Competiţia pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii (CEAC) a fost şi continuă să fie unul dintre subiectele care au polarizat atenţia opiniei publice craiovene. Deşi cultura nu a fost printre centrele de interes ale craiovenilor (mă refer aici la publicul larg), ideea unei competiţii care ar urma să ne plaseze pe un loc de top în Europa într-un domeniu anume, la care s-a adăugat şi insistenţa cu care municipalitatea a marşat pe faptul că şansele noastre sunt foarte mari, au făcut ca subiectul să fie prezent mereu în spaţiul public. De regulă, opiniile în jurul acestui subiect au fost încărcate emoţional, fie într-un sens, fie în altul. Potenţate de un patriotism local, uneori justificat, alteori prost înţeles, aceste opinii au încercat, în rare cazuri, să fie obiective. Or, o privire lucidă ar fi eliminat multe excese şi inflamări care nu ne fac bine. În cele ce urmează am să trec în revistă câteva dintre ideile care au fost lansate în spaţiul public fără o verificare prealabilă. Toate informaţiile care urmează au fost luate din documentele care pot fi consultate pe site-ul capitalaculturala2021.ro.
Titlul de Capitală Europeană a Culturii văzut ca oportunitate economică
A fost una dintre erorile majore de stategie ale echipei de la Craiova. În diverse luări de poziţie oficiale s-a acreditat ideea că mecanismul acordării unui astfel de titlu este similar fondurilor de coeziune şi că principalul lui scop este acela de a reduce disparităţile economice. Se face aici o eroare între scop şi efect. Un concept cultural dezvoltat la mari dimensiuni are, fără îndoială, un efect economic important. Sunt exemple în Europa care o dovedesc pe deplin. La Avignon, Festivalul de Teatru a transformat turismul cultural într-unul dintre motoarele economiei locale. Oraşul Angouleme a fost pus pe harta culturală a Europei şi chiar a lumii de Festivalul de Bandă Desenată pe care îl găzduieşte, iar Kavarna, din Bulgaria, un orăşel de 12.000 de locuitori, găzduieşte unul dintre cele mai importate festivaluri rock de pe continent, ceea ce aduce localităţii beneficii economice extrem de importante. Dar în toate aceste situaţii, beneficiile economice au venit după ce proiectul cultural a fost dezvoltat şi a devenit un reper. În cazul nostru, problema a fost pusă exact pe dos – dezvoltarea economică a fost stabilită ca principal scop, iar proiectul cultural e doar un mijloc pentru atingerea lui. Or, în Ghidul pentru oraşele care se pregătesc pentru depunerea candidaturii se scrie în mod explicit: „Este un proiect cultural. Numeroase Capitale Europene ale Culturii au beneficiat de avantaje economice şi sociale semnificative de pe urma deţinerii titlului de CEAC. Acestea au vizat infrastructura oraşului, regenerarea fizică, investiţiile străine, sentimentul de mândrie faţă de oraş etc. Sunt nişte beneficii secundare pozitive. În centrul acţiunii CEAC se află un proiect cultural pentru cetăţeni, artişti şi operatori culturali şi pentru cei care îşi folosesc competenţele lor creative în numeroase sectoare ale societăţii“. Această eroare de strategie vine dintr-o perspectivă greşită asupra culturii care este privită doar ca un instrument, când ar trebui să fie un scop în sine.
Candidatura oraşului împreună cu regiunea
Una dintre ideile puse în circulaţie este aceea că oraşul nostru este singurul care a candidat alături de regiunea din care face parte. Este o idee falsă, dată de faptul că nu au fost citite dosarele oraşelor care au participat la competiţie. Brăila este un exemplu, şi cităm din dosarul acestui oraş. „Brăila a ales, cu mândrie şi curaj, să candideze la titlul de Capitală Europeană a Culturii, împreună cu toate oraşele din regiune care şi-au manifestat disponibilitatea să se implice, cu toţi cei ce ştiu să spere, cu cei ce înţeleg spiritul european, cu cei pentru care a trăi pe malurile Dunării este o binecuvântare. Dorim ca această regiune să redevină un pol cultural recunoscut în Europa“. Baia Mare candidează ca exponent al Maramureşului, iar Iaşiul a mers chiar mai departe şi a inclus în planul său şi oraşele Chişinău şi Cernăuţi, încercând să dea proiectului o anvergură transfrontalieră. Prin urmare, ideea Craiovei nu a fost singulară, ceea ce era şi destul de greu din moment ce, în criteriile stabilite prin Apelul pentru depunerea candidaturilor, la punctul 4 – „Capacitatea de a produce rezultate“ este prevăzut explicit că va fi luat în calcul în ce măsură „candidatura beneficiază de susţinere politică extinsă şi solidă şi de un angajament durabil din partea autorităţilor locale, regionale şi naţionale“.
Cât de mult sunt implicaţi craiovenii în acest proiect
Este unul dintre punctele centrale ale conceptului de Capitală Europeană a Culturii, aşa cum a fost gândit de instituţiile europene. Un proiect atât de amplu cum este cel de Capitală Culturală Europeană trebuie să fie asumat de întreaga comunitate şi nu să fie ambiţia unor politicieni. Oficialii europeni sunt extrem de expliciţi în acest sens. „Capitalele europene ale culturii şi oraşele candidate din perioada recentă au desfăşurat sute de reuniuni cu cetăţenii pentru a afla părerea acestora cu privire la potenţialul program şi la viziunea generală“, se scrie în Ghid, ceea ce indică oraşelor candidate să facă la fel. Dacă citim dosarul Clujului, constatăm că activităţile propuse au fost stabilite în urma consultării publice. „Strategia Culturală a fost concepută de-a lungul unui an, după o serie de întâlniri la care au participat peste 100 de operatori culturali. În iunie 2015, peste 300 de clujeni au participat la o dezbatere publică inedită, organizată de Impact Hub. (…) De asemenea, începând cu 2010, la nivelul societății civile au existat inițiative care au pus în discuție tema candidaturii. Fundația Culturală Carpatica, Consiliul Civic Local şi Fundaţia AltArt au organizat dezbateri publice pe această temă“. La rândul său, Bucureştiul spune că: „La nivelul comunităţii, am efectuat o serie de consultări cu cetăţenii, într‑o încercare de a realiza o cercetare generală a nevoilor culturale în diferite cartiere“. Logica de construire a proiectului CEAC 2021 este prin urmare aceea de a întreba întâi locuitorii ce îşi doresc şi apoi de a construi o ofertă adaptată cerinţelor acestora. În ceea ce priveşte Craiova, nu există în dosar scris în mod explicit în ce mod au fost organizate dezbaterile publice pentru a se stabili conţinutul programului pentru CEAC 2021.
Voluntariatul este alt aspect important asupra căruia se insistă în Ghid. „Este important să se facă deosebirea între personalul plătit, stagiari şi voluntari. Un program solid de voluntariat poate aduce o valoare adăugată semnificativă implicării cetăţenilor în acţiunea privind CEAC şi în viaţa oraşului, dar şi în perioada ulterioară evenimentului“. Revenind la dosarul Clujului, aici întâlnim ca obiectiv asumat explicit implicarea a 15.000 de voluntari în acţiunile derulate în 2021. Astfel au fost stabilite două platforme, «Universitatea deschisă» şi «Programul Voluntarilor», pentru coordonarea activităţii voluntarilor. Dosarul Craiovei cuprinde doar un paragraf general şi vag despre beneficiile voluntariatului, în timp ce la Cluj traducerile pentru site în limbile engleză, franceză, maghiară și germană au fost realizate de către studenţi voluntari.
Multiculturalismul şi integrarea romilor
Un subiect extrem de sensibil, mai ales în contextul european actual. Numai că nu suntem singurii care am abordat această temă. Clujul se autodefineşte ca o federaţie de comunităţi etnice. „Candidăm la titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru că vrem să transformăm această federaţie de comunităţi într-o «uniune» clujeană“. Cât despre Baia Mare, în deschiderea dosarului citim că acest oraş „este numit acasă de către maghiari, germani, evrei, romi și ruteni. Practica zilnică a toleranței, reflectată în coabitarea armonioasă a mai mult de opt confesiuni religioase este, de asemenea, confirmată de prezența unuia din cele mai importante centre pentru refugiați din România, cu baza în Șomcuta Mare, în imediata vecinătatea orașului“. Cât despre romi, nici subiectul acesta nu lipseşte. De exemplu, Bucureştiul are un proiect interesant. „Luăm în considerare lansarea unui program‑pilot de tururi pietonale pentru vizitatori români şi străini, realizate de ghizi din comunitatea romă. Acestea ar putea include şi deschiderea caselor familiilor rome care vor dori să ia parte la experiment“.
Cine decide nominalizarea
Cel mai sensibil subiect este legat de cine decide nominalizările pentru titlu. Conform Regulamentului de procedură al Competiţiei, după ce juriul face cunoscute rezultatele preselecţiei, „Ministerul Culturii aprobă în mod oficial lista restrânsă pe baza raportului juriului“. Desigur, o interpretare extinsă a acestei prevederi ar putea însemna că ministerul poate să nu ţină cont de decizia juriului, dar pentru ca acest lucru să se întâmple ar trebui fie ca argumentele să fie extrem de puternice, fie ca ministrul culturii să primească o comandă politică explicită în acest sens. Din toate documentele oficialilor europeni rezultă, însă, că s-a încercat de fiecare dată o cât mai mare transparenţă şi eliminarea pe cât posibil a arbitrariului şi a imixtiunii politice în aceste decizii.
