4.2 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiGenerația copiilor cuminți și duri

Generația copiilor cuminți și duri

De azi, pentru prima-prima oară, ministrul român al sănătății va fi un reprezentant direct al pacienților. Unii îl tot scormonesc de câteva zile în speranța că-i găsesc un rahat ascuns în dulap: vreo învârteală cu spitale, vreun doctorat furat, vreo afacere cu armament, ceva… Doar că omu n-are. N-are nu pentru că ar fi vreun sfânt sau vreun mare erou.
Nu e mai sfânt decât sute de colegi ai mei, medici care au învățat cinstit și pe brânci și care, pentru că nu au vrut sub nicio formă să ia șpagă, lucrează acum în privat sau pe undeva prin Franța.
Nu e mai erou nici decât IT-iștii care strâng scârbiți din dinți la fiecare hoție sau nesimțire publică, dar se încăpățânează să-și facă onest, zi de zi, datoria aici. Deși, dacă și-ar pune mintea, ar putea șmenui mai iscusit decât vangheli sau șovi cam limitați, dar ticăloși.
Nu, Vlad Voiculescu nu e o excepție. E doar unul dintre zecile de mii ai generației de copii cuminți, ăia care nu-și permiteau să copieze la examenul de admitere pentru că tata nu era nici șef la primărie și nici vechi securist. Voiculescu e doar unul din generația copiilor cuminți care, după ce a crescut mare, poate lucra oriunde în Europa și despre care străinii spun „ce mișto e românul ăla!“.
Sunteți mulți ca el în România, și chiar mai mulți răspândiți prin Europa. Câteva sute de mii bune, poate un milion, care nu pot schimba de unii singuri fața unei țări, dar o pot împinge înainte. Și e greu, și cere timp și, uneori, sacrificii. Dar merită pentru că e țara noastră.
Nu știu dacă Vlad Voiculescu va fi un excelent ministru al sănătății. Vom vedea: timpul e foarte scurt (are doar șase luni de mandat), mafia foarte mare, partidele nu vor. Dar știu că va încerca din răsputeri să facă cât mai mult bine. Și că are în jurul lui oameni competenți cu care să lucreze.
E pentru prima-prima oară când un ministru român al sănătății vine direct din rândul pacienților. „Prima oară“ nu e niciodată perfect și arareori excelent. Dar „Prima oară“ aduce întotdeauna o fisură în baraj, un pas numărul unu după mulți ani de putrezire. Și dacă după „prima“ mai vin și alții, atunci deznodământul e inevitabil.
Dar acum, generația copiilor cuminți trebuie să învețe și cum să fie o generație dură. Una care nu cedează în fața primei calomnii sau a unei înscenări murdare; care nu se descurajează chiar dacă e în fața unui obstacol atât de masiv. Vlad Voiculescu la ministerul sănătății face doar una dintre primele fisuri. După el trebuie să mai vină și alții. Sunteți mulți ca el în România, și chiar mai mulți răspândiți prin Europa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS