Tudorel Toader (foto) s-a executat în faţa cererilor lui Liviu Dragnea şi a anunţat – pe 23 august, ce ironie! – pachetul de legi care la prima vedere produc o adevărată contrareformă în justiţie. Modificările lui Toader sunt, evident, un atac la magistraţi. Judecătorii şi procurorii vor fi supuşi unei presiuni politice majore dacă Legea Tudorel Toader trece în forma anunţată ieri. E esenţial ca magistraţii să reacţioneze ferm faţă de propunerile ministrului justiţiei. Independenţa lor e în joc.
Acest articol se bazează pe anunţurile făcute de Tudorel Toader într-o declaraţie de presă. Ministerul Justiţiei nu a făcut public proiectul, iar ministrul a refuzat să răspundă la întrebările ziariştilor.
În proiectul prezentat oral de ministru apar şi câteva propuneri corecte. Dar ele sunt puse în mod evident pentru a devia atenţia publică spre ele şi de a camufla adevăratele orori din proiect
Ministrul nu a făcut consultare pe modificările esenţiale cu CSM şi corpul magistraţilor. E inadmisibil să vii cu modificări de mare impact fără consultarea sistemului de justiţie. Îşi asumă Tudorel Toader acest proiect venit de la partid sau din alte zone netransparente?
De ce iniţiativa lui Tudorel Toader e extrem de gravă: nu mai vorbim de iniţiativa unui parlamentar fără susţinere politică, nu e un proiect neasumat politic. Dimpotrivă: e asumată de ministrul susţinut de PSD, un partid reprezentat de Liviu Dragnea, care l-a presat pe ministru să facă modificările. E dorinţa PSD, vedem clar presiunea PSD pentru îngenuncherea justiţiei. Traseul în parlament al proiectului va fi probabil rapid, pentru că Dragnea şi mulţi parlamentari cu probleme în justiţie vor magistraţii îngenuncheaţi.
Tudorel Toader şi-a dat măsura oportunismului total. După ce a încercat să pozeze în ministru-tampon în relaţia cu PSD, temporizând o vreme demolarea justiţiei, cu propunerile de ieri a trecut definitiv în partea cealaltă. De acum, el va rămâne cu ştampila de servitor la masa penalilor.
Iată cele mai importante modificări propuse de ministrul justiţiei la Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea nr. 317/2004 privind CSM:
1. Trecerea Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei. Este o întoarcere la epoca Rodica Stănoiu, când ministrul justiţiei putea pune presiune, prin Inspecţia Judiciară, pe judecători şi procurori. Inspecţia Judiciară poate decide cariera unui magistrat. După 2005, câtă vreme a fost la CSM, Inspecţia Judiciară s-a plasat deasupra oricărei bănuieli de influenţă şi ingerinţă politică.
În 2011, ministrul Cătălin Predoiu a vrut să o mute înapoi la Ministerul Justiţiei. A avut de înfruntat o reacţie unanimă a corpului magistraţilor, care a denunţat pe bună dreptate ingerinţa politică în justiţie. Predoiu nu a avut ce face şi a renunţat la proiect.
Hotnews.ro a criticat la vremea respectivă propunerea, la fel ca şi acum. În 2011, doar reacţia vehementă a magistraţilor a oprit proiectul.
2. Răspunderea materială a magistraţilor. Este o propunere care, dacă e prost implementată, poate fi dezastruoasă. Deocamdată discutăm fără un text oficial, cunoscând doar declaraţiile ministrului. Răspunderea materială a magistraţilor e normală, ea e prevăzută şi în legislaţia actuală. Modificarea propusă de Tudorel Toader introduce obligaţia statului, prin Ministerul de Finanţe, de a cere despăgubiri de la judecătorii şi procurorii care au săvârşit erori judiciare. E important ca în textul nou de lege să apară sintagma „şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă“. Astfel ar exista o departajare clară între magistraţii corecţi, care au dat o soluţie eronată, dar de bună-credinţă, şi magistraţii care au produs o eroare judiciară cu rea-credinţă sau din neglijenţă.
Fără această sintagmă în lege, noua prevedere privind răspunderea magistraţilor ar fi doar un instrument de presiune asupra judecătorilor şi magistraţilor, care vor avea tot timpul perspectiva unui proces din partea statului.
3. Eliminarea preşedintelui din procesul de numire a procurorilor-şefi. Eliminarea preşedintelui din procesul de numire a procurorilor-şefi ai Parchetului General, DNA şi DIICOT e o dorinţă veche a penalilor din clasa politică. Principiul eliminării preşedintelui, care e om politic, poate fi corect într-o democraţie consolidată, cu sisteme stabile de checks and balances. Dar într-o ţară în care reformele în justiţie sunt încă în curs, eliminarea unuia dintre filtre în acest proces riscă să slăbească întregul proces.
Sigur că există o recomandare a Comisiei Europene în raportul MCV, recomandare venită după trocul Băsescu – Ponta din 2013, când numirile s-au făcut fără o procedură transparentă. Dar soluţia corectă nu e eliminarea unuia dintre cei trei actori (ministrul justiţiei – CSM – preşedintele României), ci, eventual, întărirea rolului CSM. Astfel, avizul CSM, care e acum consultativ, poate fi transformat într-un aviz conform. Procedura de numire ar fi întărită prin păstrarea unui număr mai mare de instituţii implicate în numire, astfel încât să fie eliminată posibilitatea unui blat politic.
Şi mai e ceva: dacă modificarea procedurii de numire a procurorilor-şefi intră în vigoare rapid, actualii procurori-şefi ar putea fi revocaţi imediat. Dacă vrea să arate că ţinta modificărilor nu sunt Kovesi, Lazăr ori Horodniceanu, ministrul Tudorel Toader trebuie să prevadă explicit în proiect că modificarea intră în vigoare la finalul mandatului actualilor procurori-şefi. Ministrul a spus pe gură, dar trebuie să o vedem şi în lege.
4. Înfiinţarea unei direcţii speciale în Parchetul General pentru urmărirea penală a magistraţilor. Noua direcţie ar urma să aibă o conducere numită după noul algoritm, adică un procuror-şef propus de ministrul Toader şi numit de CSM. Riscul unei numiri politice e major, iar impactul asupra corpului magistraţilor va fi uriaş.
Întrebarea legitimă: sub aceste noi reguli, cu Inspecţia Judiciară la minister şi o direcţie nouă în Parchet dedicată magistraţilor, mai are un procuror curajul să facă dosare cu Liviu Dragnea sau alţi politicieni de frunte? Le fel în cazul judecătorului care are pe masă un dosar cu mari politicieni; cum va judeca el, ştiind că are nu una, ci două mari ameninţări deasupra capului?
5. Creşterea vârstei pentru intrarea în magistratură la 30 de ani şi a vechimii necesare pentru avansarea magistraţilor în carieră. La impunerea unui prag de vârstă există argumente pro şi contra; e datoria corpului magistraţilor să decidă care e cea mai bună soluţie.
Dar un argument realist împotriva acestei decizii e dat de realitatea din România: dacă obligi un absolvent de drept să stea până la 30 de ani în afara magistraturii, în bresle care au dese probleme de integritate precum notarii, executorii sau chiar în avocatură, cu ce deprinderi va ajunge el la 30 de ani? O soluţie simplă ar fi similară rezidenţiatului din medicină: ar putea exista o stagiatură mai lungă, de câţiva ani, a absolvenţilor de Drept pe lângă magistraţi.
Acestea sunt doar modificările majore anunţate public de Tudorel Toader. Nu ştim dacă în proiectul de lege sunt ascunse şi alte prevederi cu impact mare. Dar cele pe care le ştim sunt suficiente pentru a vedea clar încercarea ministrului susţinut de PSD şi ALDE de a încăleca magistraţii.
E rândul magistraţilor să reacţioneze. Judecătorii şi procurorii trebuie să-şi producă anticorpii, să denunţe public încercarea de subordonare a magistraţilor de către politic. Dacă nu o fac acum, va fi prea târziu. Primele semne sunt însă descurajatoare: Inspecţia Judiciară a salutat printr-un comunicat intenţia ministrului de a şi-o subordona.
Dan Tapalagă, Cristian Pantazi – HotNews.ro
