Voievodatul Oltenilor și Voievodatul Secuilor

Pe Csibi Barna l-am întâlnit chiar în Miercurea Ciuc. Trecuseră doar câteva zile de când spânzurase o păpușă cu chipul lui Avram Iancu. Încă nu fusese „victimizat“ de autorități și își autointitula pocinogul drept un „hapenning cultural“. Lat în umeri și politicos, aș fi putut oricând împărți o bere cu tânărul Barna. Până când începea să vorbească despre genocidul românesc asupra secuilor. Și atunci, brusc, sentimentele mi se schimbau.   
Să-i punem deoparte pe visătorii care speră că românul obișnuit va reuși vreodată să-i trateze cu o augustă luciditate pe acești extremiști. Nici nu ar fi natural să o facă. Subiectul este bine înrădăcinat în vintrele noastre de națiune tânără, iar politicienii experimentați știu asta. Este una dintre cele mai periculoase și eficiente muniţii care pot fi folosite într-un război politic. Și acum, Traian Băsescu a decis să apeleze la ea. Regionalizarea României prin formarea a opt zone autonome administrativ și economic a devenit prioritatea guvernului democrat-liberal.
Principalii inamici ai acestei reorganizări nu sunt patriotarzii, cum ne-am aștepta, ci mult mai puternicii birocraţi ai administraţiilor locale. Cele 41 de judeţe ale României oferă o mulţime de posturi administrative reţelelor clientelare specifice aparatului de stat. Reorganizarea va diminua aceste oportunităţi, declanşând o luptă pentru menţinerea în funcţii între grupările afiliate diferiţilor baroni locali. Traian Băsescu ar obţine astfel şi beneficii politice, scăzând influenţa anumitor baroni locali, a căror ascensiune îi deranjează pe politicienii „de la centru“, câştigătorii devenind însă şi mai puternici decât astăzi.
Reorganizarea va alimenta însă discursurile naţionalist-extremiste, o posibilă regiune Harghita-Covasna-Mureş fiind interpretată ca un pas decisiv spre autonomia teritorială a zonei. Însă, Traian Băsescu a explicat că o astfel de reorganizare va transforma opţiunea autonomiei teritoriale într-o cauză fără fond. În regiune există deja o autonomie culturală pronunţată, cea administrativă nefăcând altceva decât să completeze tabloul unei descentralizări practicate cu succes la nivelul întregii Uniuni Europene.
De altfel, aceasta pare a fi miza reală a introducerii conceptului de regiuni. Modelul judeţelor, aplicat de România, a fragmentat ineficient distribuirea resurselor financiare, România fiind, alături de Portugalia, Polonia şi Estonia, ţara europeană în care inegalităţile teritoriale sunt cele mai pronunţate. Dacă regiunea vestică şi nord-vestică a României au un PIB/cap de locuitor comparabil cu cel din Cehia sau Portugalia, sud-estul României este menţionat constant în topul celor mai sărace zece regiuni din Europa.
Dar simpla metamorfoză a judeţelor în regiuni nu va fi suficientă, adevărata problemă fiind dependenţa politicilor regionale de cele centraliste. În România, guvernul central impune taxele şi le colectează pentru a le redistribui ulterior, în timp ce guvernele locale din Olanda, Elveţia sau Suedia îşi colectează singure taxele, având un grad de independenţă financiară foarte ridicat.
Guvernul Boc a încercat să demareze un proces de descentralizare în anumite domenii, dovedindu-se însă inconsistent. Cel mai bun exemplu este descentralizarea din sistemul medical unde, deşi autorităţile locale sunt responsabile de buna funcţionare a spitalelor, primăriile şi consiliile judeţene nu au atribuţii legale de negociere a contractelor dintre Casele de Asigurări de Sănătate şi spitale. Cu alte cuvinte, primarii sunt responsabili, dar nu pot controla banii. De unde se vede că, deocamdată, cei mai redutabili adversari ai acestei reorganizări administrative nu sunt birocraţii sau extremiştii, ci legiuitorii incompetenţi.
Chestiunea de tip „Csibi Barna“ nu va putea fi însă evitată, în ciuda beneficiilor reale ale acestei reorganizări. Câți dintre noi am fi dispuși să acceptăm înființarea unui „voievodat secuiesc“ de dragul apariției unui „voievodat oltenesc“? Foarte puțini, iar Traian Băsescu știe asta. În spatele acestei propuneri există în primul rând un scop eminamente politic. Cum spuneam: cea mai periculoasă muniție.