Antena 3 este una dintre cele mai competente instituții care funcționează în prezent în România. Acuzația că cei care lucrează la televiziunea lui Dan Voiculescu spală creierele românilor este falsă. Românii nu sunt un trib de neanderthalieni infantili și grabnic sugestionabili. Ci doar un popor la fel de susceptibil la propagandă precum altele, dar care are ghinionul să numere printre cele mai eficiente instituții ale sale nu o universitate sau un minister, ci o televiziune specializată în propagandă.
Dar care este rețeta eficienței acestei instituții și de ce o bună parte dintre români se expun voluntar influenței sale?
La Antena 3 găsim „specialiști în știri“. Cel puțin asta ne spune sloganul de sub sigla celei mai urmărite televiziuni de știri din România. Dar specialiștii în știri sunt greu de identificat printre invitații frecvenți ai emisiunii fanion de la Antena 3. Să fie Sorin Roșca Stănescu, fost colaborator al Securității, fost jurnalist, convertit acum în politician, un specialist în știri? Sau să fie Bogdan Chireac, fost jurnalist, combinagiu și afacerist cu statul? Sau mai degrabă Mugur Ciuvică… (deși indicarea meseriei lui e o provocare serioasă și pentru cei mai buni investigatori)? O certitudine este Mircea Badea: el admite că nu este jurnalist, deci nici specialist în știri. El face show.
Dar dacă la emisiunea lui Gâdea este aproape imposibil să găsim „specialiști în știri“, putem identifica în componența din platou fiecare dintre cele trei tipuri de ghizi de opinie necesare influențării maselor*.
Vom găsi „ghidul de opinie domestic“: greu de reperat ca lider, foarte apropiat social de publicul căruia i se adresează, cu un discurs concentrat pe exemple practice, nu pe ideologie. Exemplu: profesoara grevistă, Cristiana Anghel.
Nelipsit este „ghidul de opinie intelectual“: acesta ocupă o poziție clară într-o ierarhie a cunoașterii, este „în același timp asemănător și diferit de cei care îl ascultă“ și furnizează argumente accesibile publicului larg printr-un limbaj simplu. Exemplu: analistul Bogdan Chireac sau expertul Radu Tudor.
În fine, dirijorul tuturor este „ghidul de opinie militant“: el este cel care explică și reformulează prin repetiție intervențiile tuturor celorlalți, oferind publicului cheia de interpretare a discursului principal din studio. Exemplu: chiar directorul Antenei 3, Mihai Gâdea.
Practica propagandei are în mijloc conceptul conflictului. Fără conflict, propaganda nu poate exista. Chiar și atunci când un conflict real nu poate fi identificat, el este sugerat printr-un ton foarte ridicat și o gesticulație expansivă. Toate aceste elemente de comunicare nonverbală pot fi identificate seară de seară în studioul Antenei 3. Dacă chirurgul operează cu bisturiul, profesioniștii propagandei taie în realitate cu ajutorul simplificării. Întotdeauna este simplificat și expus doar un anumit aspect al realității, cel convenabil tezei de demonstrat. Tehnica este practicată și de propagandiștii din cealaltă tabără, maeștrii rămânând însă specialiștii Antenei 3.
Un exemplu concret din trecutul recent: componența politică a Curții Constituționale. Printre judecătorii membri ai Curții Constituționale se numără atât foști parlamentari ai PSD, cât și ai PDL. Această apartenență politică a fost incriminată la Antena 3 doar în cazul judecătorilor proveniți din tabăra adversă, biografia politică a celorlalți fiind ignorată. Omisiunea este cea mai puternică sursă de distorsionare a adevărului, spune manualul propagandistului.
Alte distorsionări folosite frecvent de către profesioniștii dezinformării sunt promovarea excentricității și favorizarea atacului și agresivității. E uimitoare capacitatea specialiștilor Antenei 3 în a identifica și promova personaje care întrunesc simultan aceste calități: „femeia cu tigaia“ pe post de moderatoare, colonelul veteran făr’ de război în cizme de lider revoluționar și chiar excentricul liberal, politicianul român care își mângâie cel mai des sprâncenele, în rol de președinte interimar al României. „Aspectul cel mai grav al acestei promovări a atacului și agresivității este că lovește la rădăcina principiului oricărei conviețuiri civile: ascultarea și a celeilalte părți“.** Adică principala acuză pusă pe seama dușmanilor.
Un surprinzător intermezzo etic. Propaganda practicată de o instituție media precum Antena 3 are precedente și în alte țări. Italia berlusconiană este un exemplu apropiat, dar mai ales onorabila Britanie. Unul dintre englezii care au revoluționat jurnalismul britanic la începutul secolului 20 a fost proprietarul media, lordul Northcliffe. Cu ajutorul propagandei deșănțate practicată în ziarele sale, Lloyd George a devenit prim-ministru, iar lordul a obținut poziția oficială de director al propagandei în timpul primului război mondial. O funcție care i-ar face fără îndoială plăcere și lui Dan Voiculescu.
Un exemplu contemporan este Rupert Murdoch, cel care și-a folosit imperiul media pentru a se alia cu politicieni care l-au ajutat ulterior în afaceri. În 1981, Margaret Thatcher a blocat o sesizare oficială care l-ar fi putut opri pe Murdoch să cumpere The Times. Ziarele lui Murdoch au susținut-o, în schimb, pe Thatcher în perioada scandalului elicopterelor Westland, care ar fi putut să-i sfârșească acesteia cariera. Păcatul comun în toate aceste cazuri este înșelarea propriului public: căci sub firma „specialiști în știri“ se ascunde, de fapt, o eficientă echipă de propagandiști.
Iar publicul… Publicul nu este spălat pe creier. El știe destul de bine ce i se întâmplă. Dar asta nu îl deranjează pentru că „rolul propagandei este mai degrabă acela de a confirma decât cel de a convinge“.* Căci propaganda întărește identitatea unui grup și îl mobilizează. Publicul Antenei 3 este acolo nu pentru a-și forma opinia, ci pentru a o limpezi, cristaliza și activa.
Mobilizarea maselor de electori (obiectiv central în politica modernă) necesită întotdeauna „un spectacol conceput pentru a-i capta și ține ocupată atenția“. Aici, scopul manipulării maselor se întâlnește cu instrumentul perfect: televiziunea. Talk-show! Spectacol. Televiziunea este spectacol. „Doar că lumea reală nu e spectacol, iar cine o transformă astfel îi deformează problemele și ne dezinformează asupra realității“.**
Acesta este motivul pentru care Mircea Badea este piesa centrală în mașinăria Antenei 3. El este omul care face spectacolul și plusul său de credibilitate provine din faptul că nu trebuie (spre deosebire de toți ceilalți) să simuleze că este „specialist în știri“. Pentru el, informațiile, faptele, sunt irelevante căci nu pe butonul logicii vrea să apese, ci pe acela al emoțiilor.
„Poporul se află într-o stare de spirit atât de pronunțat feminină, încât opiniile și actele sale sunt determinate mai mult de impresia produsă asupra simțurilor, decât de reflecția pură“, spunea un maestru al propagandei, Adolf Hitler. Mircea Badea își tratează publicul precum bărbatul necioplit, femeia. Același ton atoateștiutor și superior, aceleași glume grosolane, maimuțăreli și agresiuni verbale, aceeași defilare a mușchilor ca argument suprem. Ce mai… omul își știe foarte bine meseria.
Iar publicului îi place… Are spectacol, nu se plictisește și nu-și simte opiniile amenințate de informații inconfortabile. Are impresia securității fără să știe că principalul rol al propagandei este să-l mobilizeze. Să-l transforme din public care aplaudă un spectacol, în masă de manevră, care poate schimba viitorul unei țări.
„Manipularea conștientă și inteligentă a maselor este un element important în societatea democratică“, scria Edward Bernays, părintele propagandei politice și nepotul lui Freud. „Cei care manipulează acest mecanism social nevăzut se constituie într-un guvern invizibil, care reprezintă adevărata putere conducătoare a unei țări. În fiecare aspect zilnic al vieții noastre suntem dominați de un număr relativ redus de persoane, care trag acele sfori ce controlează mintea publicului“.
* Michel-Louis Rouquette, „Despre cunoașterea maselor“
** Giovani Sartori, „Homo videns“
