Nu se știe exact câte mii de oameni au protestat spontan în București în seara lui 15 septembrie. Cel puțin 10.000 spun scepticii, aproape 25.000, afirmă entuziaștii. Eu unul am plecat temător la protest, convins fiind că voi da numai peste anticapitaliști de butuc și daco-traci reşapati. Și, desigur, peste hipsteri – deși nimeni nu a reușit până acum să-mi explice exact ce este acela un hipster.
Ce am găsit în stradă? Cel mai gros protest pe care l-a văzut capitala României în ultimii mulți ani. Și un cuvânt care, încăpățânat și concret, a reapărut sub o formă sau alta pe buzele celor cu care am vorbit. Și acel cuvânt nu este Roșia Montană.
E ușor să te lași purtat de subiectivism atunci când „relatezi“ despre cel mai important protest pe care l-a văzut Bucureștiul ultimului deceniu. Mai ales când participanții la acel protest nu sunt aduși cu autocarele sindicatelor, nu sunt galerii de fotbal și nici agitatori plătiți de un partid posesor de televizor. Când vezi atât de mulți tineri din ăia pe care i-ai lua imediat cu autostopul, când întâlnești vreo trei prieteni buni din liceu, acum IT-iști, plus câțiva intelectuali pe care-i admiri (în secret, că în public nu e la modă să te dai cu intelectualii), te ia valul. Te apucă, omenește, bucuria.
Până ce un fior rece îți curentează șira spinării atunci când vezi pancarta cu „Jos capitalismul“. Și atunci îți iei tenișii colorați la spinare și fugi. Că ți-e frică de ăștia care vor să dea Jos totul, fără să-ți spună ce au de gând să pună în loc.
Doar că acea pancartă era una singură. Chiar dacă era filmată de camerele tuturor televiziunilor, rămânea una singură. Cum singur era și bărbatul forțos cu chef de scandal pe care-l filmau toate televiziunile în timp ce se certa cu alt tip cu ochelari de soare în plină seară, păr strâns în bentiță tricoloră și tricou mândru și negru ca fundul unui câine dac.
Cameramanii lucioși și reporteriţele fardate sus pe tocuri au fost printre cele mai excentrice personaje ale protestului din seara lui 15 septembrie. Așa că am fugit și de ei și de ăla cu „Jos capitalismul“ și i-am căutat pe protestatarii cu pancarte cuminți. I-am căutat pe oamenii care purtau sloganuri plicticoase. Nu mi-a fost greu să-i găsesc. Erau vreo 10.000 – spun scepticii. Aproape 20.000 – spun entuziaștii.
Iată ce mi-au spus:
Radu, 30 de ani, economist
Purtătorul sloganului (pe spatele pancartei): Pentru o Românie guvernată de oameni, nu de politicieni
„Am fost guvernați de politicieni 23 de ani și am văzut ce a ieșit. Este rândul oamenilor să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce cred. Jumătate din generația noastră este plecată fie la studii, fie la muncă în afară. Noi avem nevoie că oamenii ăștia să se întoarcă, să le tragă un șut în cur ăstora care guvernează acum și să vină ei să ne guverneze.
Momentan, protestez contra proiectului Roșia Montană, dar acesta este doar un punct. Cine a scris pe pancarte ‘Jos capitalismul’ se referă la capitalismul de cumetrie, care este acum la noi în țară. Noi nu am avut niciodată capitalism. O mare parte din oamenii capabili ai acestei țări au plecat din cauza acestor mârșavi care ne conduc“.
Andrei Marin, 30 de ani, freelancer
Purtătorul sloganului: Hipster român
„Ca la orice protest de amploare vin tot felul de grupuri. Am văzut monarhiști, anarhiști, toate felurile de oameni. Noi am trăit eșecul capitalismului: noi suntem generația care a crescut fără locuri de muncă, fără perspective, am trăit într-un capitalism sălbatic și de cumetrie. Dacă este vorba de capitalism să fie, dar ca în Norvegia și Suedia, vă rog. Sau ca în Germania. Dar ca în Statele Unite mai puțin: e părerea mea personală.
Simt că asta e o eliberare și o trezire din somn a generației mele. Am dormit timp de 20 de ani și acest proiect a atins o coardă sensibilă, fiind un dezastru pe atâtea planuri încât pur și simplu nu am mai putut sta în casă. Ne-a unit pe toţi“.
Ion Gabriel Puşcă, 44 de ani, editor
Purtătorul sloganului: România este a românilor
„Nu aș fi de acord cu proiectul ăsta nici dacă compania asta ar avea o tehnologie curată. Pentru că poate să vină o firmă din România să facă treaba asta. Nu-i neapărat să vină o firmă din străinătate. Problema e că aici sunt niște interese pe care unii oameni le urmăresc. În momentul în care, prin folosirea cianurilor, s-ar otrăvi subsolul, apa, înseamnă că am avea acolo un mormânt. Noi nu avem nevoie de un mormânt.
Am o insignă cu Eminescu la piept pentru că el este aproape de inima mea întotdeauna. România este o țară în care eu m-am născut și pe care o iubesc și, din punctul asta de vedere, da, România este buricul pământului“.
Alexandra, 18 ani, elevă şi aspirantă studentă la Teatru
Purtătorul sloganului: Salvaţi Roşia Montană
„În principiu, am venit pentru Roșia Montană pentru că… pentru… nu știu, asta se întâmplă foarte… of. Chestia că Roșia Montană urmează să se voteze și eu cred că natura a fost făcută pentru oameni și oamenii au fost făcuți pentru natură. Nu cred că trebuie să epuizăm toate resursele planetei. Nu am fost la Roșia Montană până acum, dar mi-aș fi dorit să ajung. Despre ecologie m-am informat singură de pe internet.
Eu nu sunt atât de mult împotriva corporațiilor. Eu țin foarte mult la natură. Nu-mi pasă cine e la putere. Și mă simt mândră de toți oamenii care au venit aici. Da, sunt dezamăgită de cei care au făcut ce au făcut țării, dar fericită că sunt atât de mulți oameni care chiar țin la țara noastră“.
Silvana Gheorghe, 21 ani, studentă la Medicină
Purtătorul sloganului: Sănătate da, cianură nu
„S-a zis că suntem ecologiști de weekend și că acum ne-am trezit și noi. Dar cred că așa a fost și la revoluție: a fost un moment în care toată lumea s-a trezit și ne-am mobilizat toți deodată. Trăim de obicei într-o delăsare, așa… E foarte frumos să simți că toți oamenii de aici au venit pentru un singur scop și că toți luptă pentru aceeași cauză.
Poate pe viitor lumea va ieși și pentru situația din Sănătate și pentru lipsa medicamentelor. Eu nu aș protesta pentru salarii sau pentru bani. Vreau să rămân să practic medicina în România. Am votat până acum de fiecare dată. Dar nu vreau să vorbesc acum despre politică“.
Alexandru Alexe, 29 de ani, activist civic profesionist – „neimportant unde lucrez“
„Sincer, mă depășește protestul acesta. Nu sunt obișnuit cu proteste atât de mari. Dar am sperat încontinuu că vor ieși, la un moment dat, atâția oameni. Și a trebuit să calce în străchini și USL-ul pentru ca lumea să priceapă că noi, în 2012, nu am ieșit pentru a-l da jos pe Băsescu și a repune în funcție foștii comuniști, ci pentru a schimba fundamental acest sistem politic.
Sunt proletar ca majoritatea oamenilor din țara asta. Vreau nu doar schimbarea partidelor, ci a unui sistem care produce încontinuu același tip de om politic corupt. Corupția de care a profitat compania RMGC este un exemplu perfect al acestui sistem putred. În orice facultate găsești oameni mult mai capabili decât orice politician sau ce am avut în guvern în ultimii 20 de ani. Problema este că acești oameni capabili, tineri sau mai puțin tineri, nu pot accede în funcțiile politice importante din cauza mecanismelor instituite de politicieni pentru a ermetiza sistemul.
Am folosit cuvântul proletar pentru că-i descrie foarte bine pe muncitori. Eu discern între capitalismul care ar trebui să ducă la avans tehnologic, economic, care împinge omenirea înainte, și capitalismul de cumetrie, capitalismul ăsta nociv care monetizează absolut orice. Nu sunt împotriva capitalismului și nu sunt socialist și nici comunist.
România are nevoie din partea societății civile de o victorie, oameni buni! Să se vadă că societatea civilă are putere în fața politicianului. Trebuie să le fie frică: că își pierd fotoliul, că pierd voturi, că înfundă puşcăriile“.
În realitate, protestul din seara lui 15 septembrie a fost un protest al acelor oameni pe care i-ai lua imediat cu autostopul, al acelor oameni cu pancarte cuminți. Poate că la televizor a părut altceva. Poate că pe anumite platforme online ideologice și agitate a părut solid elan de luptă tovărășească. Depinde unde și către cine te uiți.
În direcția în care am privit eu am văzut o mulțime de oameni săturaîa de politicienii și afaceriștii corupți ai capitalismului românesc sălbatic. Asta nu e o chestiune ideologică și nici o dezbatere dilematică. E un fapt pe care-l simțim de ani de zile pe pielea noastră, o mâzgă care ne face să exclamăm mioritic ‘Deh, asta e România!’ și cu care părea că ne-am obișnuit să trăim. Afacerea Roșia Montană a umplut, din motive nedeslușite încă, paharul care s-a revărsat în stradă sub forma unui protest al oamenilor cuminți.
Ş asta, cel puţin până mâine, e un motiv de bucurie.
Căci în curând premierul Victor Ponta se va întâlni cu reprezentanții protestatarilor. Reprezentanți care nu sunt purtători de pancarte sau slogane plicticoase. Discuțiile se vor purta între oameni care vorbesc aceeași limbă: limba voinței de putere. Și atunci, așa cum se întâmplă de când istoria a început să fie scrisă, protestul oamenilor cuminți va lua sfârșit fără a schimba mai mult de, în cel mai bun caz, o lege.
E asta suficient? Poate că da. Sau poate nu?
