Pe 7 aprilie, se marchează Ziua Mondială a Sănătăţii. În acest an, într-un context pandemic. Cu peste 130 milioane de cazuri de coronavirus în întreaga lume şi aproape 3 milioane de morţi. În timp ce unii oameni le mulţumesc specialiştilor din sănătate pentru eforturile depuse în acest an teribil, alţii protestează. Unii dintre ei îi numesc asasini pe cei văzuţi de ceilalţi eroi. Oamenii îşi vor normalitatea înapoi. Libertatea individuală devine prioritatea absolută pentru aceia care fie nu cred într-un virus care nu a fost deloc discret privind existenţa sa, fie cred, dar nu mai pot, fie cred, dar nu le (mai) pasă.
Nici specialiştii din secţiile de terapie nu prea mai pot. Dar împotriva unui virus care le aduce pacienţi pe bandă rulantă e cam absurd să protestezi. Cam la fel de absurd precum acea pancartă cu “Jos Pandemia”.
De Ziua Mondială a Sănătăţii, eu aleg să mulţumesc.
Acelor medici, acelor asistenţi, acelor infirmiere care ajung acasă epuizaţi de un an de zile, de când lucrează în secţii Covid care nu au prea stat goale.
Acelor angajaţi în sistemul de sănătate pentru care uniforma a devenit, de mai bine de un an, un înveliş de plastic din cap până în picioare.
Acelui profesionist care îl îngrijeşte cu răbdare pe pacientul care refuză oxigenul sau care îi spune că nu crede în Covid în timp ce saturaţia sa de oxigen scade dramatic.
Acelui medic care răspunde la mesaje şi la telefon şi după programul de lucru, pentru că ştie că e urgent şi ai nevoie.
Acelui medic care răspunde seară de seară la email-uri venite din toate colţurile ţării, interpretând gratuit, în timpul său, analize, oferind sfaturi, chemând oamenii să fie consultaţi gratuit în spital, chiar dacă i-ar putea chema la clinica privată unde lucrează.
Acelui medic care nu şi-a uitat pacienţii cronici în vremea în care pandemia i-a pus pe planul al doilea.
Acelor cercetători care au muncit să descopere un tratament, un vaccin sau orice alte lucruri valoroase pentru ca oamenii să fie protejaţi.
Acelor angajaţi din sănătate care sunt profesionişti. Cinstiţi. Dedicaţi. Responsabili. Acelora care sunt medici, dar nu uită să fie şi oameni. Şi mai au putere să fie şi blânzi. Empatici. Acelora care suferă când pierd un pacient. Acelora care nu cer. Acelora care fac tot ce le stă în putere.
Iar acelora care lucrează în sistemul de sănătate, dar au uitat – sau nu au aflat până acum – care le este meseria şi cer ceea ce nu li se cuvine sau nu fac ceea ce ar trebui să facă nu le voi mulţumi niciodată. Ci îi voi trage la răspundere cu orice prilej. Aşa cum ar trebui să facem cu toţii.
Iar acelora care critică o întreagă breaslă şi care huiduie oameni cărora virusul le-a provocat suferinţă le doresc să nu aibă revelaţii abia când vor ajunge în postura lor.
