Imaginea zilei e, de fapt, imaginea anului. Un bolnav internat în spital, cu masca de oxigen pe faţă, priveşte de la fereastră şirul de protestatari împotriva restricţiilor Covid.
Mii de protestatari au ieşit să îşi exprime dezacordul faţă de măsurile impuse de autorităţi în mai multe oraşe din ţară. Unii dintre ei, mânaţi legitim de lipsa de măsuri economice pentru a-i susţine pe cei afectaţi de pandemie. Rămaşi fără loc de muncă, fără activitate, fără niciun sprijin din partea guvernanţilor. Iar alţii, mânaţi de teorii conspiraţioniste şi de dorinţa de libertate. Care libertate? De a avea drepturi. Sigur, drepturi vrem cu toţii. Dreptul de a fi sănătoşi, de exemplu. Dreptul la viaţă. Dreptul de a nu fi îmbolnăvit de cineva care nu crede în Covid până nu moare de Covid.
Măsurile luate de autorităţi sunt, poate, proaste şi insuficiente. E nevoie de măsuri care să le balanseze, de sprijin pentru oamenii rămaşi şomeri. E nevoie de multe alte lucruri.
E nevoie şi ca aceia care impun măsurile să se asigure că restricţiile sunt respectate. Altfel, fâlfâim declaraţii peste tot, umblăm cu masca la bărbie şi ne înghesuim peste tot unde ar trebui să respectăm distanţa de doi metri. Eu nu am mai văzut să se respecte distanţa socială în vreun supermarket de la starea de urgenţă de anul trecut.
Altfel, da, luăm măsuri degeaba.
Dar cât de tulburat să fii ca să mergi să protestezi în curtea unui spital, în faţa secţiei de terapie intensivă? Să te duci să urli că nu mai vrei mască într-un loc unde un bolnav îşi trage poate ultima suflare? Să ceri libertate când unii mor infectaţi de virusul ăsta în care tu nu crezi?
Am încercat să vorbesc cu un medic şef al unei secţii de terapie intensivă. Mi-a spus doar atât: “Nu mă simt în stare. Suntem dărâmaţi”.
Când am văzut pancartele pe care scria LIBERTATE m-am gândit doar atât. Am ajuns să le cerem oamenilor să moară ca să fim noi liberi? Pentru că asta cereţi la schimb, momentan. Libertatea voastră în schimbul morţii altora.
