Nicicând nu a contat mai puţin dacă pe ministrul sănătăţii îl cheamă Loţi, Attila sau Nelu. În piesa de teatru numită reforma sănătăţii, actorii, care-şi joacă rolul pe spatele bolnavilor, sunt nesemnificativi. Doar voinţa partidului contează. Acesta este marele regizor.
Oficial, Cseke Attila a demisionat pentru că bugetul Ministerului Sănătăţii nu a fost suplimentat în aceeaşi măsură ca şi bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Pentru liderii UDMR, autonomia CNAS-ului a devenit brusc blestemul care apăsa asupra sistemului. În încercarea de a prelua controlul asupra CNAS-ului, UDMR-ul a jucat o cacealma tare: nu nominalizăm ministrul până nu ne daţi Casa.
În teorie, Ministerul Sănătăţii ar trebui să controleze finanţarea programelor preventive, iar Casa pe cea a programelor curative. Hoţii nu iubesc însă apele limpezi şi, din cauza imperfecţiunilor legislative, există în prezent suprapuneri inexplicabile de responsabilităţi între cele două instituţii. Să luăm exemplul programului naţional pentru cancer: Ministerul Sănătăţii are la dispoziţie fonduri de 271.6 milioane de lei (pentru vaccinarea HPV şi pentru tratament), în timp ce CNAS-ul decide asupra 493.6 milioane de lei (pentru tratament). De ce sunt atât de importante aceste programe naţionale? Pentru că de aici se fură cel mai mult: la achiziţia medicamentelor (de cele mai multe ori scumpe), dar şi la nivelul farmaciilor.
Interesant este că aceste suprapuneri, prezente în cazul programelor naţionale de sănătate, sunt de fiecare dată favorabile financiar CNAS-ului, care are la dispoziţie de două sau chiar de trei ori mai multe fonduri decât ministerul. Cine conduce CNAS-ul îşi poate băga mâinile până la cot în butoiul cu miere. Cine conduce ministerul se poate mânji doar pe degete. Şi că tot am vorbit de programul pentru cancer, din 2007 până astăzi bugetul alocat lui s-a dublat: de la 361 de milioane la 762 de milioane de lei. Între timp, numărul pacienţilor a crescut cu doar 15%.
Iată de ce miza era mult prea mare pentru ca PDL-ul să o lase să-i scape uşor din mână. Singura soluţie ar fi fost un troc prin care UDMR-ul să renunţe la portofoliul de la Sănătate în schimbul altui butoiaş apetisant cu miere. Dar asta ar fi pus guvernul în faţa unui vot de încredere al parlamentului, şi nimeni nu doreşte deocamdată aşa ceva. Ratând bluful, UDMR-ul a avut pretenţia ca măcar să nu se ridice şifonat de la masa de joc. Astfel a apărut ciudata şi vaga formulare din comunicatul prin care era anunţat numele noului ministru: „CNAS-ul va fi coordonată de Ministerul Sănătăţii“. Nu doar în dicţionar trebuie căutat sensul acestui cuvânt, ci şi în explicaţiile liderilor PDL. Sever Voinescu a fost clar: „CNAS rămâne în continuare ordonator principal de credite şi şeful CNAS e numit tot de premier. Bugetul CNAS rămâne în atribuţia şefului Casei“. Că paralele rămân deocamdată acolo unde sunt a dovedit-o şi declaraţia directorului CNAS, Lucian Duţă (un democrat-liberal a cărui influenţă este în creştere): „până nu există un document oficial, nu pot să comentez“. Până atunci e doar un joc de vorbe.
Dar cel mai mult a contat recomandarea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale de a păstra o Casă independentă şi autonomă. Într-un ultim raport (din iunie) al Băncii Mondiale, această recomandare este explicită, cu rezerva creşterii transparenţei, capitol la care se constată că CNAS-ul are probleme. Raportul mai atinge un nărav important (şi vechi) al CNAS-ului şi al sistemului în general: atribuirea neclară a responsabilităţilor.
Reprezentanţii Băncii Mondiale au avut o întrebare simplă pentru reprezentanţii locali ai Direcţiilor Judeţene de Sănătate, ai Caselor Judeţene şi pentru managerii spitalelor: cine este şeful în faţa căruia răspundeţi? „Răspunsurile au fost diferite şi contradictorii, reflectând o înţelegere scăzută a cine este responsabil pentru ce“, se scrie în raport. Cum spuneam: hoţii nu iubesc apele limpezi.
În viitor ne aşteaptă o schimbare de paradigmă a organizării sistemului medical. Dacă aceasta va fi sălbatică sau înţeleaptă rămâne de văzut. Deocamdată, politicile de sănătate în România nu se fac pe baza analizelor statistice venite din teren, ci după alte criterii. În Ministerul Sănătăţii nu există nici un departament însărcinat cu analiza datelor din sistemul medical, iar departamentele de analiză ale CNAS se ocupă doar cu verificarea birocraţiei. Deşi procurorii şi chiar anumite servicii lucrează, în sănătate avem mare corupţie, dar corupţii identificaţi până acum sunt mărunţi. Motive de optimism nu prea există.
Noul ministru al sănătăţii, Ritli Ladislau, provine din aceeaşi zonă ca şi predecesorul său. Fiul noului ministru, Ritli Laszlo, a fost şeful de cabinet al lui Cseke Attila. Aşadar, este puţin probabil că vom vedea o schimbare consistentă în atitudinea ministrului sănătăţii. Asta doar dacă nu cumva domnul Ritli, altfel un medic competent, posedă un curaj din soiul lui Loţi nebunul.
Căci de asta e nevoie în ministerele de la Bucureşti, acolo unde, fie că se numeşte PDL, UDMR sau PSD, interesele partidului primează. Cu atât mai mult cu cât alegerile se apropie. Sănătatea, un butoi gigantic plin cu mierea miliardelor colectate de la cetăţeni, este o prioritate nu pentru că e important să avem un popor viguros, ci pentru că din ea se hrănesc miile de clienţi ai partidului. Şi unde e mierea mai multă, acolo e şi viermuiala mai mare.
