A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Pe vremea când făceam politică. Mai bine nu mai făceam.
Se făcea că împărţeam nişte pliante cu mutra mea. Din faţă veneau doi pensionari, soţ şi soţie, ţinându-se tandru de braţ. Erau imaginea blajină şi idilică pe care cu toţii o avem despre bunici. Ea era mai în putere, de fapt el se sprijinea de braţul ei şi vedeam cum îi tremură nestăpânit un picior. Le-am zâmbit când erau în dreptul meu şi le-am întins instinctiv pliantul.
Fulgerător, prefaţat doar de un icnet, bătrânelul m-a altoit cu sacoşa în care cred că avea un borcan. De zacuscă? Mi-a ţintit capul capul, dar m-a lovit în umăr. Faţa i se schimonosise, iar printre buze, lubrifiată cu un strop de salivă, i-a ieşit o înjurătură groasă: “f..u-ţi Dumnezeii mă-tii de bandit!” Eram atât de surprins de disproporţia dintre statura de bătrânel neajutorat şi ura nemărginită din priviri, încât nici nu am simţit durerea lăsată de probabilul borcan de zacuscă. Sau de muştar. Eram paralizat. Bunicul deversa de ură. Ură ancestrală şi lichefiată adunată în toate frustrările, fricile şi neîmplinirile pe care i le rezervase viaţa. În acel moment, saliva lui avea consistenţa veninului de tarantulă. Privirea lui furioasă trăda că dacă ar fi avut la îndemână un pistol cu cartuș pe țeavă, ar fi apăsat fără ezitare trăgaciul. Destinul meu a făcut ca pe post de pistol să fie o sacoșă, iar în loc de cartuș, un borcan cu zacuscă. Deși putea fi la fel de mortal.
Din balansul plasei cu borcan, căciula i-a căzut pe jos. Consoarta lui, după ce l-a echilibrat trăgându-l de braţul liber, s-a aplecat şi i-a ridicat-o grijulie. Căciula. Roasă de timp. Moda merceolog. În timp ce i-o aranja pe cap, mi-a aruncat un blestem, fără ca măcar să mă fi privit: “cum de te rabdă pământul?!”.
Am făcut un pas în lateral. Am coborât în stradă lăsându-le liber trotuarul. Am trecut mai departe. Mă gândeam că dacă i-aş fi dat un pumn îi spulberam trupul costeliv. Gândul m-a părăsit repede. Fusese mai degrabă instinct primar. L-am înlocuit cu imaginea bunicului înconjurat seara de nepoţii ghiftuiţi cu zacuscă care-i cer poruncitor la gura sobei: “Buni, mai spune-ne o dată povestea cu Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana!” Iar el îi mângâie protector şi mulţumit pe cap. A scăpat ţara de bandiţi.
Şi-am încălecat pe-o şa!
