„De-abia aștept să ne calce lumea munca în picioare“, îmi spunea, mai în glumă, mai în serios, la începutul proiectului, cineva care s-a ocupat îndeaproape de reabilitarea Centrului Istoric din Craiova. Îmi dădea exemplul celor care aruncă pe jos guma de mestecat în Piața „Mihai Viteazul“, gumă care se lipește de granit și pe care e aproape imposibil să o îndepărtezi. Atunci, am râs ironic și nu am luat în seamă aceste vorbe, fiindcă am avut încredere în craioveni, convinsă că vor primi cu brațele deschise și cu o altfel de atitudine un lucru nou. Iată că a trecut aproximativ un an și șapte luni de când speram ca vorbele acestui om să nu se adeverească.
Proiectul Centrului Istoric din Craiova este, poate, cel mai frumos lucru care a putut să i se întâmple unei zone a orașului în ultimii ani. A devenit o alternativă pentru plimbăreții orașului, care vor să vadă, să simtă altceva. Am observat cu toții, în acești aproximativ doi ani, cum un spațiu gri, prăfuit și obosit din Bănie s-a transformat într-un loc pe care ți-e mai mare dragul să-l bați la pas. O zonă cu băncuțe, unde te poți relaxa, o zonă în care numărul caselor neîngrijite a scăzut considerabil, cu înțelegerea proprietarilor, o zonă în care te detașezi de restul orașului, crezând că ești într-o altă lume, o zonă în care crezi că ai scăpat de multele probleme ale Craiovei.
Dar nu de gunoaie. De gunoaie nu putem scăpa niciodată. La două zile după inaugurarea Centrului Istoric, după concerte, activități în aer liber și tot felul de festivități de care au putut să se bucure craiovenii, printre flori, stâlpi cu iz de epocă și băncuțe, Centrul Istoric era presărat cu gunoaie. Pe un granit proaspăt pavat, adus din Brazilia, zăceau grupulețe de resturi de toate felurile: pahare, plase, ambalaje, chiștoace, sucuri vărsate sau… cine știe ce altceva. După cum arăta, părea că e suc vărsat. Probabil că o parte dintre oamenii care au trecut pe acolo au considerat că e nevoie să marcheze și acest teritoriu proaspăt inaugurat, pentru că pe acolo sigur rataseră vreun metru pătrat pe care să-și arunce resturile. De ce să rămână un loc curat când putem să-l murdărim, făcându-l, astfel, al nostru?
Imaginea de duminică de pe străzile Centrului Istoric, după încheierea Zilelor „Mihai Viteazul“, dezolantă de altfel, spune foarte multe despre atitudinea unora dintre concetățenii noștri, despre caracterul lor și felul în care privesc viața. Mai ales în contextul în care li s-au pus la dispoziție, din câțiva în câțiva metri, coșuri de gunoi cu scrumieră în care pot arunca lejer orice consideră că e în plus. E dureros și enervant că, nici cu astfel de condiții asigurate, anumiți oameni nu pot renunța la ideea că lumea e a lor și că pot face ce vor pe ea. Adică gunoaie. Mă întreb, în casa lor unde stau gunoaiele? Căci, aparent, în capul lor, ideea de cocină pare inoculată la un nivel aproape romantic.
E adevărat, și muncitorii Salubrității trebuie să aibă de lucru, să curețe anumite zone și să strângă mormane de gunoaie. Probabil pe acest principiu merg și craiovenii care nu sunt deloc frați cu spiritul civic. „Lasă, că strâng ăștia mâine!“, strigă ei, probabil, în timp ce hăhăie arogant și lasă să cadă, pe cea mai frumoasă zonă din oraș, ambalajul de la covrigi sau chiștocul. De la astfel de oameni învățăm, zi de zi, că unii dintre noi au rămas într-o perioadă întunecată și sumbră, când nu existau coșuri de gunoi și educație. Ei ne reamintesc, de fiecare dată când scuipă, aruncă gunoaie sau țigări aprinse pe jos, că avem printre noi animale și că spiritul civic nu s-a împărțit la naștere, ci a fost dobândit în timp. Ceea ce e corect: dacă n-am avea rău, n-am ști ce e bine.
De aceea, oamenii de bine din oraș trebuie să-i tragă de mânecă și să-i mustre pe acești oameni când se comportă astfel. Amenzi există, dar nu prea are cine să le-aplice. Conform legii, Poliția Locală are un post la mia de locuitori, adică 300 de posturi care ar trebui să facă o mie de lucruri. Camere video au fost montate în Centrul Istoric, dar într-o mulțime de oameni, e cam greu să-l prinzi în flagrant pe răufăcător. Ar fi frumos – e doar o idee – să ne mobilizăm și, când prindem ocazia, să-i pozăm pe aruncătorii de gunoaie și să le facem un perete al lor cu „așa nu“.
Dar, până când cineva se va gândi la o soluție, probabil că acești oameni vor continua să calce în picioare lucruri. Nu doar munca celor care au reamenajat Centrul Istoric, ci și bunul-simț, educația și rămășița de civilizație pe care unii încearcă s-o țină în viață.
