oricui

Nuţu şi ai lui fură inima oricui

Deşi penitenciar vine de la „penitenţă“, adică „regret“, „părere de rău“, Nuţu Cămătaru, interlopul eliberat miercuri din închisoarea Jilava, părea a fi orice altceva, dar nu un om spăşit. Superbul cal negru care l-a aşteptat în faţa închisorii era un exemplar demn de garda călare a reginei Elisabeta a Marii Britanii. Porumbei albi au fost sloboziţi în cinstea proaspătului eli-berat. Toate, simboluri ale puterii şi ale regalităţii. Cât de puternic mai este astăzi Nuţu Cămătaru nu putem şti, dar rege cu siguranţă a rămas.
Condamnat pentru sechestrare de persoane, proxenetism şi înşelăciune, Nuţu Cămătaru a petrecut doi ani în închisoare. Fratele său, Sile, este tot după gratii, într-un dosar de crimă organizată, iar fiul acestuia este închis pentru trafic de droguri. Familia Cămătarilor, a căror poreclă vorbeşte despre felul în care şi-au dobândit averea, are în Bucureşti o grădină zoologică privată, precum se cuvine unei familii regale. Inima regatului lor se află în cartierul Ferentari, iar numărul supuşilor iubitori nu este cunoscut de nimeni. Căci da, supuşii lui Nuţu Cămătaru sunt iubitori.
Jurnalistul italian Roberto Saviano a lucrat ani buni sub acoperire pentru a-şi documenta lucrarea. „Gomora“ (ed. Univers, 2009) a devenit una dintre cele mai bune cărţi de nonficţiune publicate vreodată în Europa, subiectul principal fiind regatul organizaţiei mafiote napoletane, Camorra. Într-unul dintre capitole, Saviano descrie stupefiat ataşamentul miilor de colaboratori ai Camorrei napoletane. Nimeni nu vrea să vorbească, dar nu neapărat din frică, ci din fidelitate. Camorra are grijă de toţi membrii săi: de la cel mai umil soldat, până la cei mai importanţi locotenenţi. Dacă un membru este ucis în timpul unei operaţiuni, familia victimei primeşte o sumă de bani – echivalentul unui ajutor social – din partea Camorrei. Venitul zilnic a mii de familii depinde de locul de muncă oferit într-una dintre fabri-cile ilegale ale organizaţiei. În sudul Italiei, Camorra a depăşit de mult nivelul unei organizaţii mafiote, devenind un imperiu economic al cărui vârf de iceberg iese firav la suprafaţa economiei legale. În Europa, Camorra are în proprietate câteva dintre cele mai mari outlet-uri, iar în România derulau afaceri imobiliare la mijlocul anilor 2000, mai scrie Saviano. Cât despre legăturile politicienilor italieni cu mafia, acestea sunt deja celebre. Ce oferă Camorra membrilor săi? Un sistem economic şi social paralel celui legal, creat cu ajutorul banilor murdari, dar în care „cetăţeanul“ este ocrotit şi susţinut atâta timp cât nu trădează şi nu consideră murdar vreun ordin venit de sus.
Clanului Cămătarilor i s-a dus vestea că ar fi cel mai puternic clan interlop al Bucureştiului. Pe lângă mulţi duşmani şi numeroase victime, Cămătarii au şi prieteni iubitori. Un celebru manelist a compus o „melodie“ special pentru Nuţu Cămătaru. Cuvintele acestui cântec spun totul: „Asta e melodia lu’ Nuţu. Vreau să ştie toată lumea, cine ţine aproape de Nuţu, cine ne cunoaşte de Nuţu, la melodia asta, că a ţinut mereu aproape, nu s-a vândut până la moarte, pentru că un om cu putere nu se vinde niciodată:

Hai să ne trăiască Şefu’ / Că el e descurcăreţu’
pentru Nuţu băăă
C-are bani, are de toate / Ne ţine pe toţi în spate
pentru Nuţu băăă
Nu se vinde pân’ la moarte / Ne face case, palate
Să-i dea Domnu’ sănătate“.

Urmează o serie de licitaţii mai speciale, strigate de acelaşi manelist: „Dacă vine Nuţu acasă mâine, poimâine, tot el e şeful României. 200 de euro de la Baltazar. 400 de euro pentru toţi partizanii lui Nuţu. 500 de euro de la Baltazar pentru toţi cei ce-l aşteaptă pe Nuţu“.
Nuţu s-a întors miercuri, pe un focos armăsar negru, să aibă din nou grijă de toţi cei care l-au aşteptat. Cu un an în urmă scria în ziarul închisorii: „Uneori privesc trist în urmă că nu am ceva cu care adevărat să mă mândresc ori să mă bucure, care mândria mea este această viaţă de OCNAŞ şi HOŢ“. Nuţu Cămătaru se poate mândri că a reuşit în meseria pe care şi-a ales-o, cea de şef de clan mafiot. Are grijă de supuşii săi, are o avere impresionantă, cât despre legăturile sale cu politicienii români… Chiar fratele lui Nuţu, Sile Cămătaru, povestea admirativ într-un interviu pentru Realitatea TV despre fostul său coleg de serviciu, care a fost cât pe ce să devină eminenţa cenuşie din spatele preşedintelui României. Este vorba despre Marian Vanghelie, „care era pe atunci un om ca şi acuma: alergător, războinic, luptător“. Vanghelie era şeful unei maşini care cosea feţe de pantofi, iar Sile era şef cizmar. Numai Dumnezeu ştie cât de adevărat e proverbul „cin’ se-aseamănă se-adună“.
Care sunt asemănările şi deosebirile dintre clanul Cămătarilor şi Camorra? Păstrând proporţiile, vă rog pe dumneavoastră a judeca. Dar mai am o întrebare fără răspuns. Câţi dintre noi, bugetari austeri sau angajaţi istoviţi, ne-am vinde inima pentru ca Nuţu să ne ia în grija lui? În Napoli, spune Roberto Saviano, Camorra are în grijă aproape 10.000 de italieni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII