Cu manipularea şi ipocrizia prezente în scandalul pe tema ţiganilor, declanşat de oficialul francez Pierre Lellouche, ai putea umple sacul unui drac bălţat plecat la vânătoare de suflete. Atât francezii, cât şi românii se folosesc de această temă pentru a aranja ca ploaia să cadă peste pământul lor.
Pierre Lellouche, tunisian prin născare şi important membru al partidului aflat la guvernare în Franţa, a criticat România pe motivul absenţei integrării sociale a romilor. Oficialul francez a afirmat că Franţa are, din această cauză, rezerve în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen. Desigur că noi, în România, ne-am concentrat mai degrabă asupra aspectului etnic din declaraţiile francezului. Să tragi în ţigani e oricum o chestie populară şi, tacit, politicienii români nu-s prea deranjaţi de astfel de manifestări. Însă, punctul central al declaraţiilor lui Pierre Lellouche a fost incapacitatea autorităţilor române de a controla criminalitatea organizată. Lellouche a vorbit în presa franceză în special despre şefii clanurilor mafiote care coordonează liniştiţi din România traficul de copii-cerşetori în ţările vestice. Impotenţa Ministerului de Interne român de a controla aceste reţele ar trebui să fie miza principală a acestei dezbateri, dar televiziunile ştiu că acesta e un subiect la fel de periculos precum un cuib de viespi.
Dar şi francezii manipulează, în declaraţia lui Pierre Lellouche strecurându-se o imprecizie. El a afirmat că îşi doreşte ca suma de 20 de miliarde de euro primită de România prin fonduri de coeziune să fie folosită pentru „această populaţie care suferă“. Imposibil, căci banii reprezintă întreaga sumă a fondurilor de postaderare destinate României în perioada 2007-2013. În prezent, sunt în curs de implementare zece proiecte cu o durată de trei ani adresate direct romilor, în valoare aproximativă de 50 de milioane de euro. Un calcul simplist ne arată că UE a alocat şapte euro pe an pentru integrarea fiecărui rom care este cetăţean român. Ajunge de un prânz modest în capitala Franţei. În plus, ministrul de interne francez a anunţat expulzarea imediată a romilor care tulbură ordinea publică şi schimb de poliţişti cu România. Dar aceste măsuri sunt aplicate deja de câţiva ani în Franţa. Vin însă şi acolo alegerile şi duritatea astfel manifestată dă bine la electorat.
Declaraţiile francezului developează însă şi ipocrizia autorităţilor române. Statul român a făcut, concret, câte ceva pentru ţigani doar de două ori în istorie: prima dată la dezrobirea din 1855 (când avea nevoie de recunoaşterea statalităţii din partea puterilor europene) şi a doua oară în 2007, când a construit programul pentru integrarea romilor, criteriu de aderare în UE. În rest, Agenţia Naţională pentru Romi este folosită la împărţirea de re-compense pentru „serviciu credincios“ electoral adus în slujba partidului (indiferent el care). Activitatea principală a Agenţiei este organizarea de conferinţe şi campanii de imagine pe bani europeni, în timp ce telenovela „Regina“, făcută din bani privaţi, a avut un efect de sute de ori mai mare.
Cât despre comunităţile de ţigani? Interlopii, cei la care se referă în special Pierre Lellouche, se vor lăfăi în continuare sub turnuleţele lor poleite, în timp ce anumiţi ştabi ai Poliţiei Române vor da o hârtie de zece euro puradelului de sub Turnul Eiffel, liniştiţi că ea se va întoarce cât de curând tot în buzunarul lor. De cealaltă parte, ţiganii cu adevărat săraci folosesc cât pot de des arma discriminării pentru a-şi justifica inerţia, greşelile şi lipsa voinţei de a se schimba în bine.
Hora ipocriziei: ţigani, români şi francezi
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei