Victor Ponta în zodia lui Caragiale

Prin ce zi nefastă a trecut miercuri Victor Ponta! Încă tânărul social-democrat a bifat cu perseverenţă fiecare dintre greşelile pe care un politician le-ar fi putut face. Drept este că memoria populară e scurtă şi nestatornică, dar greu ne va fi să uităm cum a intrat Victor Ponta sub zodia lui Caragiale.
Ceea ce ar fi urmat să fie un protest popular sau o manifestaţie sindicală a fost deviat, într-o clipită, într-un patetic miting politic. Fără să le fie anterior prezentaţi drept liderii şi organizatorii protestelor de miercuri, oamenii veniţi pe frig şi ploaie în Piaţa Victoriei s-au trezit în frunte cu Victor Ponta şi Marian Vanghelie. O mişcare de-o nesocotinţă halucinantă, căci simultaneitatea dintre votarea moţiunii de cenzură depuse de PSD şi protestul zecilor de mii de oameni fusese menită să demonstreze forţa şi hotărârea străzii împotriva guvernului Boc. Însă, strada nu are nici o forţă atunci când este manipulată politic. Tocmai în independenţa şi imprevizibilitatea ei stă puterea demonstraţiilor populare, căci politicienii nu reuşesc niciodată să creeze revoluţii, ci revoluţiile sunt cele care nasc lideri politici. E o lecţie simplă a istoriei, ignorată însă de Victor Ponta, al cărui rol de lider de partid îi impunea prezenţa activă şi exclusivă în parlament, nu pe stradă, în fruntea unui miting la care nu-şi anunţase participarea. Câţi dintre noi, ne-membri de partid, ne-am încolona într-un protest condus de un politician, oricare ar fi acesta? Nici chiar Victor Ponta nu ar da un răspuns optimist la această întrebare şi, poate tocmai de aceea, a apelat la păcăleala de a ascunde prin omisiune rolul principal jucat de PSD în organizarea protestelor de miercuri. O păcăleală care s-a dovedit a fi inutilă.
Un lider puternic simte exact punctul în care perseverenţa se poate transforma în caraghioslâc. Dar nu e cazul lui Victor Ponta. Era limpede pentru oricine că miercuri, în Piaţa Constituţiei, se adunaseră mai puţini oameni decât la concertul trupei AC/DC. Cu toate acestea, aflat la microfonul Antenei 3, Victor Ponta continua să vorbească despre cei o sută de mii de manifestanţi care au ieşit în stradă să-i susţină iniţiativa.
Ponta părea a fi un pescar începător care-ţi povesteşte despre crapul uriaş tocmai prins, în timp ce-n plasă se zbat doar câţiva cărăşei. Neinformat, nerealist sau doar demagog? Nici una dintre aceste ipostaze nu-l avantajează pe politicianul Victor Ponta.
Dar seria erorilor a continuat. Fluturând zvonul panicard care spunea că jandarmilor le-a fost împărţită muniţie, liderul social-democrat a început să spere că nu se va ajunge din nou „să se tragă în oameni“ ca la Revoluţie. Îmbrâncelile ulterioare şi dezminţirile neîntârziate ale oficialilor Jandarmeriei au demonstrat că o potenţială revoluţie era prezentă doar în fantasmele tânărului politician. Nici vorbă de violenţe de stradă sau de acţiuni dure ale jandarmilor (pentru astfel de exemple a se vedea recentele proteste din Grecia sau Franţa).
Şi Caragiale l-a mutat pe Ponta în parlament, acolo unde îi şi era locul. Trecând peste neinspirata citire a mesajului venit din partea unui Adrian Păunescu aflat pe patul de spital, discursul lui Ponta a fost subţire şi lipsit de spumă. Plin de încercări polemiste, de epitete hazardate, dar de o strălucitoare absenţă a prezentării unor soluţii practice. Seara s-a încheiat cu un nou caraghioslâc: Ponta acuzându-i de trădare pe trădători. E vorba de politicienii PD-L care i-au promis social-democratului că vor vota împotriva propriului guvern. Care va să zică, trădătorii l-au trădat.
E tristă şi dătătoare de griji această poveste în care o serioasă speranţă politică se dovedeşte a fi nimic altceva decât un personaj ieşit din jobenul lui Caragiale. Pentru că avem nevoie de o alternativă, sper totuşi că Victor Ponta va părăsi cât mai repede zodia comică în care se află. Numai şi pentru că m-am săturat să aud în jur oameni inteligenţi spunând: „tocmai pentru că sunt socialist, nu voi vota niciodată PSD-ul“.