Proiectul legii salarizării bugetarilor arată, la primele calcule, un risc serios de derapaj. Creşteri uriaşe de cheltuieli, decuplate de investiţii şi de creşterea producativităţii economice – e reţeta sigură pentru dezastru. Am trăit-o în 2009-2010, ne mai pregătim o dată pentru criză. Detaliu semnificativ: PSD proiectează creşterile până în 2022, dincolo de mandatul acestui Parlament, ceea ce înseamnă că un viitor Guvern se va trezi cu un cartof fierbinte în braţe. În absenţa unei reforme a administraţiei publice, această lege a salarizării unitare e o aventură extrem de riscantă.
Creşterile de venituri pornesc de la 1 iulie 2017 pentru soldele militarilor şi salariilor poliţiştilor, dar impactul major îl vor avea creşterile masive din sistemul sanitar şi educaţie.
PSD a anunţat un impact optimist al majorărilor asupra cheltuielilor bugetare, de doar 7-8 miliarde de lei, dar Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, are o proiecţie mult mai pesimistă: impact de circa 25 de miliarde de lei doar în 2018. Şi dacă admitem că din aceşti 25 de miliarde de lei se vor întoarce la stat circa 40% din suma sub formă de impozite şi contribuţii, tot rămân circa 15 miliarde impact, adică dublu faţă de estimarea PSD.
Sigur că statul român, prin Ministerul Finanţelor, are o parte din aceşti bani la dispoziţie într-un cont special. E vorba despre bufferul constituit special după criză, la cererea partenerilor externi, pentru a proteja economia fragilizată a ţării de impactul cu o potenţială nouă criză. E un refugiu tentant pentru actualul guvern, pe care sper să nu fie nevoit să-l folosească; utilizarea banilor din acest buffer ar lipsi România de un atribut major al credibilităţii pe pieţele financiare.
Impactul pe 2018 e doar un detaliu. Semnificativ, e adevărat, dar doar un detaliu dintr-un ansamblu mai mare şi mai înfricoşător pentru starea finanţelor. Problema majoră este lipsa unei strategii de reformare a sistemului public. Datele cele mai recente ale Ministerului Finanţelor arată că România are 1,19 milioane de bugetari. Sînt mulţi? Sînt puţini? Sînt corect distribuiţi geografic şi pe ocupaţii? Răspund ei nevoilor reale? Au salariile legate de performanţă? Nimeni nu ştie asta. Dacian Cioloş a vrut să înceapă o strategie de reformare a administraţiei publice, dar a ezitat şi nu s-a ales nimic. PSD, cu o majoritate stabilă în Parlament alături de ALDE, avea toate datele să înceapă reforma. Nu a făcut-o, a preferat să pună carul înaintea boilor şi să anunţe/promită majorări uriaşe de salarii. Măriri la pauşal, de-a valma, şi pentru cine merită, şi pentru cine nu.
Paranteză: de remarcat grijă clară a PSD pentru clientela politică. Pe lîngă medici şi profesori, creşteri masive de venituri vor înregistra parlamentarii, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene, adică stîlpii puterii în partidul lui Dragnea. E adevărat însă că pentru toate aceste categorii era nevoie de indemnizaţii sensibil mai mari decît acum. Să respingi apriori aceste majorări, mai ales că e vorba despre un număr relativ mic de beneficiari, ar fi populism ieftin.
Din proiect mai lipseşte ceva, pe lîngă reforma administraţiei publice: corelarea cu Codul Fiscal. HotNews.ro a dezvăluit că Ministerul Finanţelor lucrează la o nouă politică fiscală ce ar putea aduce modificări majore în calculul veniturilor finale: ar putea apărea impozitul progresiv, precum şi impozitul pe gospodărie. E evident că eminenţa cenuşie din spatele legii salarizării a gîndit-o la pachet cu noul Cod Fiscal. Dar de ce nu le-a prezentat PSD la pachet? E doar o defazare politică sau o încercare de diminuare a impactului pe care viitorul Cod Fiscal l-ar putea avea asupra veniturilor pe care PSD promite că le măreşte? Nu ştim încă, probabil că vom vedea în curând. Salarizarea magistraţilor e un detaliu de sistem care arată că Dragnea îşi urmăreşte şi agenda penală: legea decuplează salariile judecătorilor de cele ale procurorilor, cu creşteri mai mari pentru judecători. E în linie cu teza mai veche a PSD, care susţine că procurorii nu sunt magistraţi, şi indică faptul că prin politică salarială vor să creeze prima breşă în statutul lor. Probabil că e primul pas spre subordonarea procurorilor de către Executiv.
Un alt amănunt esenţial este creşterea galopantă a salariului minim. Un calcul pe proiecţia legii pînă în 2022, aşa cum o propune PSD, arată că salariul minim brut ar trebui să ajungă la 2.500 de lei. Ar însemna o creştere galopantă, cu efecte majore asupra mediului privat. Nu am văzut un calcul de oportunitate sau un studiu de impact în economia reală, acolo de unde vin banii cu care statul îşi plăteşte regeşte angajaţii. De altfel, decuplarea statului de economia reală e cea mai mare problema a acestui proiect de lege. Prin creşterile masive şi fără discernămînt, mediul privat va suportă o presiune concurenţială uriaşă. Deja sînt extrem de multe exemple de angajaţi din privat care-şi caută un job la stat, atraşi de mirajul măririlor de salarii, dar şi de stabilitate. Îmi amintesc că am mai văzut fenomenul în 2007-2008, când guvernul Tăriceanu, cot la cot cu un Parlament intrat în febra populistă de dinainte de alegeri, marea salarii la fel de nechibzuit. Aşa a păţit şi Grecia înainte să se prăbuşească într-o criză din care nici acum nu-şi revine: un amestec exploziv de scăderi de taxe şi creşteri de venituri pentru bugetari.
PSD susţine că doar aşa se poate creşte nivelul de trăi. Eroare. Nivelul de trăi nu-l creşti prin legi, ci prin încurajarea pieţei, reducerea corupţiei, garantarea dreptului la proprietate, eliminarea statului inept din economie, asigurarea de servicii decente în educaţie şi sănătate şi construirea de comunităţi sănătoase. Adică exact domeniile în care PSD performează cel mai prost. Uitaţi-va la companiile private care plusează la salarizare şi încearcă să repatrieze români pe salarii egale sau chiar mai mari decît le au în străinătate. Mulţi români refuză; nu salariul îi face să rămînă departe de casă, ci atmosfera tot mai irespirabilă din ţară, lipsa de spitale şi şcoli decente. Firea şi halul în care îşi bate joc de Bucureşti, cu împopoţonarea oraşului, lipsa de investiţii critice şi înfiinţarea de firme de stat că sinecuri pentru clientela politică e imaginea perfectă a unei Românii luate în stăpânire de PSD.
