Într-un articol publicat la începutul acestui an îmi exprimam reticenţa cu privire la ideea unui impozit forfetar aplicabil doar anumitor categorii de firme şi îndrăzneam să afirm că eficienţa unei astfel de măsuri ar fi mult mai mică decât cea a impozitului pe barbă introdus de Petru cel Mare al Rusiei cu câteva sute de ani în urmă…
Întrucât, la momentul respectiv, singura informaţie disponibilă cu privire la subiect consta doar în câteva declaraţii aruncate de oficiali guvernamentali, opinia mea se baza mai mult pe experienţa anterioară şi pe ceva presupuneri cu privire la modul în care va fi aplicat un astfel de impozit.
Acum, când proiectul de act normativ a fost supus dezbaterii publice, constat că, din nefericire, toate temerile mele s-au dovedit a fi reale. Dar să detaliem.
Noua lege nu poate creşte gradul
de conformare voluntară
Este ştiut faptul că un impozit este cu atât mai eficient cu cât este colectat mai repede şi mai ieftin. Este motivul pentru care, în caz de urgenţă, autorităţile procedează la creşterea impozitelor indirecte, care sunt mai uşor de colectat şi gestionat.
Aici este însă vorba de un impozit direct, care se calculează şi se virează la buget de către plătitorul său. Deşi, în Expunerea de Motive emisă, guvernul îşi propune în mod explicit creşterea conformării voluntare, în proiectul de act normativ, contribuabilii nu sunt încurajaţi în nici un fel în acest sens.
Într-un sistem fiscal ce se doreşte a fi aplicabil în mileniul trei, autorităţile ar trebui să nu mai considere a priori că orice contribuabil este evazionist, ci un partener în cadrul contractului social de care vorbeam cu altă ocazie. Din nefericire, citind proiectul de lege nu văd nicăieri ce se schimbă în bine pentru contribuabili.
Aceştia vor înlocui sistemul de plată a impozitului pe profit sau pe venit (la microîntreprinderi) cu unul nou, bazat pe nişte formule de calcul care, deşi par simple, pot da naştere la probleme complexe şi la interpretări diferite în măsura în care un contribuabil desfăşoară simultan mai multe activităţi vizate de noul impozit.
Pe de altă parte, aşteptam şi o jumătate plină a paharului, precum o relaxare a termenelor de plată, nişte reduceri de impozit pentru plata la timp sau cu anticipaţie, o simplificare a modalităţilor de raportare sau a sistemului contabil. Din păcate, nu am remarcat astfel de avantaje în actul normativ, drept pentru care nu văd cum îi convinge noua lege pe contribuabili să se conformeze.
Introducerea acestui impozit
nu conduce la o gestionare administrativă mai simplă
În opinia mea, impozitul forfetar este de preferat atunci când implicit costul colectării nu justifică existenţa unui impozit proporţional (aşa cum este impozitul pe profit). Forfetarul ar fi de preferat în măsura în care firmele care îl datorează nu ar avea alte obligaţii fiscale şi de raportare, de exemplu dacă nu ar trebui să întocmească evidenţe contabile (sau ar trebui să ţină doar nişte jurnale foarte simple, eventual contabilitate în partidă simplă) şi nu ar fi obligate la plata TVA.
O astfel de facilitate ar putea fi oferită deci firmelor mici, cu venituri sub plafonul de înregistrare în scop de TVA de 65.000 de euro.
Proiectul de lege prevede însă că forfetarul se va aplica pentru firmele care au codurile CAEN respective şi care obţin venituri de până la 50 de milioane de euro sau deţin active de până la 43 de milioane de euro.
Vorbim deci de companii suficient de mari, care pot avea chiar obligaţia de a-şi audita situaţiile financiare anuale. Pentru acestea, forfetarul va fi o povară, nu o uşurare.
Şanse minime de a vedea o reducere
a evaziunii fiscale
Unul dintre scopurile declarate ale acestei noi reglementări îl constituie mult trâmbiţata luptă împotriva evaziunii fiscale. Au mai încercat metode similare şi alţi miniştri de finanţe, care au introdus taxa pe scaunele de restaurant în 1999 şi, respectiv, impozitul minimum zece ani mai târziu, dar cifrele care arată evoluţia economiei subterane demonstrează că lupta a fost pierdută de fiecare dată.
Va fi la fel şi acum, iar ca argument major aduc informaţiile din Raportul Consiliului Fiscal pe 2012, care menţionează un nivel al evaziunii fiscale de 13,8% din PIB. Din acest procent, evaziunea din impozitul pe profit reprezintă numai 0,85% din PIB. Valoare prea mică pentru a conta…
În plus, să nu uităm că noul sistem urmează să fie aplicat de acelaşi sistem de administrare fiscală: greoi, cu oameni plătiţi necorespunzător şi insuficient instruiţi. Daţi-mi voie să pariez că nu va reuşi.
Concluzia mea: va trebui să încetăm să punem căruţa înaintea cailor, nu de reguli noi avem nevoie pentru a reduce evaziunea, ci de o reformă profundă a sistemului de administrare. Reformă în care eu, optimist incurabil, încă mai sper.
Gabriel Sincu
Contributors.ro
