Programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR este încântător. Este o plăcere să citești o operă literară bine scrisă și bine gândită. Autorii au dovedit nu doar talent literar, ci și o extrem de coerentă și extinsă viziune asupra ”ceea ce ar trebui” să fie făcut în România pentru a transforma țara dintr-o codașă a Europei într-una dintre fruntașele ei.
Totul este cuprins într-o paradigmă a dezvoltării și a progresului de la ”pachetul social” atât de drag PSD-ului până la un ambițios program de investiții, atât de drag PNL-ului, orientat nu doar spre o reindustrializare specifică stadiului 4 al revoluției industriale, ci și spre valorificarea superioară a resurselor minerale, energetice și agricole.
Există însă un evident paradox. Deși se intitulează ”program de guvernare”, această frumoasă operă literară nu are nimic în comun cu ceea ce ar putea fi un program de guvernare.
Vorba aceea: ”dinafară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”.
Pentru a deveni un real, credibil și pragmatic program de guvernare, textul literar trebuie să îndeplinească două condiții pe care, deocamdată, nu le îndeplinește:
1.Prioritizarea obiectivelor și măsurilor propuse printr-o schemă de etapizare și eșalonare a efectuării lor, cu termene de execuție, rapoarte și control. Identificarea și stabilirea responsabilităților pentru respectarea și îndeplinirea etapelor de realizare pe ordonatori de credite, ministere, alte instituții și organe administrativ-teritoriale.
Punerea obiectivelor într-o ordine a priorităților este necesară nu doar din simplul motiv al imposibilității finanțării concomitente a mai multor obiective decât pot suporta sursele de finanțare la un moment dat, ci și pentru că România are un anumit specific al dezvoltării. Acesta constă în faptul că, spre deosebire de marea majoritate a statelor membre UE, România trebuie să recupereze o mare întârziere istorică în ceea ce privește infrastructura de transport, educațională și medicală. Față de media europeană, România are cea mai puțin dezvoltată rețea de autostrăzi, cel mai mic număr de spitale la 10.000 locuitori și cea mai învechită structură și inegal distribuită pe teritoriu a unităților de învățământ. Concomitent, însă, cu această necesitate de recuperare a întârzierii istorice, România trebuie să accelereze procesul de modernizare a structurii ei economice în direcția digitalizării și a dezvoltării unor ramuri generatoare de valoare adăugată mare.
Pentru a trece de la operă literară la program de guvernare se cere o schemă a priorităților obiectivelor în sensul unei îmbinări logice și a unei corecte finanțări între obiectivele generate de întârzierea istorică și cele ale modernizării. Trebuie spus cu precizie cât și în ce ordine se finanțează, de exemplu, construcția de autostrăzi în comparație cu dezvoltarea digitalizării sau cu cât este mai important sistemul de irigații față de construcția de spitale sau unități de învățământ.
Deși toate sunt necesități stringente, abordarea lor concomitentă este greu sau chiar imposibil de realizat.
Tocmai această prioritizare a obiectivelor constituie ”arta guvernării”, căci esența unui program de guvernare nu o constituie cifrele, oricât de tentante și corecte ar fi ci ”voința politică” a guvernului tradusă în conceperea unei strategii de dezvoltare prin determinarea și urmărirea a ceea ce se consideră prioritar la un moment dat pentru interesul dezvoltării și bunăstării naționale.
2. Clarificarea modului și procedeelor pe care guvernul le preconizează pentru obținerea unor surse corespunzătoare de finanțare promisiunilor avansate de către guvernare.
Textul literar amintește ”vag” despre modul în care guvernul intenționează să se finanțeze. Este o exprimare vagă deoarece se vorbește despre surse pe care nu le putem pune în categoria ” sigure și permanente”.
Creșterea colectării la buget este una dintre acestea, dar în actualele condiții ale României pare a fi o sursă fără posibilitate importantă de creștere.
Procesul colectării este unul dintre cele mai sensibile și complicate elemente de politică economică deoarece este consecința unui summum de factori greu de îmbunătățit pe termen scurt (ne referim la necesitatea unei colectări mai mari în 2022 pentru a finanța promisiunile PSD prin ”pachetul social”). În primul rând trebuie spus că ANAF nu poate rezolva în câteva luni problema digitalizării pe care nu a rezolvat-o de zece ani, în al doilea rând, principalii evazioniști sunt societățile cu capital majoritar de stat considerate prin lipsa de profitabilitate ”găuri negre ale economiei”, în al treilea rând, scăderea importantă a puterii de cumpărare în condițiile inflației nu favorizează conformarea voluntară la plata impozite și taxe, în al patrulea rând, ANAF nu reușește o schimbare de comportament devenind partener cu contribuabilii în evitarea evaziunii, păstrând în continuare un comportament de control arbitrar sau chiar abuziv, în al cincilea rând, efectele prelungite ale lockdown în diferite forme de activitate reduce posibilitatea plății la timp a dărilor către stat. Evident, sunt și cauze legate de carențele educației fiscale la nivelul cetățenilor ce nu pot fi rezolvate pe termen scurt.
O altă sursă citată este PNRR, privit ca pe o sumă importantă și sigură de finanțare.
Fără a repeta unele teme des dezbătute public privind PNRR, trebuie totuși spus că, până la această dată, nu există o clarificare a modului în care se va finaliza problema posibilei renegocieri a acestuia.
Deși este evident că finanțarea bugetului 2022 nu poate exclude continuarea împrumuturilor și chiar introducerea unor noi taxe și impozite, documentul evită aceste subiecte, reducând astfel gradul de credibilitate și de sinceritate al autorilor lui.
Probabil că noul guvern este și el conștient de nevoia de a transforma opera literară în program de guvernare. Așa ne putem explica precizarea pe care a făcut-o chiar în ziua votului din parlament noul ministru al muncii care a spus că în termen de 120 de zile se va prezenta un grafic tip calendar a modului în care se vor aborda obiectivele guvernării.
Așa să fie, dar, din păcate, este târziu deoarece tocmai viitoarele 120 de zile sunt cele mai dificile pentru o parte importantă a populației care va trebui să supraviețuiască în condiții de frig, facturi imense și inflație galopantă. Aceste 120 de zile nu pot fi gestionate cu literatură, ci cu măsuri concrete.
Morala: românii sunt din fire poeți și le-ar putea fi pe plac lectura unei opere literare, dar sunt și cetățeni ai acestei țări, ceea ce înseamnă că de la guvernul lor nu vor literatură, ci garanția unei vieți mai bune prin măsuri concrete cuprinse într-un program riguros și credibil.
prof univ.dr. Mircea Coşea
