O singură literă şi toţi moraliştii au fost deconspiraţi. Scăparea freudiană a anului (procesul psihologic prin care o dorinţă secretă este dezvăluită involuntar) este confuzia dintre „Obama“ şi „Osama“. Anunţând eronat moartea preşedintelui Obama şi nu a teroristului Osama bin Laden, americanii de la Fox News, ca şi colegii lor români de la Antena 3, s-au dat de gol. Războiul surd dus de televiziunea americană împotriva lui Barack Obama este la fel de notoriu precum antiamericanismul neoficial al colegilor români de la Antena 3. Dar dacă ştiriştii „obiectivi“ au încercat – fără să reuşească – să-şi ascundă simţămintele, de prin colţurile Europei au răsărit la lumina zilei puzderie de moralişti.
Un editorialist german scrie în Handelsblatt despre ruşinoasa bucurie a preşedintelui american şi a cancelarului german care „celebrează uciderea lui bin Laden folosind cuvintele: «S-a făcut dreptate»“. În realitate, spune germanul, bin Laden a fost asasinat, fiind astfel încălcat dreptul internaţional. În timpul unei conferinţe de presă prin care liderii europeni îşi exprimau satisfacţia consecutivă eliminării lui bin Laden, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a fost întrebat de către un jurnalist: „Nu vedeţi o contradicţie între faptul că vă pronunţaţi împotriva pedepsei cu moartea şi, pe de altă parte, declaraţi că uciderea cuiva transformă lumea într-un loc mai sigur?“. Au fost puse mai multe întrebări similare, dar reprezentantul Comisiei şi-a păstrat cumpătul, amintind (incredibil că aşa ceva trebuie reamintit) că bin Laden „a fost un criminal responsabil pentru atacuri teroriste în care au murit zeci de mii de oameni nevinovaţi“.
Surpriza uriaşă însă rămâne: cine ar fi crezut că Europa are atât de mulţi moralişti preocupaţi să protejeze drepturile unor terorişti care au făcut victime şi la New York, dar şi la Madrid (unde au fost ucişi 16 români)? Dar pe un continent unde drepturile câinilor sunt adesea mai importante decât cele ale oamenilor muşcaţi, nu te mai miră nimic.
O altă bombă a moraliştilor este subiectul presupuselor închisori CIA de pe teritoriul României. Un fost specialist CIA, Jose Rodriguez, a afirmat că informaţiile care au condus la prinderea lui bin Laden au fost obţinute prin torturarea teroriştilor. S-ar părea că una dintre aceste închisori, în care au fost chinuiţi prizonieri, s-ar fi aflat chiar în România. Informaţia este imposibil de verificat, dar să presupunem că e adevărată. Mergeţi până la Caracal, oraşul cel mai apropiat de noul scut antirachetă, acolo unde sute de soldaţi americani urmează să-şi cheltuiască o parte din soldă, şi întrebaţi-i pe locuitori: ar fi dispuşi să-i alunge pe americani dacă ar afla că în unitatea lor militară aceştia torturează terorişti care au ucis copii şi femei nevinovate? Vorba ceea: dacă găsiţi unul care să răspundă „da“, eu îl mănânc cu bombă cu tot.
Îl mănânc cu bombă cu tot
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei