Să silabisim împreună: FA-LI-MENT!

Semnale sunt. Din ce în ce mai multe și din ce în ce mai clare. O bună parte dintre măsurile anunțate în ultimele luni de ministrul liberal al sănătății deranjează diverse zone din breasla medicală și anumite interese de afaceri. Ministrul Eugen Nicolăescu și-a făcut deja destui dușmani.  
Dar de ce Nicolaescu, altfel un politician care cunoaște bine metabolismul electoral, își asumă riscul de a se pune rău cu atât de mulți și în același timp?
Înainte de a fi ministru al sănătății, Eugen Nicolăescu este politician, iar pentru un politician este esențial să-și țină electoratul cald. Cu orice ocazie și la orice întâlnire, Eugen Nicolăescu repetă obsesiv ceea ce a devenit formula sa magică: „2013 va reprezenta un an al schimbărilor fundamentale într-un sistem sanitar care are nevoie de o reformă profundă“.
Această mantră poate fi interpretată în două feluri: fie ca acea minciună care repetată de o mie de ori devine adevăr, fie ca o încercare de a pregăti poporul pentru schimbarea ce va să vie. În viitorul apropiat vom afla care dintre cele două este cea corectă.
Întotdeauna însă, alături de această formulă magică, ministrul Nicolăescu ține să adauge că „banii sunt puțini. Asta este. E așa de greu de înțeles?“
E greu de înțeles, domnule ministru! Mai ales atunci când camuflăm realitatea după un deget subțire.
Căci 2013 nu este doar anul schimbărilor fundamentale, ci și anul în care sistemul public de sănătate din România a intrat în faliment. Diferența față de anii anteriori este că, în 2013, guvernul Ponta a promis să plătească datoriile de 800 de milioane de euro pe care statul român le are la companiile farmaceutice.  
Grav subfinanţat și subțiat de corupție, sistemul public de sănătate nu poate rezista unei așa lovituri. Asta o știu și premierul Victor Ponta, și ministrul Eugen Nicolaescu.  
Dar nici unul dintre ei, politician fiind, nu-și permite să admită public realitatea și să spună lucrurilor pe nume: suntem în FALIMENT. Asta, deși cele mai contestate măsuri anunțate la foc continuu de Ministerul Sănătății chiar asta arată: că sistemul public de sănătate este în faliment.
În astfel de condiţii, orice economie, fie ea cât de mică, echivalează cu gura de oxigen a înecatului. Se duce la fund, simte asta, e panicat. Dar mai fură un pic de aer, şi încă un pic, şi încă un pic, în speranţa că un colac de salvare va apărea.
Eugen Nicolăescu a anunţat tăierea totală a finanţării pentru serviciile de stomatologie, aproximativ 13 milioane de euro. Medicii dentişti au reacţionat printr-un comunicat foarte dur, dar asta nu a contat. Căci Ministerul are nevoie de bani.
Eugen Nicolăescu a anunțat reducerea a 3.000-4.000 de posturi în urma reorganizării Direcțiilor de Sănătate Publică. Directorii acestor instituții au dat declarații dure și un val de critici s-a pornit dinspre mass-media, dar asta nu a contat. Căci Ministerul are nevoie de bani.
Interesante sunt motivele invocate de Ministerul Sănătății pentru aceste tăieri. Economiile realizate prin restructurarea DSP-urilor vor fi folosite pentru „programele de oncologie“. Cele 13 milioane de euro au fost extrase de la stomatologi pentru a nu se tăia de la oncologie și de la diabet. Statul român a ajuns așadar să finanțeze programe de sănătate vitale prin reduceri de la stomatologie și concedierea câtorva mii de birocrați.
Proiectata reorganizare a salarizării medicilor este tot o gură de oxigen a înecatului. Opțiunea oferită medicilor pentru a profesa doar într-un spital de stat – ore suplimentare în pături private din interiorul spitalului de stat – nu este altceva decât încercarea disperată de a păstra în sistemul public o parte din banii care, altfel, se duc în cel privat.
Acesta a fost și rostul interdicției spitalelor private de a mai încheia, în anumite patologii (oncologia se numără printre ele), contracte pe bani din fondul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Atunci, cercuri de interese din zona medicală privată și-au exprimat vehement nemulțumirea în spațiul public și în culise (unde încă o fac), dar asta nu a contat. Ministerul Sănătății avea nevoie de bani.
Colacul de salvare așteptat de Ministerul Sănătății, în timp ce mai fură o gură de oxigen, ar putea veni din trei părți:
– Creșterea contribuțiilor pe care românii le plătesc legal pentru sănătate  – o astfel de măsură nu ar conveni electoral PNL-ului;
– Reducerea numărului de servicii medicale oferite oficial de către statul român oricărui cetățean, fie el neplătitor de taxe  – o astfel de măsură nu ar conveni electoral PSD-ului;
– Reducerea fenomenului prin care zeci de mii de firme nu-și plătesc contribuțiile la sănătate, începând de la cazul celor câteva sute de avocați timișoreni și până la marile companii de stat care datorează miliarde la Fondul Asigurărilor de Sănătate (CFR-ul fiind campion) – o astfel de măsură nu poate fi aplicată de USL, cum nu a putut fi aplicată nici de PDL, pentru că România are un stat slab și corupt.
Cum nici una dintre aceste măsuri nu este fezabilă fără costuri electorale importante pentru un partid sau pentru celălalt, singura soluție este schimbarea completă a mecanismului de funcționare a sistemului de sănătate publică. Aceasta este „schimbarea fundamentală“ pomenită de atâtea ori de Eugen Nicolăescu.  
Dar, ca orice reformă radicală, este nevoie de timp până la momentul aplicării ei. Cu atât mai mult cu cât ai la dispoziție doar câteva zeci de specialiști capabili să alcătuiască un plan coerent. Dar, până în acel moment, Ministerul Sănătății trebuie să mențină aparențele, peticind aici, mai tăind de acolo și jucându-se de-a Dumnezeul care decide ce bolnav își merită tratamentul și ce bolnav nu.
Între timp, spitalele din județul Covasna, de exemplu, primesc în 2013 cu 20% mai puțini bani decât anul trecut.
„E nevoie de bună-credinţă“ pentru a înțelege situația în care ne aflăm, mai spune Eugen Nicolăescu. Așa e. Să silabisim împreună și cu bună-credință: FA-LI-MENT!