Reacțiile internaționale la adresa acțiunilor USL cresc amețitor în intensitate, odată cu apropierea României de punctul de no-return. Termenii utilizați de cancelariile occidentale au fost, în ordine cronologică, următorii: „urmărim cu atenție“, apoi „urmărim cu îngrijorare“, apoi „îndoieli serioase“, culminând cu ieșirea de luni a cancelarului Angela Merkel, care a folosit cel mai dur termen de până acum: procesul de destituire a lui Băsescu este „inacceptabil“. E tipul de declarație utilizat de Occident în cazul Siriei.
Crescendoul declarațiilor din UE+America de Nord e îngrijorător. Nu știu dacă pentru USL – în fond, e treaba acestei coaliții să-și rezolve problemele uriașe de legimitate externe -, dar cu siguranță e îngrijorător pentru România, pentru situația sa economică.
De ce? E simplu: capitalul străin devine, la marginea imperiilor, dependent de factorul politic. Regula aceasta nu se aplică în țări sau regiuni stabile, și nu se aplica neapărat în România până acum. Dar iureșul politic de săptămâna trecută e de neînțeles pentru un străin. E greu pentru un ambasador să explice în centrală evenimentele de la București.
Dar pentru un investitor? Cum percepe el posibilitatea ca un președinte să fie suspendat în patru zile, timp în care s-au măturat toate instituțiile care ar fi stat în calea înlăturării sale de la putere? Dincolo de semnalul de instabilitate politică, România dă acum un alt semnal, mult mai îngrijorător pentru capitalul străin: acela că regulile nu mai contează. Cum îi poate garanta Guvernul României acum investitorului X venit în România cu un plan de business pe 15 ani că luna viitoare nu va modifica o lege care-i va pune în pericol proprietatea? Ce credibilitate mai are Guvernul României în negocierile cu un potențial investitor care cere un drum de acces până la uzina/fabrica pe care vrea s-o construiască?
Uitați-vă la toate declarațiile diplomaților străini: toți vorbesc despre efectele negative asupra economiei interne. Ambasadorul italian tocmai amintește într-un interviu în presa de acasă despre investitorii italieni, care văd în România „un climat de neîncredere“. Consiliul Investitorilor Străini a denunțat, tot luni, „lipsa de stabilitate și predictibilitate“. Și ambasadorul SUA la București vorbea despre efectul unei suspendări nelegitime asupra modului în care ne percep piețele internaționale.
Ce mai înțelege capitalul străin după ce vede cum Guvernul României și-a îngropat singur bijuteria coroanei, Hidroelectrica, punând cruce unor contracte comerciale și producând pierderi partenerilor comerciali? Înțelege că trebuie să meargă în locuri mai sigure. Și a început s-o facă deja.
Ce mai înțelege capitalul străin când Angela Merkel aruncă anatema asupra Guvernului României, calificând „inacceptabil“ modul de acțiune asupra instituțiilor și persoanelor ce i-au stat în cale în procesul de destituire a unui președinte – fie el și nepopular? Înțelege că aici, la doar o mie de kilometri de Berlin, e la fel de expus ca în Siria, la capătul lumii civilizate, și mai înțelege că instituțiile statului de drept din România sunt ferme ca un fular Burberry în fața tăvălugului politic. Și începe să se pună la adăpost.
Întrebarea pe care și-o pune toată lumea în aceste momente e legitimă: unde se va termina deriva României? Posibil ca instituțiile (în speță – CCR) să repună lucrurile în ordine. E posibil să n-o poată face. Dar reacțiile liderilor USL de azi arată că argumentele raționale nu-i pot întoarce din drum. Nu m-ar mira ca acest drum să se termine în afara UE.
PS: Volatilitatea politică a început deja să-și arate primele efecte: presiunea pe bondurile românești crește pe piețele internaționale.
