1.2 C
Craiova
marți, 21 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăOpiniiAşa a început totul...

Aşa a început totul…

Era undeva, înspre toamna lui 1990, când a venit propunerea să punem bazele  unui nou cotidian. Mesager a fost nimeni altul decât Adrian Sârbu, celebrul Adrian Sârbu de astăzi, care avea să se şi numere printre primii şapte acţionari ai ziarului, între care se mai aflau George Constantin Păunescu, Sergiu Nicolaescu şi, cu voia dumneavoastră, subsemnatul. Nucleul echipei redacţionale a venit de la Tineretul liber, la care s-au adăugat câteva condeie din restul presei centrale, dar şi un desant de tineri care băteau la porţile gazetăriei. Dintre numele consacrate la ora aceea aş aminti de Valentin Păunescu, Paul Dobrescu, Adrian Vasilescu, Ioan Mihai Roşca, Dragomir Horomnea, Lucia Ivănescu, Călin Gheorghe, Alexandru Stroe, Doina Fruntelată, Monica Zvirjinschi, Rodica  Avram, Constantin Dragomir, Oprea Georgescu, Răzvan Bărbulescu, Florin Condurăţeanu, Cristina Oroveanu, Cristina Teodorescu şi Mioara Vergu, iar din noul val făceau parte regretatul Ralu Filip, Dan Diaconescu, Marius Tucă, Eugen Ovidiu Chirovici, Paul Lăcătuş, Ştefan Rădeanu, Adrian Ionescu, Radu Alexandrescu, Roxana Bardalexi, Cristina Trepcea şi Viorica Marin, ca să reamintesc doar câţiva dintre cei cu care am pornit la drum. În egală măsură, la secretariatul de redacţie se adunaseră profesionişti de primă mână, în frunte cu Gabriel Florea – „nea Florică“, cu Dan Dumitrescu, Gab G. Florea şi Dan Popescu, cu rol decisiv în grafica ziarului, care era coordonată la ora aceea de Victor Ciobanu, un reputat artist plastic, specializat şi în designul de presă.
Să nu uităm, suntem în 1990, când toată presa scrisă lucra încă pe plumb, la tipar înalt, când textele se scriau la maşină şi se reculegeau la linotip, în vreme ce titlurile se  prelucrau la ludlow! Poate vă vine greu să credeţi, dar nimeni nu folosea încă un computer, nu apăruse nici fotografia digitală, corectura se opera în şpalt, apoi se dădea bun pe  paginile de calandru, de unde se duceau la tipar pe ceea ce numeam flancuri. Ehe, ce vremuri!…
Redacţia noastră s-a născut  într-un fost depozit de arhivă, evident insalubru, cu ciment pe jos şi cu o masivă uşă blindată, demnă de bijuteriile coroanei, iar primele dotări au fost maşinile de scris pe care ni le-am adus fiecare de acasă (a mea era chiar… moştenire de familie!), câteva  birouri şi scaune, iar  separarea camerelor de lucru s-a făcut prin câteva panouri de lemn. Nimic nu conta însă, la entuziasmul cu care porniserăm toţi la drum, cu convingerea că vom reuşi să scoatem un ziar modern, serios, interesant şi, mai ales, curat. Petre Roman, care era prim-ministru, încercase să ne sugereze că ar  fi oportun un cotidian… guvernamental, sugestie respinsă prompt şi direct de noi, care am decis să edităm „primul cotidian de informaţie“ de după decembrie ’89. Şi aşa am şi făcut, dovadă fiind colecţia de atunci a ziarului, care a promovat, chiar din primele numere, ideea de a fi deschis tuturor opiniilor şi curentelor politice care îşi făceau loc în acele zile. Aşa se şi explică de ce publicam relatări de la toate conferinţele de presă ale partidelor, specializând redactorii de politică pe doctrinele principalelor formaţiuni, chiar în funcţie de… afinităţile lor personale! În paralel, am trecut la acreditarea redactorilor la principalele instituţii, asigurând fluxul informativ curat şi direct de la sursă! N-am neglijat nici ancheta şi reportajul, am acoperit ţara cu corespondenţi, am trăit evenimentele fierbinţi chiar în mijlocul lor, inclusiv Mineriada, consacrându-ne drept ceea ce ne propusesem să fim, adică un cotidian serios, de informaţie, făcut de profesionişti. Aşa se şi explică nu numai longevitatea acestui cotidian – de altfel singurul „postdecembrist“ central care a rezistat din 1990 şi până astăzi! -, ci şi (sau mai ales) faptul că mulţi dintre cei care au lucrat acolo se numără în prezent  printre  numele  consacrate ale mass-media şi nu numai. La Curierul Naţional a fost o şcoală de presă, dar şi una de viaţă, iar la cei 20 de ani pe care îi împlineşte acum merită cu prisosinţă urarea de „La mulţi ani!“. Şi tot aşa înainte!

Horia Alexandrescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII