-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieDecizia privind școlile, o invitație să ne războim unii cu alții

Decizia privind școlile, o invitație să ne războim unii cu alții

Cu trei zile înainte de sfârșitul unei vacanțe forțate, autoritățile anunță că școlile se redeschid doar dacă rata de vaccinare în rândul angajaților depășește 60%. Celelalte, școală online. Ce urmărește această decizie? Teoretic, să dea un impuls vaccinării. Practic, însă, ne confruntăm cu situația absurdă în care educația copiilor noștri va sta în mâinile câtorva angajați care nu pot fi convinși să se vaccineze, ținând sute de copii acasă pe termen nedefinit.

Ce ar trebui să îi convingă, presiunea părinților? Aceasta nu poate fi strategia unui guvern pentru că nu este, de fapt, decât o glumă proastă. Atâta timp cât nu există o condiționare concretă a acestor angajați, școlile și grădinițele pot rămâne captive în „online” până când cârtițele oarbe de la putere se dezemticesc și realizează că această măsură nu are cap și coadă. Cât timp va dura până atunci? Pentru cât timp jumătate din elevii și preșcolarii din această țară vor sta acasă, într-un sistem fantomă?

Am așteptat două săptămâni, într-o vacanță forțată, să ni se spună cu trei zile înainte de începerea cursurilor că singurul criteriu luat în calcul pentru deschiderea școlilor e vaccinarea angajaților.

Testarea elevilor nu mai e un factor, incidența cazurilor nu mai e un factor. Ajungem la situații absurde în care copii din localități cu incidențe sub 3 la mie vor rămâne acasă pentru că profesorii nu s-au vaccinat. Ajungem la situații absurde în care un angajat nevaccinat care agreează ideea de a sta acasă va spune: „Cu atât mai bine”.

Am ținut școlile deschise fără nicio măsură reală, hrănind valul 4 cu mii de infectări și sute de morți, iar în momentul în care cazurile încep să scadă, copiii rămân blocați acasă, pentru că autoritățile se bazează pe presiunea morală și invită oamenii la ură și frustrări. Să dezbinăm și mai mult societatea, să adâncim prăpastia între vaccinați și nevaccinați, să invităm oamenii să îi arate cu degetul pe cei deveniți peste noapte vinovați că stau școlile închise.

Și oare ce s-a întâmplat cu grădinițele și școlile primare care rămân deschise indiferent de situația epidemiologică? Cu școlile care trebuie să rămână deschise în acest an pentru a nu ajunge de la un dezastru sanitar la un dezastru al educației?

Atâta timp la dispoziție, atâtea exemple din alte țări, iar ei se trezesc după ce caleașca a revenit de mult la dovleac ca să ne invite să ne războim unii cu alții.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS