9 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiCare vor fi victimele noii legi a sănătăţii?

Care vor fi victimele noii legi a sănătăţii?

Nervozitatea a atins punctul critic. Fitilul a fost aprins în vara lui 2010, când una dintre principalele cerinţe ale FMI a fost achitarea datoriilor statului către furnizorii de medicamente din sistemul medical. Dar statul român a tras o păcăleală caragialescă, furându-şi căciula pe termen mediu. Revenind în acest an, delegaţia FMI a constatat că, deşi guvernul raportase în toamna lui 2010 achitarea tuturor datoriilor, acestea au crescut la loc. De fapt, administratorii sistemului ştiau că farmaciile evită să raporteze oficial toate datoriile pe care le au de recuperat de la stat, deoarece acesta din urmă nu joacă corect. Bine muştruluiţi de şefii FMI în spatele uşilor închise, guvernanţii au încercat să arunce pisica moartă în curtea producătorilor de medicamente. Dar aceştia sunt un adversar mult prea puternic pentru a accepta să fie victime şi, dacă în urmă cu o lună nimeni nu vorbea despre asta, acum Traian Băsescu anunţă că prioritatea zero este o nouă lege a sănătăţii.
O lege care va fi scrisă la solicitarea expresă a FMI, instituţia împotriva căreia mârâie multe voci dintr-un sistem sanitar care arde pe linia de conflict dintre două tabere: medicii care conduc sistemul şi oamenii de finanţe care distribuie banii. Primii, provenind în special din Ministerul Sănătăţii, susţin că singura soluţie este creşterea bugetului alocat sistemului medical. Şi au dreptate, căci statul român îndreaptă spre sănătate mai puţin de 5% din PIB, faţă de media UE de 8,7%. Nu poţi face din rahat bici, spun ei.
A doua tabără, cu rădăcini la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), susţine că nu există un control riguros al cheltuielilor şi că medicii refuză să strângă cureaua. Nu poţi continua să bagi bani într-un sac plin de găuri, spun ei. Şi au dreptate, căci sistemul este astfel construit încât fluxul banilor e dificil de urmărit. Această complicăţenie este mediul perfect în care proliferează microbii corupţiei.
De partea cărei tabere se plasează Traian Băsescu? Cum consilierii săi apropiaţi favorizează tabăra finanţiştilor, Traian Băsescu a preluat, fără să digere, discursul lor, deplângând faptul că „firmele private nu se pot implica acum în finanţarea spitalelor“. Formularea dă verde privatizării.
Şi aici explodează nervozitatea căci, deşi creşterea implicării privatului în sistemul medical este principala solicitare a FMI-ului, acest proces nu se poate desfăşura oricum. Primul gest va fi cel al aplicării coplăţii. Dacă aceasta va avea un cuantum simbolic pentru pacient, internările fictive în spitale vor fi contracarate. Dacă nu, o bună parte a populaţiei va avea reţineri în a merge la medic. Al doilea gest va fi definirea unui pachet de servicii medicale de bază. În prezent, în acest pachet este inclusă până şi acupunctura, dar o reducere mult prea drastică îi va expune în special pe cei cu venituri mici. Al treilea gest va fi apariţia Caselor de Asigurări private. Dacă va fi permisă competiţia între ele, pacienţii având dreptul la o opţiune liberă, efectul va fi benefic. Dar dacă fiecare Casă privată îşi va impune monopolul într-o anumită zonă, pacientul va deveni un rob legat de doi stăpâni: medicul şi Casa. Deocamdată, FMI-ul preferă o Casă Naţională independentă, astfel că lucrurile sunt încă indecise. Cele trei măsuri implică însă costuri politice uriaşe şi e greu de crezut că guvernul Boc îşi va putea permite de unul singur o astfel de bătălie.
În prezent, lipseşte cu desăvârşire o soluţie pentru a scădea inechitatea din sistem. Dacă în rândul românilor bogaţi accesul la servicii medicale a crescut în ultimii ani de la 65% la 80%, în rândul celor săraci nu s-a mişcat nimic pozitiv. 85% dintre românii săraci care au nevoie de îngrijiri medicale nu le primesc. Pentru că nu îşi permit. În urma unei privatizări sălbatice a sistemului medical, aceşti oameni vor fi victime sigure.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII