Retorica din aceste zile cu privire la ce se întâmplă cu școala a urmat câteva fire narative clasice. Pe de o parte, cursurile on-line care există, dar lipsesc cu desăvârșire.
De cealaltă, redeschiderea școlilor, o nebuloasă enormă în condițiile în care ar trebui respectate niște reguli de distanță socială. Când ai clase cu peste 30 de elevi, imposibil. Când ai școli unde nici săpunul și hârtia igienică nu există, darămite dezinfectantul, greu de crezut.
Apoi, demonizarea profesorilor, pentru că au stat acasă, în vacanță plătită, cu salariu întreg. Dar și lipsa tuturor coordonatelor necesare pentru desfășurarea acestei activități la distanță. Și, desigur, ce se întâmplă cu programa, cu examenele?
Copiii și părinții au obligații. Ministerul, nu
Articolele 11 și 12 din Ordinul Ministrului Educaţiei 4135/21.04.2020 precizează că „Părintele are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura accesul și participarea preșcolarului/elevului la activitățile de învățare on-line organizate de unitatea de învățământ“, iar „Elevul are obligația de a participa la activitățile de învățare on-line”. Dar ministerul ce obligații are? Nu cumva, mai întâi de toate, ministerul are obligația de a se asigura că aceste lucruri sunt realizabile? În schimb, în privința echipamentelor, problema e pasată la inspectoratele județene și la autorități. Să se descurce ei cum știu cu privire la susținerea copiilor care nu au acces la internet sau laptop/tabletă.
Ce fac copiii care nu au acces la aceste activități online? Doamna ministru răspundea cu lejeritate că pot lua în comodat laptop sau tabletă de la unitățile de învățământ. De parcă școlile abundă de tablete și laptopuri.
Vrem peste noapte ce nu s-a făcut deloc ani în șir
Doamna ministru recunoaște că există probleme, da. Iar ordinul ministerului scoate în evidență problema fundamentală. Până acum, instruirea nu a existat. Abia acum se fac primii pași, la nevoie, pentru introducerea unor cursuri legate de tehnologie în programele de formare psihopedagogică. Mai exact: „Ministerul Educației și Cercetării va face demersurile necesare pentru introducerea în curriculumul programelor de formare psihopedagogică inițială a disciplinelor de pregătire didactică și practică de specialitate (obligatorii) pentru dezvoltarea competențelor de integrare a tehnologiei în procesul de predare-învățare-evaluare“.
Sunt familii cu doi părinți și mai mulți copii. Copiii au nevoie de calculator pentru a fi prezenți la cursurile on-line. Părintele este profesor, are și el nevoie de acces la un computer. Cum își împart aceste familii echipamentul? Sau profesorii ar trebui să își cumpere echipamentele din propriul buzunar? Când școala ar trebui obligată, că tot îi place acest cuvânt ministerului, să le furnizeze și echipamente, și internet, dacă are pretenția să impună obligativitatea susținerii unei activități didactice la distanță.
Strategia: Vrem, dar nu avem
Problema reală este alta. Statul român nu a fost nici cât negru sub unghie pregătit pentru activitate didactică la distanță. Nu are niciun plan coerent, o infrastructură minimă pentru a pune în aplicare o eventuală strategie.
Întrebată de durata orelor on-line, cu referire la exemple din alte state, unde lecțiile durează chiar și 20 de minute, iar 40 minute ar fi un maxim recomandat, ministrul spune că a discutat cu specialiștii din domeniul educației pe această temă. Da, spune ea, tot în jur de 40-50 de minute ziceau. 50 de minute durează o oră în mod normal. Îi ținem pe copii la lecții de 50 de minute, pentru câte patru-şase discipline zilnic, legați de calculator? Dacă asta spun specialiștii, schimbați-i, doamnă!
Care e vina profesorilor
În această perioadă, foarte mulți vorbesc despre profesori, acuzându-i că au stat acasă fără să facă nimic și au luat bani fără să lucreze. Sigur, e o discuție pe marginea acordării salariului în acest caz. Însă este oare vina profesorului sau a sistemului, care le cere peste noapte să susțină cursuri la distanță improvizate, cârpite din câteva recomandări vagi? Fără a le pune la dispoziție nimic? Da, e adevărat că, dacă vrem un sistem de educație performant, profesorii trebuie să aibă și abilități IT. Dar de la ideal la practică e cale lungă, mai ales când nu ai mișcat un deget în sensul ăsta. Demonizăm profesorii, dar nu e vina lor că Ministerul Educației nu le oferă opțiuni reale de formare în această direcție. Că nu au fost instruiți. Că nu li s-au furnizat echipamente. Dacă vrem să fim sinceri până la capăt și să ne asumăm situația, profesorii ar fi trebuit să stea în șomaj tehnic. Dar ministerul nu putea face asta, pentru că și-ar fi asumat că sistemul nostru educațional este înfiorător de învechit și că nu au soluții reale pentru gestionarea situației de criză cu care se confruntă prin închiderea școlilor. Așa că a mers înainte cu niște cursuri on-line pe care știu cu toții, de la președinte până la ministru, că nu se pot face cu adevărat, decât pe ici, pe colo. Nu degeaba a folosit Iohannis, în discursul său, cuvintele „în măsura în care este posibil“, când vorbea despre învățarea on-line.
Profesorului i se cere azi ce va fi învățat să facă mâine
Profesorul nu e de vină nici atunci când nu se descurcă prea bine cu tehnologia, o altă problemă care nu se discută suficient. Sunt mulți profesori în vârstă, pentru care aceste cursuri on-line vor fi o grea încercare. Din nou, nu este vina lor că nu au existat programe de formare profesională de niciun fel în acest sens. Iar dacă vor exista în viitor, așa cum implică ordinul ministerului, să sperăm că nu vor fi doar alte însăilări demne de forma fără fond care pare lipită de țara asta ca un cancer rapace. Și, pentru a avea pretenția ca profesorul să țină azi cursuri on-line, trebuia să îl formezi ieri. Nu mâine.
Pe cont propriu
Întrebările curg ca un râu nepotolit, iar Ministrul Educației, confruntat cu câteva dintre ele în cadrul unui interviu telefonic, a vorbit fără să spună absolut nimic, în afară de faptul că e posibil ca anul școlar să fie prelungit cu o săptămână. După apariția ordinului care impune „obligativitatea“ cursurilor on-line, Monica Anisie i-a „liniștit“ aseară pe părinți și pe copii cu un discurs halucinant.
La vârful Ministerului Educației avem parte numai de personaje abracadabrante, care vin și dau ordine și instrucțiuni fără a asigura și uneltele. Munciți cu mâinile goale, dragilor. Luptați fără arme. Sunteți pe cont propriu.
Lucrurile au devenit mai clare odată cu răspunsul incredibil dat de Anisie la întrebările legate de admiterea la facultate. După acel răspuns, nu mai e nevoie de comentarii. „Admiterea la facultate va fi după examenul de bacalaureat“, a spus naiv Monica Anisie. Nota zece pentru logică, doamna ministru!
