-4.2 C
Craiova
joi, 16 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăOpiniiCe are de făcut agricultorul Băsescu

Ce are de făcut agricultorul Băsescu

Proaspătul fermier Traian Băsescu are o singură soluţie pentru a spulbera în mod credibil suspiciunile apărute în spaţiul public după afacerea milionului de euro luat de la CEC pe numele fiicei sale, care a achiziţionat în luna septembrie 300 de hectare de pământ la Călăraşi: să facă publice condiţiile de creditare. Dacă e totul ok, n-ar trebui să aibă nimic de ascuns, nici el, nici fiica sa. Altfel, preşedintele va fi mereu suspectat de abuz de putere: cum de notarul Ioana Băsescu a obţinut o sumă atât de mare? A fost tratată preferenţial fiica preşedintelui în raport cu alţi clienţi ai băncii de stat CEC?
De ce a simţit nevoia Traian Băsescu să-i telefoneze ministrului Chiţoiu, la câteva săptămâni după ce a luat creditul, pentru a-l avertiza că o eventuală schimbare a preşedintelui CEC înainte de finalul mandatului ar fi ilegală? De ce a spus că speră ca, în scurt timp, să poată trece terenul pe numele său deoarece el se va ocupa, în realitate, de întreaga afacere?
Pe ce venituri se bazează pe viitor, după plecarea de la Cotroceni şi, din nou, ce clauze i-ar permite să facă acest transfer de contract şi în ce condiţii? Preşedintele ne-a explicat că n-a putut accesa în nume propriu creditul, deoarece n-ar fi îndeplinit condiţiile de eligibilitate. De ce le-ar îndeplini de acum încolo?
Cu câteva explicaţii ar fi dator şi CEC-ul: câte contracte similare a încheiat în ultima perioadă, când băncile acordă tot mai greu sau deloc credite mediului de afaceri, cu atât mai puţin unor persoane fizice?
Doar cu teoria că Ponta, Dragnea şi Voiculescu vor să-l facă praf nu mai merge. Este evident că liderii USL au lansat cu toată forţa o nouă campanie împotriva preşedintelui, dar şi Traian Băsescu le-a oferit generos muniţie.
Doar cerând opiniei publice să-l creadă pe cuvânt că afacerea agricolă în care s-a lansat pe final de mandat n-a implicat un mic trafic de influenţă iarăşi nu prea ţine. Pur şi simplu, sunt prea multe semne de întrebare care nu pot fi lămurite decât aşa: publicând integral condiţiile de creditare.
Ce-i aşa complicat? Pentru susţinătorii habotnici ai preşedintelui, care îl apără orice ar zice sau ar face, cu argumentul că sunt probleme minore în raport cu adevăratul jaf la scară industrială de sub guvernul Ponta, le sugerez să răspundă sincer la următoarea întrebare: dar dacă Victor Ponta, Adrian Năstase sau Crin Antonescu s-ar fi aflat în situaţia lui Traian Băsescu, i-ar fi tratat la fel de indulgent?
Fiica preşedintelui nu are obligaţia de a prezenta detaliile creditului pentru terenul de la Călăraşi, în fond este o persoană particulară. Dar tocmai am aflat din gura tatălui ei că întreaga afacere este gândită de el şi că intenţionează să o preia cu tot cu credit în curând. Or, tatăl ei este preşedintele României, iar cel mai important om din stat este dator opiniei publice cu explicaţii şi transparenţă totală când vine vorba de averea sau afacerile lui, mai ales când ele sunt puse sub semnul întrebării.
Evident că guvernul Ponta acoperă, exploatând din plin ceaţa din jurul întregii afaceri, alte teme importante, şi vor fi destui care resimt în aceste zile frustrare că, în loc să discutăm despre neajunsurile bugetului pe 2014, despre grevele din sănătate, despre procesul lui Dragnea sau corupţia sistemică în acordarea de contracte publice prin evitarea licitaţiei, vorbim iarăşi despre Traian Băsescu.
Afirmaţia că a rămas printre puţinii opozanţi ai unui regim abuziv nu-l scuteşte de la obligaţia de transparenţă. Dimpotrivă, pentru a rămâne un opozant credibil al guvernării USL, trebuie să convingă opinia publică de faptul că nu are nimic de ascuns, că n-a beneficiat de tratament preferenţial într-o afacere privată, făcând uz de influenţa sa.
Şi cum ar putea să înlăture toate semnele de întrebare de mai sus altfel decât publicând condiţiile de creditare şi explicând, în condiţii de transparenţă totală, cum va face posibil transferul unui contract de un milion de euro de pe numele fiicei sale pe numele său.
Tocmai faptul că opoziţia e slabă şi că a rămas printre puţinii politicieni capabili să încurce socotelile guvernării Ponta este un motiv în plus să ofere rapid o serie de clarificări suplimentare, să nu lase loc la speculaţii. Din nou, asta nu putea face decât oferind opiniei publice acces la toate detaliile afacerii agricole şi la documentele creditării.
Şi, da, premierul Victor Ponta şi Antena 3 amestecă jumătăţi de adevăr cu minciuni grosolane, dar nu fac decât să profite la maximum de terenul sulfuros pe care i-a invitat însuşi preşedintele Traian Băsescu. Foarte posibil ca, exploatând fără scrupule acest caz încă nelămurit, să încerce să compromită şi alte instituţii, de exemplu DNA-ul, acuzat că ar fi lucrat în beneficiul personal al preşedintelui în afacerea achiziţiei de terenuri.
Cu cât va amâna exerciţiul de transparenţă, cu atât suspiciunile se vor amplifica, marja de manipulare va creşte, iar credibilitatea preşedintelui se va şubrezi treptat. Nu-i greu de imaginat că adversarii lui Traian Băsescu vor transforma afacerea agricolă în cal de bătaie pe durata campaniei electorale de anul viitor.
Traian Băsescu a făcut o mică afacere cu ajutorul unei bănci de stat în timp ce era şeful statului. Din cauza asta trebuie să ştim tot, să înţelegem exact cum s-a născut afacerea viitorului fermier.
Dacă va alege să tacă, dacă nu va pune totul pe masă invocând tot felul de clauze de confidenţialitate sau argumentul că e o afacere privată, îşi va încheia mandatul scufundat în mlaştina celor 300 de hectare din Călăraşi, cu imagine de preşedinte încurcat într-o afacere dubioasă pe final de mandat, nu de proaspăt fermier inspirat şi isteţ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS