Curajul ministrului Bănicioiu şi dosarul operaţiilor estetice

Răpită de deliciul unor stenograme care conţin tripticul tabloid vagin-labii-sâni, dezbaterea publică despre evaziunea fiscală şi diagnosticările false practicate la Spitalul de Arşi din Bucureşti ratează un punct esenţial.
Atât din referatul procurorilor, cât şi din alte informaţii conexe, reiese clar că mai multe instituţii ale statului român erau la curent cu şmenăriile unora dintre chirurgii plasticieni de la Spitalul de Arşi. Şi, deşi toată lumea ştie ce şi cum se întâmplă, autorităţile nu reuşesc să pună în aplicare modificări legislative care să stopeze aceste hoţomănii. Sau nu doresc?  
Un comunicat al ministerului Sănătăţii, publicat la începutul lui 2013, admitea existenţa „efectelor negative“ ale activităţii paralele pe care medicii o desfăşoară atât în spitalele de stat, cât şi în clinicile private.
În acel document, Ministerul descria teoretic exact situaţia penală identificată la Spitalul de Arşi: un număr de medici aflaţi în poziţii de putere folosesc resursele spitalului de stat şi banii asiguraţilor pentru a-şi umple buzunarele, efectuând operaţii ilegale. Aşadar, cel puţin teoretic, Ministerul Sănătăţii ştia că astfel de lucruri se întâmplă.
Unul dintre martorii citaţi în referatul procurorilor, şi el medic, a explicat că, în vara lui 2013, în cadrul Spitalului de Arşi s-a format o comisie de cercetare a neregulilor privind unele foi de observaţie, comisie care a constatat că „au fost efectuate intervenţii estetice unor pacienţi internaţi cu diagnostic fals, astfel spitalizarea a fost decontată de Casa de Asigurări de Sănătate“. Raportul a fost însă blocat atunci când a ajuns în comitetul director al spitalului, din care făcea parte chiar unul dintre chirurgii aflaţi astăzi în arest.
La sfârşitul lui 2013, Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti demara un control la acelaşi spital, vizate fiind tot diagnosticele false puse de aceşti medici. Şcoala Naţională de Sănătate Publică, altă instituţie cu atribuţii în monitorizarea raportărilor spitalelor, a respins de la validare, doar în primul trimestru din 2014, peste un sfert din cazurile venite de la Spitalul de Arşi. Spitalul de Arşi din Bucureşti este spitalul de stat cu cele mai multe cazuri respinse din întreaga ţară.
Practic, toate instituţiile cu atribuţii în zona sanitară cunoşteau mecanismul acestor ilegalităţi şi, mai mult ca sigur, frecvenţa lor. De ce primii umflaţi de procurori au fost chiar chirurgii de la Spitalul de Arşi? Pentru că faptele sunt mai uşor de dovedit în această situaţie particulară: este ilegal ca operaţiile de chirurgie estetică să fie decontate în cadrul sistemului de stat al asigurărilor de sănătate.
Lucrurile nu ar mai fi însă atât de simple în alte specialităţi, într-o clinică de ortopedie sau de ginecologie de pildă, unde nu există astfel de delimitări clare.
Există deja voci în lumea medicală care susţin că dosarul operaţiilor estetice nu este altceva decât o metodă a autorităţilor de a băga frica în medici şi, astfel, de a-i controla. Pe principiul: tăiem capul unui acar Păun, îl înfigem într-o ţeapă în piaţa publică şi atunci şi ceilalţi se vor potoli. Nu discutăm validitatea acestei teorii, deoarece Ministerul Sănătăţii are la îndemână un instrument foarte eficient pentru a o contrazice.
Şi anume impunerea unor reguli clare, nu vagi şi ceţoase ca acum, prin care practica medicilor în spitalele de stat să fie clar delimitată de practica în clinicile private.
Asta nu înseamnă interdicţia practicării simultane la privat şi la stat deoarece, în lipsa unor salarii oficiale suficiente acordate medicilor, o astfel de interdicţie ar fi injustă pentru ei şi ar condamna România la o migraţie şi mai rapidă a medicilor. Şi cum, deocamdată, guvernul Ponta nu are chef să mărească salariile medicilor la un nivel decent, această opţiune iese din calcul.
Există însă câteva măsuri care, odată aplicate, ar duce la întărirea acestei graniţe dintre practica la stat şi la privat, graniţă care acum este inexistentă.
Medicii care lucrează într-o clinică privată să nu poată ocupa funcţii de decizie în spitalele de stat. Motivul este simplu: nu poţi fi proprietarul unei firme şi, în acelaşi timp, directorul concurentului tău pe piaţă. E un conflict de interese care se vede de pe lună.
Medicii să poată folosi resursele spitalului public – închiriind săli de operaţie sau aparatură la tarife stabilite la nivel naţional – pentru pacienţii lor în regim privat, dar doar după rezolvarea cazurilor internate prin spitalul de stat.
Salariile medicilor care aleg să lucreze exclusiv într-un spital de stat să fie crescute cu un procent semnificativ.    
Totodată, sistemul informatic unic (prin cardul de sănătate şi dosarul electronic) ar trebui folosit pentru monitorizarea mai strictă în special a acelor pacienţi care au fost transferaţi de la privat la stat sau invers, pentru aceeaşi patologie într-un interval scurt de timp.  
Implementarea acestor măsuri se poate face rapid printr-una dintre numeroasele ordonanţe de urgenţă de care guvernul Ponta oricum face uz. Aceste măsuri nu sunt perfecte, dar reprezintă singura soluţie viabilă în prezent care ar putea normaliza cât de cât situaţia. Este nevoie doar ca ministrul Nicolae Bănicioiu să aibă curajul necesar să o facă. Cert este că dosarul operaţiilor estetice, cum s-a mai scris, îi oferă pretextul perfect pentru asta.
E adevărat că va deranja interesele financiare ale unor importanţi moguli medicali. Există în România medici care câştigă oficial, doar din veniturile declarate la Fisc, peste 12.000 de euro pe lună. Dar, în acelaşi timp, aceste măsuri sunt în interesul pacienţilor şi al acelor medici oneşti care câştigă sub valoarea lor profesională reală.
Dacă nu vom vedea venind din partea Ministerului Sănătăţii o astfel de iniţiativă în perioada imediat următoare, înseamnă că teoria acarului Păun tras în ţeapă în piaţa publică este adevărată.
Înseamnă că şi acest ministru al sănătăţii pune haita intereselor deasupra binelui public şi întreţine un sistem cu reguli neclare care-i avantajează pe şmenari, îi face mai bogaţi, dar, în acelaşi timp, şantajabili, atunci când interesele politice o cer.