De ce protestez? Suntem la aceeași răscruce ca în anii ’90

Am ieșit duminică seară la protestul împotriva subordonării justiției politicului pentru că suntem, la fel ca în anii ’90, la o răscruce. La aceeași răspântie, între lumea occidentală democratică și prosperă, la care aspirăm, și sfera de influență pe care Rusia încearcă să o construiască în proximitate, cu alte mijloace decât cele sovietice, dar la fel de eficiente. Nu cu tancuri, ci cu propagandă.
În anii ’90, Ion Iliescu urmărea să țină România legată de Kremlin, deschiderea spre lumea occidentală fiind pentru un lider autoritarist, așa cum era el, o amenințare la adresa puterii sale personale. Da, Iliescu era un comunist de școală veche, dar păstrarea puterii personale asupra societății, de inspirație ceaușistă, a fost un motor puternic al politicii lui de glorificare a salamului cu soia și de demonizare a tot ceea ce venea din vest: oameni, idei, instituții.
Primul lucru pe care l-a făcut Iliescu după dobândirea puterii a fost să negocieze cu Rusia un sistem de telecomunicații speciale – așa numitul Fir roșu – care să țină România, din punct de vedere informațional, conectată de Kremlin. Deși înnăbușită în sânge, la propriu, Piața Universității a schimbat direcția strategică. Iliescu a fost obligat să deschidă negocieri cu structurile euroatlantice cărora România le-a devenit parte, mai târziu. Istoric, Iliescu a pierdut, chiar dacă a avut trei mandate de președinte, pentru că proiectul lui politic a eșuat. România nu este în zona gri, unde au rămas alte state fost sovietice, ci membră a Uniunii Europene și a NATO.
Cred că suntem într-un moment similar. Liviu Dragnea și clica din jurul lui încearcă să acapareze statul, să subordoneze justiția, să demonizeze capitalul străin, să zdrobească presa independentă și societatea civilă după model putinist. Acestui model i s-au găsit diverse nume care să împace exercitarea autoritaristă, pe verticală, a puterii cu existența economiei de piață și a alegerilor libere.
Putinismul este însă o mutație genetică a vechiului autoritarism. Nici autoritarismul nu mai putea fi la fel în epoca globalizării, tehnologiei și a societății cunoașterii. Putinismul a prins repede la lideri cu tendințe autoritariste precum Orban Viktor în Ungaria, Andrej Duda în Polonia sau Erdogan în Turcia pentru că le consolidează puterea. Pentru Liviu Dragnea putinismul e o salvare personală.
Înfricoșător este că Liviu Dragnea vrea să schimbe regimul politic din România, din democrație liberală în putinism, pentru ca el și clica lui să scape de Justiție. Subordonarea justiției este cheia și aceasta este misiunea PSD încă din prima zi de după alegeri. Trecerea procurorilor sub control politic, miza pachetului de legi pe care Tudorel Toader, ministrul justiției, l-a trimis parlamentului, va însemna sfârșitul dosarelor de corupție deschise politicienilor care vor deveni intangibili.
Liviu Dragnea are guvernul, deține majoritatea în parlament, a reușit să câștige controlul asupra Curții Constituționale și a Inspecției Judiciare, a cucerit un teritoriu pe care-l credeam defintiv câștigat, acela al independenței Justiției. Dar arma cea mai importantă pe care o folosește Liviu Dragnea este mistificarea realității. Ce exemplu mai bun putem găsi decât prețul bezinei despre care Tăriceanu și gașca lui Dragnea spuneau că nu a crescut? Inventarea conceptului de stat-paralel, o idee clocită în laboratoarele unor consultanți politici plătiți cu milioane de euro, face parte din aceeași strategie de mistificare a realității. Propaganda cu statul-paralel are un singur scop: decredibilizarea oricărei opoziții la cucerirea totală a puterii de către Liviu Dragnea.
Rezistența a devenit, în aceste condiții, o datorie.