Acum două zile am avut bucuria să fiu moderatorul unei interesante discuţii organizate de Clubul Craiova al Asociaţiei „Pro Democraţia“ şi găzduite de Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu“, eveniment dedicat împlinirii a douăzeci de ani de la înfiinţarea acestei asociaţii.
Lideri de organizaţii neguvernamentale şi de sindicat, membri ai clasei politice locale, consilieri locali, oameni de presă şi voluntari ai Clubului Craiova al „Pro Democraţia“ au încercat, vreme de aproximativ trei ore, să răspundă la întrebarea dacă avem sau nu democraţie în România anului 2010. Grupul nostru de discuţii a fost un fel de „societate românească“ în miniatură, ca să-l citez pe unul dintre consilierii locali prezenţi. Amestecul de optimism, uneori neargumentat şi al cărui purtător de stindard a fost viceprimarul Craiovei, de resemnare, cinism, tristeţe, dar şi de speranţă şi luciditate, a făcut ca dialogul să fie, într-un sfârşit, de folos tuturor celor care au fost alături de „Pro Democraţia“ la această aniversare.
Din mulţimea de opinii exprimate vă dăruiesc doar câteva idei pe care le consider folositoare în încercarea de a înţelege dacă România noastră are sau nu are un sistem de democraţie. Unul dintre politicienii prezenţi a avertizat că nu putem discuta despre existenţa democraţiei câtă vreme voturile sunt cumpărate de la alegători, prin mită electorală, pentru ca apoi politicianul ajuns în parlament să-şi vândă, la rându-i, votul pe diferite sume, de zeci de mii, poate sute de mii de euro, pentru a susţine sau nu o lege, un guvern. Un consilierul local, membru al Consiliului Municipiului Craiova, a susţinut ideea că în România există mecanismele democratice, dar că activarea acestora, utilizarea lor corectă şi eficientă reprezintă încă o problemă nerezolvată. Interesantă a fost şi descrierea făcută, de către acelaşi consilier, a „democraţiei“ interne de partid, care nu funcţionează. Dacă într-un partid liderii, staff-ul sunt promovaţi în funcţie de interesele „găştilor de partid“, este evident că la nivelul instituţiilor statului nu vom întâlni alt tip de mecanism, ci doar acela al grupurilor de interese sau – cum îmi place mie să-l numesc – al mafiei politico-economice.
Profitând de prezenţa unor membri ai administraţiei publice locale, reprezentanţii „Pro Democraţia“ le-au recomandat acestora să mediteze la un paradox. Judeţul Dolj se află în „Top 10“ al celor mai cheltuitoare judeţe din România, cheltuitoare din banii publici, bineînţeles, dar şi printre judeţele foarte grav afectate de şomaj şi sărăcie. Concluzia? Aşa cum sunt cheltuiţi de administraţia publică locală din Dolj, banii publici nu produc bunăstare! Şi nu mai amintim de creditele pe la bănci, în valoare de zeci de milioane de euro şi pe zeci de ani, pe care autorităţile publice, mai ales Primăria Craiova, le-au făcut şi continuă să le facă pentru investiţii al căror aport la bunăstarea cetăţeanului este greu de argumentat.
În discuţia noastră a fost amintit şi votul uninominal, iniţiativa şi ex-proiectul Asociaţiei „Pro Democraţia“ care a fost mutilat şi deturnat de partidele politice, conform cu interesele acestora. Totuşi, chiar în forma sa „mutantă“, sistemul votului uninominal oferă măcar avantajul că domnul candidat interacţionează direct cu alegătorul, nu din spatele unei liste de partid. Votul uninominal nu a provocat, aşa cum s-a sperat cândva, o cernere a clasei politice şi, eventual, o reformare morală a acesteia. Dimpotrivă, politicienii din România au dovedit că se pot adapta şi-şi pot conserva şi satisface interesele „de gaşcă“, profitând din plin de lipsa de educaţie civică a cetăţenilor. S-a vorbit şi despre sindicate, mai ales că la întâlnire au fost prezenţi patru dintre cei mai importanţi lideri sindicali ai judeţului. Pornite parcă dintr-o supărare veche şi multă vreme ţinută sub tăcere, au venit reproşurile adresate liderilor sindicali că nu au reuşit să scoată în stradă mai mulţi oameni, la protestele de acum câteva luni. Răspunsul a fost unul pertinent şi la care subscriu: încercaţi şi dumneavoastră să scoateţi în stradă măcar câţi am scos noi şi veţi vedea cât de greu este să-i mobilizezi pe români! A rămas suspendat undeva, în tavanul Salonului Medieval, un strigăt, deopotrivă sentinţă şi resemnare: aţi compromis ideea de grevă.
Concluziile discuţiei au fost oferite de doi oameni politici craioveni, foşti colegi de liceu, ale căror drumuri în viaţă şi viziune asupra societăţii sunt radical diferite. Liberalul şi omul de afaceri Horaţiu Buzatu ne-a îndemnat să acceptăm că este foarte probabil ca ideea de democraţie, născută în Grecia antică, acum peste 2000 de ani, şi care a evoluat până la stadiul democraţiei capitaliste, să fie supusă curând unei reevaluări şi mai ales, unei redefiniri. Marian Tudor, liderul Asociaţiei pentru Emanciparea Muncitorilor şi marxist de orientare troţkistă, ne-a invitat să încercăm să ne lămurim ce este democraţia, căci există numeroase definiţii, şi, mai ales, să ne întrebăm: vor românii cu adevărat să se conducă singuri sau mai curând, le place să fie conduşi? Vă întreb, deci, dragii noştri cititori: avem sau nu avem democraţie?
Avem sau nu avem democraţie?
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei