Cea mai dificilă întrebare din cariera preşedintelui-jucător

În septembrie 2010, câteva mii de oameni îmbrăcaţi în uniforme de poliţişti mărşăluiau neanunţaţi pe străzile capitalei României. În ianuarie 2011, câteva sute de militari în rezervă au protestat la Constanţa şi zeci de mesaje au fost trimise preşedintelui Traian Băsescu. Două fenomene aparent disparate, dar unite printr-un element comun, care ar trebui să sune în urechile guvernanţilor ca o sirenă ce prevesteşte bombardamentul.
Protestul din toamnă al poliţiştilor, finalizat printr-un marş neautorizat, a fost declanşat de tăierile salariale, dar şi de incapacitatea guvernului Boc de a comunica mulţumitor cu manifestanţii. Cei aflaţi atunci în stradă au pornit spre reşedinţa preşedintelui României, identificat ca fiind responsabilul principal. A fost un eveniment provocat de motivele obiective ale crizei economice, dar şi de falimentul limbii de lemn folosite de premierul Emil Boc, atunci când face anunţuri publice. Din ce cauză unul dintre parlamentarii cei mai agreaţi de jurnaliştii anilor 2000-2004 (mulţi dintre cei mai înfocaţi critici ai premierului îl descriu pe Emil Boc de atunci ca fiind un deputat agreabil şi foarte bine documentat) s-a transformat astăzi într-un inflexibil cititor de sentinţe? Răspunsul trebuie căutat în tiparele comunicaţionale specifice unui partid aflat la putere care trăieşte cu impresia – uneori nejustificată – că se află sub asediul hoardelor de rău voitori.
Însă, protestul pensionarilor militari are cauze diferite, mai curând subiective. Beneficiind de pensii satisfăcătoare, pentru nivelul salarizării în România, s-a luat decizia reducerii veniturilor unor rezervişti. Reducerea ar fi trebuit să afecteze aproximativ 3.000 dintre cei peste 80.000 de militari pensionari. Acest „ar fi trebuit“ s-a întâlnit însă cu incompetenţa proverbială a birocraţilor de stat. Incapabili să digere suficient de repede procesul administrativ al recalculării pensiilor, Ministerul Apărării nu a reuşit să-şi respecte termenul autoimpus. Ajustarea nu s-a făcut desigur pe spatele funcţionarilor, ci pe cel al beneficiarilor pensionari. Astfel, fără nici o explicaţie, rezerviştii s-au trezit că primesc o pensie înjumătăţită. Deşi Ministerul Apărării a anunţat că miile de pensionari nedreptăţiţi îşi vor primi retroactiv toate drepturile, impresia generală creată este dezastruoasă.
Chestionat în privinţa asumării responsabilităţii politice pentru această gafă incredibilă, preşedintele Traian Băsescu crede că „problema este de comunicare publică defectuoasă la toate ministerele şi instituţiile militarizate şi instituţiile trebuia să-şi dea seama că masele de pensionari nu vor aduce adeverinţele la timp“. Dat fiind că Traian Băsescu şi-a asumat rolul de comunicator public principal al puterii, majoritatea întrebărilor şi acuzelor i se adresează. Deşi nu este implicat administrativ în aceste chestiuni, Băsescu este ţinta identificată, întrupând indolenţa unui stat incompetent.  
Dacă preşedintele Băsescu conştientizează sau nu poziţia periculoasă pe care şi-o asumă, putem deduce din următoarea sa declaraţie: „Nu trebuie găsit neapărat un responsabil. Am primit zeci de email-uri de la ofiţeri în rezervă, care nu se adresau ministrului, ci comandantului forţelor armate. Mă întrebau: ‘De ce ne umiliţi?’“.
Din contră, responsabilii pentru seria erorilor administrative din ultimele luni trebuie identificaţi şi preşedintele-jucător ar trebui să îi nominalizeze nu doar atunci când aceştia provin din tabere adverse, ci chiar şi din rândul propriilor suporteri. A absenta în faţa unei întrebări atât de dificile precum „De ce ne umiliţi?“ ar fi cea mai mare greşeală din actualul mandat al preşedintelui. Fiind el însuşi purtător de uniformă, este greu de crezut că Traian Băsescu nu ştie cât de periculoase pentru autoritatea statală sunt revoltele uniformelor. Şi, indiferent care ar fi motivele, se întâmplă deja a doua oară în patru luni.