8.7 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlegeri locale Craiova 2020: A învăţat ceva PNL din propriile greşeli?

Alegeri locale Craiova 2020: A învăţat ceva PNL din propriile greşeli?

Când vine vorba despre desemnarea candidatului la Primăria Craiova, în PNL începe cearta. Asta, deşi în ultimii 30 de ani partidul nu a obţinut mai mult de 17-20% la alegerile locale. 

Craiova a fost până acum fieful PSD, iar acest lucru a determinat un comportament specific al liberalilor. Şefii filialei au încercat mereu să-şi conserve poziţia în partid, iar candidatura la primărie a fost privită mai mult ca o garanţie a prezenţei în capul listei de parlamentare. Eu i-am numit pe şefii liberali „lideri-conservă”. În ultimii ani, în spaţiul public s-a tot vehiculat ideea unui candidat unic al Opoziţiei la primărie, ca singura modalitate de a bate PSD la Craiova. În condiţiile în care alegerile locale se desfăşoară într-un singur tur, acest lucru este aproape obligatoriu. Discuţiile au fost sterile, iar PNL a avut orgoliul să nominalizeze candidatul unic, de la înălţimea celor 17-20 de procente. Dar este PNL capabil să administreze, să gestioneze o astfel de candidatură? Istoria ne spune că nu.

În 2012, şi pe fondul aranjamentelor de la nivel naţional, PNL a trimis-o la primărie pe Olguţa Vasilescu. Acum, Olguţa este marele duşman. Ca în titlurile de presă tabloidă, liberalii ar vrea ca lumea să uite combinaţiile pe care le-au făcut în USL. Dar, în mare parte, oamenii sunt aceiaşi, şi au un trecut.

Schimbând tabăra şi intrând în combinaţie cu fostul PDL, liberalii l-au desemnat în 2016 candidat pe Pavel Badea. Bădiţă avea notorietate, numai că lumea îl vedea mai degrabă în echipamentul de joc al Universităţii Craiova decât în haina unui om de administraţie. În plus, se pare că l-au lucrat inclusiv ai lui. A obţinut 12.650 de voturi, cu circa 5.000 de voturi sub scorul partidului. După eşec, i s-a cerut şi i s-a luat capul de şef al PNL Craiova. Asta este, noul PNL rezultat din fuzionarea cu PDL se pare că a păstrat taberele şi tranşaeele, cel puţin la nivel local.

Să nu uităm că, la acea dată, consilierul municipal Dan Cherciu, care provenea din tabăra PDL, a sperat până în ultima clipă că va fi nominalizatul partidului drept candidat la funcţia de primar, mai ales că până atunci avusese o bogată activitate politică în Consiliul Local (CL) Craiova. Nu a fost aşa, şi Cherciu a plecat din PNL, candidând independent la primărie, sprijinit de o alianţă între PNŢCD şi M10, partidul înfiinţat de Monica Macovei. Pe acest fond, în 2016 a câştigat tot Olguţa Vasilescu.

În 2017, Olguța a preferat să plece ministru şi să-şi securizeze imunitatea penală în spatele majorităţii parlamentare, în condiţiile în care avea deja un dosar la DNA şi altele se profilau la orizont. Prin urmare, în vara lui 2017 am avut alegeri locale anticipate, pentru funcţia de primar. La nivel de CL, lucrurile erau clare. PSD avea 19 consilieri din 27 şi putea guverna local singur, indiferent de opţiunile celor doi consilieri de la ALDE. Fostul viceprimar UNPR Mihail Genoiu a devenit candidatul PSD la primărie şi a câştigat cu doar 19.800 de voturi. Liberalii au avut atunci o a doua şansă, dar l-au trimis în cursă pe Mario Oprea, care a obţinut doar 7.500 de voturi. Băiat bun şi liberal cu vechime, Mario a fost croit parcă pe candidatura lui Genoiu: prea moale în discurs, mai ales după amplele proteste din ianuarie-februarie 2017, când PSD a început în forţă asaltul asupra justiţiei, pentru a-şi salva penalii. Oare, ce se întâmplase cu diferenţa de peste 10.000 de voturi pe care PNL o primise cu numai un an înainte? Matematic vorbind, se poate spune că ele au fost împărţite între Lucian Săuleanu (6.000 voturi), care a candidat independent, şi Anişoara Stănculescu (5.600 voturi), care a candidat din partea ALDE. 
În ajunul alegerilor, Săuleanu plecase cu scandal din PNL, acuzând că procedura de desemnare a candidatului la primărie a fost trucată. Din nou, aceeaşi poveste ca în 2016. Oare, pe ce se ceartă liberalii?

Trebuie spus că în 2017 a intrat în ecuaţie un nou actor politic local, USR. Candidatul USR la primărie, tânărul Adrian Prisnel, a luat la acele alegeri circa 5.400 de voturi, fără a avea o organizaţie în spate. Practic, la acea dată USR Craiova nu exista. Doi ani mai târziu, USR Craiova câştiga alegerile europarlamentare în Craiova cu peste 35.000 de voturi, un rezultat la care PNL visa de 30 de ani. Paradigma candidatului la primărie cu care se obişnuiseră liberalii s-a schimbat acum. Totuşi, tema candidatului unic al Opoziţiei care să bată PSD în fieful său, revine în actualitate, obsesiv. Dar cine să administreze, cine să gestioneze această candidatură?

De la PNL avem cinci rămaşi în competiţia internă pentru desemnarea candidatului: Flavius Sirop, Marian Vasile, Nicolae Giugea, Ionuţ Stroe şi Mario Oprea. Mario nu cred că mai este o soluţie, după atâtea încercări. Candidatura lui Ionuţ Stroe tocmai a fost îngropată de recentele dezvăluiri ale Olguţei Vasilescu despre viaţa intimă a deputatului, din perioada mariajului USL. Nu putem şti dacă acele dezvăluiri sunt sau nu reale, cert este însă că ele au avut un puternic impact şi ar fi o mare vulnerabilitate pentru eventualul candidat Stroe. Ionuţ este un bun orator (mi-a vorbit într-o emisiune valabil despre taxa auto, deşi subiectul nostru era taxa radio-tv), dar nu cred că mai este în graţiile conducerii filialei partidului.

Lui Giugea i se reproşează vârsta înaintată şi faptul că ar fi fost primar în timpul comunismului. Îl avantajează însă faptul că, în funcţiile pe care le-a deţinut după 2004, nu a fost asociat unor scandaluri de corupţie sau de altă natură. În plus, a rămas un om modest, care trăieşte din salariul de profesor universitar.

Flavius Sirop şi Marian Vasile sunt doi tineri antreprenori, care au o voce în Consiliul Local. Au  o independenţă financiară care le permite să fie critici cu puterea PSD, spre deosebire de colegii din Consiliul Judeţean Dolj, care au nevestele angajate sau sunt ei înşişi angajaţi la instituţii de stat, conduse de pesedişti.

Anunţarea candidatului  PNL la primărie a fost mereu amânată, pe considerentul de a creşte competiţia şi a nu dezbina filiala (cum a fost cazul cu Badea, Cherciu, Săuleanu). Dar şi această amânare trebuie să aibă un final, cel târziu după alegerile prezidenţiale. 

La sfârşitul săptămânii trecute, deputatul USR de Dolj, Adrian Prisnel, şi-a anunţat decizia de a intra în lupta internă pentru a fi desemnat al partidului la primărie. Cel mai probabil, Prisnel va fi candidatul USR. Are deja experienţa din 2017 şi cea mai mare notorietate din partid. Sâmbătă, Dacian Cioloş, şeful PLUS, a fost la Craiova pentru o întâlnire cu agricultorii doljeni. El a dezvăluit că şi PLUS îşi va nominaliza un candidat la primărie, dar că în cele din urmă Alianţa va avea un candidat comun. Rămâne de văzut pe cine vor nominaliza, deocamdată nu au pe nimeni mai vizibil ca Prisnel, partenerul de la USR.

Protocolul Alianţei USR PLUS nu acoperă însă o eventuală candidatură comună cu PNL. Întrebat de ziarişti, Cioloş a admis că o eventuală candidatură comună cu PNL „va fi luată în discuţie”, deşi, la ora actuală, prioritară este nominalizarea candidatului comun al Alianţei. La anunţarea candidaturii sale, Adrian Prisnel a lansat, pentru prima dată de când se discută despre acest subiect, o invitație oficială către PNL și alte partide de a discuta despre candidatul comun al Opoziției. Liberalii nu au răspuns până acum acestei invitaţii și nici nu au un punct de vedere oficial.

Ar fi şi greu, în condiţiile în care, în ultimii ani, nu au reuşit să-şi gestioneze propria candidatură. Atunci când nu au adus la putere PSD (Olguţa Vasilescu – 2012), ei au oferit pesediştilor adversari facili (Mario Oprea) sau sabotaţi intern (Pavel Badea). S-au supărat că unii îi acuză de blat cu PSD. Mă întreb însă cum trebuie să se simtă un activist liberal când știe că, la Craiova, cauza pentru care luptă nu are nici o șansă de izbândă. Prin urmare, tema candidatului unic al Opoziţiei rămâne de mare actualitate, mai ales că mulţi consideră că acesta este momentul „acum ori niciodată”. 
Dar cine s-o gestioneze?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS