Du-te, copile, du-te! Învață și du-te!

Cară-te, nu te uita înapoi! Nu lua în seamă ce ți-am spus până acum – am mințit sau am fost pur și simplu un prost speriat: nu, nu astea-s locurile despre care ți-am vorbit, nu aici merită să-ți lași oasele, nu aici ai tihna aia veche despre care ți-am împuiat capul, lasă naibii cetățile și bisericile fortificate, uită și duminicile hai-hui când ne uitam vrăjiţi la casele vechi; ți-i găsi o altă limbă, alta decât aia despre care-ți spuneam mereu. „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă“ – ha ha ha, te-am minţit când ţi-am spus că e o curgere intraductibilă. Pleacă deci!
Du-te!; aici învățătura nu-ți folosește. În țara condusă de repetenți, o notă de 10 te face caraghios de-a dreptul. Și nu, nu te baza pe elite – asta e țara în care Iorga scuipa după Slavici, țara în care Blaga a așteptat douăzeci de ani un post la Universitate. Da, aici Sadoveanu ăla din manuale a trimis cu mânuța lui douăzeci de oameni în fața plutonului de execuție. Dacă am văzut cât de mult îți place Cărtărescu, să știi că m-am simțit cu musca pe căciulă o vreme: să-ți spun sau nu cum e făcut praf și pulbere prin gazetele naționale? De Pleşu iar nu ţi-am spus, chiar dacă am văzut o carte de-a lui pe birouaş la tine.
Văd şi eu că pe la şapte şi-un pic, când pleci tu spre şcoală, e încă noapte, ba uneori te şi zoresc, dar asta-i țara în care doar postacii sunt odihniți – postacii sunt ăia care se trezesc după unșpe dimineața și scriu prin subsolul ziarelor; ei trăiesc în subsolul țării și sunt arma invizibilă a Partidului, ideologia de rezervă, voma. Cu ei se face istoria acum, nu cu cei care merg la şcoală sau la fabrică – mai ţii minte când din fuga maşinii m-ai întrebat ce-i cu fătucile de pe marginea drumului şi maică-ta îmi făcea semne disperate să schimb vorba? Acum ai crescut, pot să-ţi spun: copile, curvele au ajuns în fruntea ţării, chiloţii lor rupţi sunt noile flamuri.
Copile, țara asta e un fel de Counter Strike, știi tu, jocul ăla pe care ți l-am interzis mereu – e răspunsul meu la fricile tale: tata, te mai lasă să vorbești la televizor?; tata, da’ de ce să nu te mai lase dacă zici adevărul? Ţi-am spus atunci că nu sunt oameni răi, dar le e foarte frică şi… E, copile, un fel de Ev Mediu întunecat, doar că acum avem voie să punem mâțe pe Facebook și să strigăm în stradă despre fiii milițienilor din Teleorman. Mai știi ce frig era? – şi era bine.
Când ți-am citit din Camus fraza aia faină, „libertatea e dreptul de a nu minți“, să știi că pe jumătate te-am păcălit; nu ţi-am spus atunci de păcăleală, că prea ţi se luminase faţa şi-am fost mândru. Franțuzu’ are dreptate, doar că aici dreptatea lui nu folosește nimănui. Aici libertățile își pierd repede rostul, sunt ca bănuții pe care baronii îi aruncau din trăsuri sărăcimii: iei o pită și-un cârnaț și gata; trăsura merge mai departe, baronul a mai bifat o milostenie, poporul a mai lălăit o dată bogdaprostele naţional. Și gata. конец фильма.
Să citeşti. Un om educat nu moare de foame într-o lume civilizată – dacă vrei, îţi trimit şi biblioteca; aici nu mai e nevoie de cărţi. Fiii miliţienilor din Teleorman râd de noi. O să-ţi pun şi albumele cu Cimitirul Vesel şi cu Biertan, şi cu Apusenii, şi cu Secuimea, promit să-ţi înghesui în cufăr toată Transilvania noastră; poate dincolo o să te împrieteneşti cu oameni care primesc şi ei de la părinţi banaturi, bucovine, moldove, dobroge – şi din când în când, măcar la Crăciun şi la Paşti, refaceţi voi ce n-am fost noi în stare.
Eu n-o să vin cu tine, mai stau un pic pe-aici să-i bag în mă-sa.
Sabin Gherman – România Liberă